Proiecțiile raportului risc acceptat - risc acceptabil în economia românească actuală

Proiectiile raportului risc acceptat-risc acceptabil în economia româneascã actualã

Nu este o noutate faptul ca fiecare actiune umana are la baza o decizie prealabila. Decizia urmeaza a fi luata conditionat de modul în care subiectul a perceput fenomenul cu privire la care decide, iar perceptia depinde direct de cunostintele decidentului. Fiecare alegere a noastra presupune renuntarea la una sau mai multe alternative. Rareori stim daca alternativa aleasa este cea mai buna, dar încercam sa decidem pe baza cunostintelor pe care le avem si sa speram ca am ales optim. Fiecare activitate economica presupune alegeri succesive care afecteaza atât persoana decidenta, cât si multe alte persoane, motiv pentru care, în ultimii ani, teorii ca acelea ale prospectarii, deciziei, regretului, devin din ce în ce mai utilizate practic si din ce în ce mai bine fundamentate stiintific. Nu este surprinzator, în aceste conditii, ca abordarea riscului capata valente noi, analiza acestui element al vietii curente trebuind sa devina o componenta nelipsita din viata fiecarui sector economic.

Specialistii considerã cã succesul în afaceri este în ultimã instantã o problemã de adaptare la mediu, conectarea dinamicã a firmei la mediul economico-social fiind o premisã a functionalitãtii eficiente a acesteia. Realizarea acestei functii presupune cunoastere si spirit novator. Cunoasterea fundamentatã pe instrumente moderne de investigatie, prospectare si prognozã trebuie sã evidentieze cu precãdere factorii de incertitudine si instabilitate economicã, în fond factori de risc care imprimã sau impun modificãri. Acestia pot fi clasificati astfel:

- factori politici: recesiunea economicã a anilor ’90, noi doctrine si partide de guvernãmânt, schimbãri de aliante economice si de structuri socio-politice, schimbãri legislative;

- factori financiari si de structurã: dezvoltarea concurentei, lãrgirea pietelor de schimb si internationalizarea finantãrii, fragmentarea pietelor, diversificarea ofertei;

- impactul progresului tehnico-stiintific: revolutia informationalã, programe de cercetare-dezvoltare, programe ecologice si energetice;

- factori socio-culturali si demografici: schimbãri de mentalitate, redefinirea piramidei nevoilor, transformãri demografice si de putere economicã.

Agentii mediului nu actioneazã cu aceeasi intensitate si în aceeasi mãsurã asupra activitãtii întreprinderii. în acest context, o importantã deosebitã o vor avea agentii de mediu care se plaseazã în imediata apropiere, cu care firma intrã în relatii directe, dictate de necesitatea atingerii obiectivelor sale: furnizorii de mijloace materiale, prestatorii de servicii, furnizorii fortei de muncã, clientii, concurentii si organismele publice. Identificarea si evaluarea acestora ca sisteme de sine stãtãtoare (mai ales în cazul furnizorilor), precum si a calitãtii relatiilor întretinute cu întreprinderea se constituie în puncte de plecare în stabilirea oportunit ãtilor si barierelor cu care se va confrunta.Spiritul novator conditioneazã adaptare operativã, prezenta activã pe piatã, sicronizarea permanentã a activitãtii firmei cu dinamismul, directiile si formele evolutiei mediului. Nivelul si structura resurselor de care dispune întreprinderea si capacitatea sa de a le mobiliza si orienta spre realizarea obiectivelor propuse – influenteazã decisiv alegerea cãilor si directiilor de actiune a acesteia.

Diagnosticul presupune o examinare metodicã a tuturor proceselor întreprinderii, evidentiindu-se implicatiile asupra performantelor. Pornindu-se de la contextul general economic, social si tehnic al firmei, exprimat prin informatii generale privind portofoliul de activitãti, forma juridicã, structura capitalului, indicatori financiari (cifra de afaceri, profit, fond de salarii), indicatori de potential (capital fix, investitii, efectiv de salariati, sistem de salarizare, nivel de instruire, etc.) si informatii de caracterizare a pietei firmei si a principalilor sãi clienti, analiza se detaliazã pe domenii precum: implicarea conducerii în problemele calitãtii, proiectarea si dezvoltarea, aprovizionarea, productia, depozitarea si distributia, informare si documentare, identificarea si trasabilitatea produsului, comercilizarea produsului, formarea si antrenarea personalului.

Studierea performantelor întreprinderii în devenire cronologicã, a capacit ãtii sale de creare a unei culturi economico-manageriale, se poate constitui într-un temei pentru obiective mai înalte. De remarcat cã, în conditiile acutizãrii concurentei si ale ridicãrii competitivitãtii în toate sectoarele de activitate si la toate nivelurile de abordare a pietei, diagnosticul nu se rezumã numai la simpla evaluare a sistemului propriu firmei, fie ea chiar în perspectivã, ci presupune în acelasi timp, raportarea la organizatiile prospere, lidere în domeniul de activitate sau pe piata respectivã.

Din punctul de vedere al firmei trebuie luate în considerare riscurile legate de produsele sau serviciile defectuoase care conduc la pierderea imaginii sau a reputatiei, la pierderea pietei, la reclamatii, pretentii, rãspundere juridicã, la irosire de resurse umane si financiare, iar în ceea ce priveste clientul, trebuie avute în vedere riscuri referitoare la sãnãtatea si securitatea persoanelor, insatisfactia fatã de bunuri si servicii, pierderea încrederii – aspecte care se transformã în cele din urmã tot în riscuri pentru firmã. Adoptarea unui sistem si/sau strategii, se fundamenteazã atât pentru dimensionarea resurselor si fondurilor necesare, cât si pentru protectia fatã de risc (prin tehnici de prevenire, supraveghere, acoperirea daunelor, efectuarea studiilor de fezabilitate, variante si alternative tehnice, constructive si tehnologice, schimbarea surselor de aprovizionare, pregãtirea profesionalã si managerialã, etc.).