Promovarea Turismului prin Internet

CAPITOLUL I

METODE MODERNE DE PROIECTARE A UNUI SISTEM INFORMATIC

1.1. Cerinţe generale în utilizarea unei metode de proiectare a sistemului informatic

Evoluţia tehnologică presupune o anumită infrastructură care trebuie să cuprindă pe lângă hardware, produse şi sisteme informatice bazate pe noi sisteme de gestiune a bazelor de date sau pe noţiunea de teletransmisie materializată prin reţele naţionale de date cu rate de transfer cât mai mari; posturi de lucru la toate nivelele operaţionale dintr-o unitate (sisteme interactive om–maşină).

Mediile economice trebuie să se adapteze rapid la aceste tehnologii care presupun costuri relativ ridicate ocazionate de elaborarea şi întreţinerea produsului informatic, dar şi dificultăţilor crescânde de menţinere la anumite standarde a nevoilor utilizatorilor.

Necesitatea adaptării devine stringentă în mediul financiar–contabil care priveşte schimbările într-un orizont de timp ca pe o protecţie a investiţiei.

Continua dezvoltare a domeniului tehnologiei informaţiei impune elaborarea de noi metodologii pentru realizarea sistemelor de aplicaţii informatice, cristalizându-se în analiză şi proiectare două tipuri de metode utilizate: tradiţionale (structurate, orientate pe funcţii/date, metode sistemice) şi metode orientate obiect.

Aportul fiecărei metode concretizat printr-un limbaj comun utilizator–informatician este manifestat pe parcursul întregului proces de studiu prin apariţia şi existenţa punctelor de validare.

Metoda, produs al reflexiei permanente, constituie un demers raţional şi empiric, deductiv şi inductiv. Conform unor specialişti, metoda reprezintă un „ansamblu de mijloace industriale puse în practică pentru organizarea unei fabricaţii” sau un „ansamblu de reguli, principii normative care corespund învăţământului, practicii şi artei” . Ea se aplică tuturor conceptelor create de tehnologie, care observă şi analizează practica cotidiană din organizaţii. Retrospectiv se constată că evoluţia tehnologiei informatice are un impact important asupra metodelor de producere a sistemelor informatice.

Un alt aspect care trebuie remarcat este faptul că o metodă nu poate servi scopuri fundamentale divergente. Marea varietate de soft-uri disponibile (sisteme logice, sisteme de gestiune în timp real) şi dezvoltarea activităţii de producţie software, mă conduc la ideea că în informatică o metodă universală nu este posibilă.

Orice metodă de concepţie a unui sistem informatic trebuie să ia în considerare factorii de natură tehnică şi socio-economică. În domeniul tehnic trebuie să permită derularea activităţilor în timp real, utilizarea bazelor de date, a instrumentelor mini şi micro-informatice pe fondul resurselor materiale, umane existente sau atrase.

În domeniul social şi economic metoda trebuie să integreze obiectivele unor categorii de agenţi care urmăresc descentralizarea deciziilor operative; simplificarea sarcinilor şi ameliorarea ergomiei postului de lucru; securitate şi confidenţialitate; dezvoltarea proceselor de gestiune prin creşterea posibilităţii de supervizare la diverse nivele; supleţe tehnică şi comercială sau structurală strict necesară în situaţii de fuziune, extindere.

Metoda vizează asocierea eficientă a aspectelor organizaţionale şi informatice; creşterea calităţii relaţiilor utilizatori–informaticieni, reprezentând un mijloc comun de studiu, concepţie, dialog, formalizare a deciziilor şi de control preventiv. Cu alte cuvinte, metoda în cadrul unui organism economic trebuie să fie un mijloc precis, eficace, suplu dar nu rigid.

Calitatea informaţiilor determină în mare măsură performanţele compartimentului financiar-contabil, atingerea obiectivelor pe care firma şi le-a propus. Există două abordări ale performanţei: una ce dezvoltă o situaţie stabilă a sistemului şi o alta care pune în valoare dinamismul, noutatea în domeniul considerat. În cazul unor schimbări apare problema determinării valorii informaţiei noi; definită prin efectul deciziei posibile de adoptat. Existenţa stabilităţii mediului informaţional induce aprecierea globală a sumei atuurilor sistemului informatic financiar-contabil (S.I.F.C.).

Pentru un control eficient al modului de realizare al sarcinilor stabilite apreciez că există două soluţii: funcţionarea controlului intern de gestiune; reconsiderarea rolul tabloului de bord şi a bugetelor.

Se consideră că cele mai importante obiective ale unei metode sunt:

- flexibilitatea sistemului;

- satisfacţia utilizatorilor;

- calitatea produselor financiar-contabile.

Flexibilitatea reprezintă capacitatea de adaptare a structurii contabilităţii informatizate la mediu. Un sistem deschis, cu numeroase puncte de „ascultare” şi cu o grijă deosebită pentru comunicaţie (orală, scrisă sau electronică) va reacţiona rapid la oportunităţi şi va putea să ţină cont de restricţii. Flexibilitatea se va aprecia prin raportarea la un anumit obiectiv, fixat în cadrul unei evoluţii „istorice”. Sistemul deschis va avea în vedere şi practicile agenţilor economici .