Protecția mediului în UE - studiu de caz - poluarea în Municipiul București

Capitolul 1 Probleme actuale ale mediului

1.1. Conceptul de mediu înconjurător

Mediul natural, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul precum şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.

O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un ecosistem care se intercondiţionează reciproc şi se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile vegetale, animale şi pentru exponentul său raţional – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apă, substrat geologic, relief, sol.

Mediul în sens larg poate fi asimilat cu acele forme de materie şi energie situate in imediata vecinatate a sistemelor biologice vii. Organismele vii şi mediul de viaţă al acestora sunt sisteme funcţionale unitare, legatura inseparabilă a acestora exprimandu-se genetic, prin formele biotice existente, iar fiziologic prin schimburile de substanţe dintre ele şi mediu.

Componentele biotice reprezintă viaţa, organismele ce le dezvoltă pe fundalul suportului ecologic. Ele apar sub forma vegetaţiei şi animalelor depinzând atât de factori tereştri, cât şi cosmici (radiaţia solară de exemplu) ceea ce ne ajută să înţelegem implicaţiile care pot urma unor modificări fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelaşi timp.

Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de component al mediului şi de consumator, de beneficiar al mediului.

Conceptul actual de mediu înconjurător are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să analizeze şi să urmărească funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.

Prin resurse naturale se înţelege totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurător ce pot fi folosite în activitatea umană:

- resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili;

- resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică;

- resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.

În întreaga activitate a mediului înconjurător se urmăreşte nu numai folosirea raţională a tuturor aceste resurse, ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie căt mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologie şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.

Astfel noţiunea de mediu înconjurător cuprinde de fapt, toate activităţile umane în relaţia om-natură, în cadrul planetei Terra.

În concluzie, se poate afirma că mediul trebuie adaptat şi organizat pentru a răspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natură a unor resurse şi prelucrarea lor pentru a deservi populatia (pentru a satisface doleanţele acestora). Această dependentă cunoaşte un mare grad de reciprocitate, datorită faptului că nevoile umane se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică mediului.

1.2. Deteriorarea mediului înconjurător

Pentru a proteja mediul inconjurator se impune elaborarea unei strategii dinamice şi eficiente care să aibă drept principal scop delimitarea şi pe cât posibil eliminarea factorilor de poluare.