Provocări Externe ale Uniunii Europene

1. Introducere

Acesta este motto-ul Uniunii Europene, fiind folosit pentru întâia oară în anul 2000, sugerând, de astfel, ideea că europenii s-au unit pentru a promova prosperitatea, valorile și pacea, fiind de acord să își deschidă spiritul către diversitatea culturală și lingvistică a continentului european.

Încă din momentul creării sale în anii ’50, obiectivul principal al Uniunii Europene a fost unirea națiunilor într-u dezvoltarea acestora și stabilirea legăturilor externe, ceea ce a condus la crearea politicilor comune. În decursul a 60 de ani, Uniunea a reunit 28 de state, care și-au pus în comun resursele economice și politice, Uniunea devenind un model de integrare și cooperare pentru celelalte regiuni ale lumii, astăzi, oferind cetățenilor săi stabilitate într-o lume independentă, prin deschiderea piețelor, creștere economică și un sistem politic bazat de democrație și responsabilitate socială.

Politica externă derivă din relațiile externe ale Uniunii Europene, ce sunt caracterizate prin diversitate și globalitate, îmbinând aspecte ale pieței comune interne, cum ar fi comerțul și politica de dezvoltare, cu aspecte externe ale pieței interne, cum ar competitivitatea externă, criza economică actuală, migrația, securitatea energetică, comerțul cu droguri și terorismul, acestea reprezentând provocări ale Uniunii Europene .

După cum bine știm, problema terorismului, a drogurilor, a migrației sau criza economică actuală, afectează economia la nivel mondial, fiind probleme de ordin mondial cu care statele se confruntă.

În contextul actual internațional, statele lumii manifestă preocupări intense în ceea ce privește redefinirea politicilor proprii externe de securitate, mai ales că, toate aceste amenițări devin din ce în ce mai prezente, mai specifice și mai ancorate în capabilități materiale .

Uniunea Europeană, prin politica sa externă încearcă să limiteze toate aceste provocări prin consolidarea cooperării dintre statele membre și întărirea securității prin toate mijloacele.

2. Politica externă a Uniunii Europene

„...Politica externă reprezintă arta posibilului”

Otto von Bismarck

Politica externă a Uniunii Europene reprezintă totalitatea scopurilor pe care aceasta le urmărește și a sarcinilor pe care și le asumă în plan internațional, precum și toatalitatea metodelor și mijloacelor prin care Uniunea acționează pentru îndeplinirea lor .

Principalul pilon al politicii externe a Uniunii Europene își are originea la începutul anilor ’70, în așa numita „Cooperare Politică Europeană”, constituită din inițiativa statelor membre.

Ea a favorizat acomodarea mutuală între diplomațiile țărilor membre, iar introducerea, prin Tratatul de la Maastricht (1992) a politicii externe a reprezentat formalizarea a ceva ce deja există, fapt ce reiese și din trăsăturile acesteia: consensul ca unică metodă de adoptare a deciziilor, desfășurarea de consultări între statele membre și politici declarative .

Instrumentele cu care politica externă lucrează sunt reprezentate de pozițiile și acțiunile comune, ce au drept obiective, următoarele:

- Salvgardarea valorilor comune ale Uniunii Europene, a intereselor sale fundamentale, a securității, independenței și integrității sale;

- Consolidarea și sprijinirea democrației, a drepturilor omului și dreptului internațional;

- Menținerea păcii și prevenirea conflictelor, conform principiilor ONU;

- Încurajarea integrării tuturor statelor în economia globală;

- Promovarea unui sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterală și buna guvernare la nivel global .