Provocări și perspective pe piața muncii în Uniunea Europeană

Introducere

Lucrarea intitulată ,, Piaţa muncii în UE – Provocări şi perspective’’ analizează, pe parcursul a trei capitole, fenomenele ce au loc în prezent pe piaţa muncii, atât în România, cât şi la nivel european.

Primul capitol prezintă succint consideraţiile generale privind piaţa muncii în context comunitar şi de asemenea vorbeşte despre libera circulaţie a persoanelor pe piaţa muncii în Uniunea Europeană.

Ultima extindere a Uniunii Europene a creat milioane de noi cetăţeni europeni, iar piaţa europeană a forţei de muncă a fost supusă unor noi provocări. Aşadar, în cel de-al doilea capitol am tratat problemele principale pe care le ridică piaţa muncii la nivel european, probleme legate de şomaj, migraţia externă a forţei de muncă, mobilitatea forţei de muncă, munca temporară, precum şi unele tendinţe ale forţei de muncă în Uniunea Europeană.

În ultimul capitol, am tratat pe larg, sub forma unui studiu de caz, impactul integrării României în Uniunea Europeană asupra pieţei muncii, pe parcursul a cinci subcapitole ce cuprind : cadrul legislativ privind libera circulaţie a persoanelor , munca românilor în UE după aderare, analiza migraţiei pentru muncă şi câteva abordări asupra cauzelor fenomenului migraţionist.

În încheiere am prezentat concluziile lucrării, precum şi o serie de recomandări pentru soluţionarea problemelor expuse.

Lucrarea de faţă este o încercare de a dezbate şi evalua problemele, provocările şi perspectivele create recent pe piaţa europeană a forţei de muncă vizând în mod direct România ca stat membru al Uniunii Europene, dar şi unele state membre şi sistemele sociale aferente acestora.

Migraţia externă a forţei de muncă reprezintă la ora actuală un fenomen extrem de important şi într-o continuă ascensiune, mai ales dupa anul 1990. Fenomenul este important nu doar pentru individ şi societatea de origine/societatea de adopţie, cât mai ales pentru economia europeană.

CAPITOLUL I. Consideraţii generale privind piaţa muncii

1.1. Conceptul de piaţă a muncii în context European. Motivaţia muncii

Factorul muncă, care contribuie la crearea, utilizarea şi dezvoltarea celorlalţi factori, se asigură prin intermediul pieţei muncii, aceasta ocupând un rol central în sistemul economico-social. Datorită acestui lucru, piaţa muncii are o influenţă directă asupra altor subsisteme şi ramuri economice şi determină diverse acţiuni asupra componentelor vieţii sociale. Piaţa muncii se bazează pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta de muncă, componente ale raportului dintre producţie şi consum.

Piaţa cuprinde întreaga gamă de acţiuni prin care vânzătorii şi cumpărătorii intră în contact pentru a schimba bunuri şi servicii, indiferent de locul unde se desfăşoară aceste acţiuni .

Pieţele pot fi clasificate după o varietate de criterii. După spaţiul geografic de desfăşurare a tranzacţiilor pieţele sunt: locale, regionale, naţionale, mondială (internaţională). După natura bunurilor tranzacţionate pieţele se clasifică în: piaţa bunurilor şi a serviciilor, piaţa factorilor de producţie (care cuprinde: piaţa muncii, piaţa pământului, piaţa capitalului) şi piaţa financiar valutară.

Piaţa are următoarele trăsături:

-este un spaţiu economico-geografic unde acţionează agenţii economici

-este locul de întâlnire al cererii cu oferta, deci al agenţilor economici producători şi consumatori

-este locul unde: se manifestă concurenţa, se formează preţurile, se încheie tranzacţiile .

Curente diferite în economie precum economia neoclasică şi cea instituţională prezintă definiţii deosebite ale pieţei. Astfel, piaţa este văzută ca şi “proces, deci are un caracter dinamic, şi este pusă în legătură cu fenomenul de diviziune a muncii şi cu proprietatea privată” (Ludwig von Mises). Din punctul de vedere al altui autor (Richard Lipsey)” piaţa este un teritoriu unde vânzătorii şi cumpărătorii negociază în vederea schimbului de mărfuri”. Curentul neoinstituţionalist defineşte piaţa ca sistem de instituţii sociale, instituţii care facilitează şi structurează schimbul; sunt importante mai ales acele instituţii care contribuie la comunicarea informaţiilor necesare pentru realizarea schimbului (informaţii privitoare la: produse, preţuri, cumpărători, vânzători). Pieţele sunt răspândite în toată lumea, acest fapt se explică prin costul mai redus al realizării de activităţi economice în interiorul pieţei decât în afara ei. Piaţa muncii implică următoarele elemente: muncitorii, angajatorii, locurile de muncă, angajările (tranzacţii între muncitori şi angajatori), reţelele (legături de comunicare între posibili ocupanţi ai locurilor de muncă şi diferite firme) şi contracte (acorduri cu privire la sarcini, efortul depus, condiţii de muncă, nivelul salariului) . Din perspectiva economiei neoclasice elementele care intră în componenţa pieţei sunt: cererea, oferta, preţul, mâna invizibilă (care reglează raportul cerere-oferta din exterior, dincolo de voinţele indivizilor).

Importanţa schimbului (înclinaţia de a face schimb este specifică tuturor oamenilor şi în acelaşi timp nu o întâlnim la alte specii de animale) este subliniată şi de Adam Smith în „Avuţia Naţiunilor” . Schimbul, înţelegerea şi cumpărarea sunt mijloacele prin care oamenii obţin cea mai mare parte din serviciile reciproce de care au nevoie.

Piaţa muncii (sau a forţei de muncă) se întemeiază pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta. Nevoia de muncă este prezentă pretutindeni, în orice societate; dar pentru ca nevoia de muncă să fie considerată în categoria cererii de muncă trebuie îndeplinită o condiţie: remunerarea/salarizarea muncii. Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie de piaţă. Oferta de muncă este formată din munca pe care o pot depune membrii societăţii în condiţii salariale .