Randamentul folosirii factorilor de producție

CAPITOLUL 1

FACTORII DE PRODUCŢIE – PREZENTARE GENERALĂ

Analiza factorilor de producţie este organic legată de noţiunea de resurse economice. În mod curent, resursele pot fi privite ca stocuri existente la un moment dat şi ca fluxuri, respectiv ca proces de atragere şi utilizare economică a orresurselor într-o perioadă de timp.

La nivelul unei ţări, resursele, sub formă de stocuri, se prezintă ca avuţie naţională, înţeleasă ca totalitate a resurselor unui popor, ale unui stat, sau ale unei naţiuni la un moment dat, aceasta caracterizând starea economică a ţării şi, implicit, gradul de bunăstare a populaţiei.

Avuţia naţională trebuie privită ca o realitate vie, compusă din resursele solului şi subsolului cunoscute, utilizabile şi utilizate, resursele de muncă, bunuri materiale acumulate, aparatul tehnic de producţie, resursele spirituale sau potenţialul creativ al unei naţiuni.

Cu alte cuvinte, resursele economice disponibile şi valorificabile, în măsura în care sunt atrase şi utilizate în activitatea economică, apar ca fluxuri şi se transformă în factori de producţie. "Cele mai multe tratate de teoria valorii şi a producţiei - arată economistul englez J .M. Keynes - se ocupă, înainte de toate, de repartizarea între diferite utilizări a unui volum dat de resurse disponibile şi de condiţiile care, în cazul folosirii acestei cantităţi de resurse, determină retribuţiile lor respective şi valorile respective ale produsului lor (...). Dar teoria propriu-zisă a factorilor de producţie, care determină folosirea eficientă a resurselor disponibile, nu a făcut decât rareori obiectul unui studiu foarte amănunţit" .

În economia politică clasică şi în cea postclasică, procesul de producţie şi de formare a valorii este explicat pornind de la trei factori de producţie : munca, pământul (natura) şi capitalul. Creatorul teoriei celor trei factori de producţie, economistul francez Jean Baptiste Say, arată că fiecare factor de producţie în parte primeşte o recompensă corespunzătoare serviciilor aduse, formându-se astfel venituri aferente fiecăruia dintre aceştia.

Cunoaşterea tipologiei factorilor de producţie are o mare importanţă nu numai din perspectiva analizei economice, ci şi din cea a sferei acestora, care trebuie să se suprapună tot mai mult peste cea a resurselor economice.

După natura lor, factorii de producţie sunt:

- factorul uman: forţa de muncă (mâna de lucru);

- factorii materiali: pământul (cu tot ce cuprinde solul şi subsolul) şi capitalul.

După geneza lor, factorii de producţie se grupează în:

- factorii primari: factorii care nu reprezintă rezultate activităţi economice anterioare, aici intrând munca şi (resursele naturale);

- factorii derivaţi (secundari): factorii care sunt rezultaţi din procese economice anterioare, aici intrând capitalul.

După caracterul reproductibil , factorii de producţie sunt:

- reproductibili (în mod absolut): reproducerea lor nu presupune o dirijare şi o asigurare specială, exemplu: unele forme de energie (solară, eoliană etc.);

- reproductibili (în mod relativ): reproducerea lor presupune acţiuni de dirijare şi asigurare specială, exemplu: unele resurse naturale;

- nereproductibili: majoritatea resurselor naturale - petrol, cărbuni, minereuri etc.

Din perspectiva teoriei economice, cea mai importantă clasificare a factorilor de producţie se face după esenţa lor economică :

- muncă;

- capital;

- pământ (resurse naturale).

O legitate a dezvoltării societăţii o constituie multiplicarea şi diversificarea resurselor atrase în circuitul economic.

În funcţie de evoluţia ştiinţei şi tehnicii, dar şi de schimbările care intervin în volumul, amploarea şi structura trebuinţelor umane, se modifică şi locul şi rolul fiecărui factor, modul şi proporţiile în care aeştia se combină în producţie.

Corespunzător, la începuturile dezvoltării societăţii au existat numai doi factori - munca şi pământul - care pot fi consideraţi ca factori originari sau primari ai producţiei, din a căror unire oamenii îşi asigurau trebuinţele şi existenţa.