Raport de țară - Franța

Introducere

Franţa, cea mai mare ţară a Uniunii Europene, se întinde de la Marea Nordului până la Marea Mediterană.

Am ales sa facem un raport de țară pentru Franța pentru a ne însuși cât mai multe informații despre ea, datorită faptului că are o economie industrială avansată, un sector agricol eficient și joacă un rol foarte important în cadrul Uniunii Europene, fiind și unul din cei șase membrii fondatori.

Franța, oficial Republica Franceză este o țară situată în Europa de Vest (Franța metropolitană), care cuprinde și diverse insule și teritorii situate în alte părți ale planetei (Franța de peste mări).Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Deşi marea parte a teritoriului francez se află în vestul Europei, Franţa este constituită şi din teritorii aflate în America de Nord, Caraibe, America de Sud, vestul şi sudul Oceanului Indian, nordul şi sudul Oceanului Pacific, şi Antarctica. Datorită formei geometrice a teritoriului Franţei continentale, ţara este denumită colocvial ca Hexagonul.

Se învecinează cu Marea Mânecii in nord-vest, in nord-est cu Belgia si Luxemburg, in est cu Germania, Elvetia si Italia, in sud-est cu Marea Mediterana si Monaco, in sud-vest cu Spania si Andorra, iar in vest cu Oc. Atlantic.

Populația Franței este de aproximativ 65,3 milioane locuitori, vorbitori de limbă franceză. Franța se află pe locul 5 în topul puterilor economice din lume, în Europa ocupând locul 2 datorită PIB-ului nominal.

În urma celui de al Doilea Război Mondial, de la 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de-A Patra Republică Franceză fondată după principiile celei de a treia republici. Instabilitatea guvernamentală datorată regimului puternic parlamentar cu un număr mare de partide precum și problemele din Imperiul Colonial sub forma războaielor din Indochina și din Algeria au condus la o criză ce a necesitat schimbarea constituției. În ciuda aceste instabilități și a schimbărilor frecvente de guverne, Franța a manifestat o coerență puternică în ceea ce a însemnat construcția europeană, fiind printre principalii susținători ai Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și apoi a Tratatului de la Roma ce a pus bazele Pieței Comune. De asemenea dezvoltarea industriei nucleare a permis Franței să desfășoare o politică independentă în anii 1960.

Contextul în care Franța a fost membră fondatoare a fost determinat de factori politici, de dorința de a menține pacea și stabilitatea în Europa. Interesele pe care, pe de o parte americanii, pe de altă parte sovieticii, le aveau cu privire la Germania, începeau să reprezinte din nou un pericol pentru Europa şi mai ales pentru Franţa. Soluția s-a găsit în producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei. Alături de aceste două țări, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg au semnat la Paris la 18 aprilie 1951 tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.). C.E.C.O. a reprezentat prima realizare concretă pe drumul "unificării Europei pe baze federale".

Franța este membră a urmatoarelor organizații:

-ONU

-UE

-NATO

-G8

-BERD

-Consiliul Europei

-OCDE

-OSCE

-OMC

2. Evoluția economică

2.1. Rolul și locul în economia europeană

Se afirmă adesea că proiectul care astăzi poartă numele de Uniunea Europeană este o invenție franceză, o serie de figuri marcante ale istoriei UE aparținând Franței ( Robert Schuman, Jean Monnet, Charles de Gaulle, Francois Mitterrand, Jaques Delors).

Ideea franceză a integrării europene a pornit de la interese strategice și economice naționale, ce încercau să rezolve și problema rivalității franco-germane care, în special în ultimele secole, a dus la conflicte sângeroase. De aceea, negociatorii francezi ai tratatelor din anii ’50 de înființare a unor organisme supranaționale, au întâmpinat o puternică opoziție în interiorul guvernului francez și al administrației franceze, prin tradiție politică germanofobe și protecționiste în economie. Pe de altă parte, după cel de-al Doilea Război Mondial, starea economiei franceze era dezastruoasă și orice tip de cooperare economică ce ar putea aduce beneficii Franței trebuia luată în considerare. În cele din urmă, relațiile franco-germane, începute în domeniul economic, aveau să devină motorul integrării europene, fiind consolidate mai întâi în anii ’60, prin Tratatul de la Elysee, semnat între președintele Charles de Gaulle și cancelarul german Konrad Adenauer, iar apoi în anii ’90, când cooperarea franco-germană a fost esențială pentru revitalizarea integrării economice europene. Legătura dintre cele două state a revenit în atenție la începutul noului mileniu, atunci când acestea au exprimat o opoziție fermă față de intervenția SUA în Irak. Franța a insistat ca forța să fie folosită ca ultim resort, doar după ce mijloacele diplomatice și intervențiile ONU ar fi eșuat.