Rata Inflației

Capitolul 1- Notiuni introductive

Inflaţia reprezintă unul dintre cele mai “nocive” fenomene economice care se manifestă în economiile contemporane. Totuşi, aceasta nu reprezintă un fenomen nou, manifestările ei fiind întâlnite încă din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Tema inflaţiei a fost adesea pusă în discuţie de numeroşi specialişti (economişti şi nu numai), aceştia încercând să definească fenomenul, să explice cauzele inflaţiei, impactul acesteia asupra populaţiei şi agenţilor economici, formele sale de manifestare.

In acest context, în lucrarea de faţă am urmărit atingerea celor mai importante probleme economice: rata inflaţiei, rata somajului, viteza de rotaţie, produsul intern brut şi salariul.

In sens general, starea de dezechilibru în economie înseamnă inegalitate între cerere şi ofertă, care se manifestă diferit, în funcţie de natura obiectului pieţei. Astfel, pe piaţa bunurilor economice, dacă cererea depăşeşte oferta existentă, ajungându-se la creşteri generale de preţ, starea de dezechilibru are caracter inflaţionist. In cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, inflaţia a devenit un fenomen aproape permanent, cu deosebiri de intensitate şi amploare, în timp şi spaţiu.

1.1.Inflatia

In plan istoric, inflaţia s-a manifestat cu mult timp în urmă, şi anume: în epoca în care se foloseau numai bani din metale preţioase; în perioada când se foloseau bani de hârtie convertibili în aur şi în condiţiile contemporane, când se folosesc bani de hârtie neconvertibili în metale preţioase.

Definiţie: Inflaţia reprezintă acea stare de dezechilibru economic în care masa monetară existentă în economie depăşeşte necesarul real de monedă, ducând la creşterea generalizată a preţurilor şi la scăderea puterii de cumpărare a banilor.

Nu orice sporire a preţurilor înseamnă inflaţie. Inflaţia este, înainte de toate, un fenomen monetar, fiind legată de excedentul de masă monetară peste nevoile reale ale economiei, determinate de oferta de bunuri şi servicii scazută.

Principalele efecte ale inflaţiei

Un prim efect care generează inflaţia constă în diminuarea puterii de cumpărare a monedei, proces ce afectează în mod diferit şi neegal agenţii economici. Prin deprecierea banilor se elimină o parte a resurselor materiale acumulate şi, în acest fel, se asigură folosirea la o rata diminuată a capacităţilor din cadrul circuitului economic.

Inflaţia deblochează (sau în unele cazuri poate bloca) mecanismul economic. Eliminând unităţile parazit sau capacităţile uzate moral, procesul inflaţionist favorizează adaptarea unităţilor rămase la exigentele impuse de progresul tehnic şi mecanismele economiei de piaţă.

Inflaţia redistribuie avuţiile existente şi schimbă sensurile utilizării lor; ea favorizează înclinaţia spre consum şi pe debitori şi restricţionează înclinaţia spre economii şi pe creditori. Ȋn acest fel, procesul antrenează fuga de lichidităţi şi preferinţa exagerată pentru plasamente în bunuri de folosinţă îndelungată, neproductive.

In condiţiile unei deprecieri inflaţioniste a bunurilor, cei care îşi desfăşoară activitatea cu resurse împrumutate ajung să folosească aceste credite în mod gratuit. Restituirea creditelor se realizează în bani devalorizaţi după ce s-a încasat un beneficiu real. Ȋn aceiaşi termeni, se pune şi problema împrumuturilor de stat, populaţia care a creditat statul ramânând cu obligaţiunile de stat devalorizate.

Inflaţia îndepărtează din circuitul activ o parte importantă a masei monetare, concomitent cu scăderea puterii de cumpărare a banilor. Acest efect se constată numai în termeni reali, deoarece nominal are loc o creştere a cantităţii de bani la populaţie.

Ca şi recesiunea economică, inflaţia pune de acord capacităţile de producţie existente cu nevoile reale de consum. Ea realizează acest lucru prin presiunea permanentă pe care o exercită, în avans, asupra resurselor.

Indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi utilizaţi indici de preţuri în statistica internaţională. Cea mai mare parte a ţărilor dezvoltate calculează şi publică lunar indicele preţurilor de consum, ca o masură a inflaţiei din ţara respectivă. IPC are o mare importanţă datorită faptului că în contractele colective de muncă este prevăzută clauza compensării creşterii preţurilor, creştere care este evidenţiată de acest indice. Ca urmare, politica monetară şi fiscală sunt afectate de modificările IPC.

IPC măsoară evoluţia de ansamblu a preţurilor mărfurilor cumpărate şi a tarifelor serviciilor utilizate de populaţie între două perioade. Pentru calculul indicelui se foloseşte o formulă de tip Laspeyres. Deci, el exprima evoluţia medie a preţurilor pentru menţinerea unei structuri a consumului constantă şi nu exprimă evoluţia medie a preţurilor conform structurii consumului din perioada curentă (pentru această variantă ar fi nevoie de un indice de tip Paache). Principalul argument care stă la baza adoptării indicelui de tip Laspeyres este cel al uşurinţei calculului: se determină structura consumului în perioada de baza, iar în continuare pentru calculul curent al indicelui este necesară numai înregistrarea preţurilor.