Relația dintre auditul intern și auditul extern

Analizând evoluţia procesului de audit intern, de la începuturile sale şi până în prezent, am se poate observa cu uşurinţă că funcţia de audit intern a fost născut prin detasarea unor activităţi din audit extern, rezultatul fiind că există anumite situaţii când aceste două funcţii ar putea fi uşor confuz.

Realitatea este că de audit intern şi audit extern sunt două funcţii distincte; net

diferentiate, dar care sunt, de asemenea, caracterizate prin intermediul unor relaţii complementare. În acest de hârtie, vom încerca să dea contribuţia la clarificarea asemănările şi deosebirile dintre aceste două funcţii, a face o analiză a literaturii care ne-a permis să identifice unele foarte interesante studii care ne-a permis să sublinieze criteriilor principale care au influenţat relaţia dintre de audit intern şi audit extern.

Capitolul I. Auditul intern si auditul extern

1.1 Definirea conceptului de audit public extern

Auditul extern reprezintă o activitate independentă exercitată de organisme specializate din afara entității auditate, cu scopul asigurării cunoasterii modului cum sunt constituite si utilizate resursele financiare, si include:

• auditul financiar, care acoperă examinarea si raportarea declarațiilor financiare, precum si examinarea sistemelor de control pe care aceste declarații se bazează;

• auditul de aprobare si de regularitate, care examinează aprobările legale si administrative, probitate si corectitudinea administrației, sistemelor financiare si sistemelor de control managerial;

• auditul de performanță, care evaluează performața managerială si operațională a programelor publice, instituțiilor și agențiilor care utilizează resurse financiare, de personal sau de altă natură în vederea îndeplinirii obiectivelor lor.

Realitatea din toate țările lumii arată că cea mai credibilă atestare a raportărilor financiare, din sectorul public, aparține unor instituții ale statului, cunoscute îndeobste sub denumirea generică de Instituții Supreme de Audit (SAI), înființate în baza prevederilor constituționale sau a legilor de organizare si funcționare, care garantează independența acestora.

Din analiza modului de organizare a SAI-urilor europene identificăm patru mari tipuri de astfel de instituții:

• „Curți de Conturi” cu atribuții jurisdicționale: Belgia, Franța,Grecia, Italia, Portugalia, Spania;

• organisme de tip „colegii” fără atribuții jurisdicționale: Germania, Luxemburg, Olanda, Republica Cehă, Slovacia, România si Curtea Europeană de Conturi;

• oficii independente de audit conduse de către un Auditor general sau un Presedinte care funcționează pe lângă Parlament: Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Polonia, Suedia, Ungaria;

• o structură distinctă condusă de un Presedinte care auditează instituțiile publice la nivel central, regional si local: Austria, Slovenia.

Desi modul de organizare al instituțiilor supreme de audit este diferit, toate au obiective comune si exercită, în principal, următoarele tipuri de audit extern:

• audit financiar exercitat de absolut toate SAI-urile europene, prin care se urmăreste legalitatea si regularitatea situațiilor financiare;

• auditul performanței, care vizează economicitatea, eficiența si eficacitatea cheltuielilor publice, fiind exercitat de asemenea de toate SAI-urile Uniunii Europene, cu excepția Greciei;

• alte tipuri de audit, cum ar fi auditul sistemelor IT exercitat de SAI-ul din Grecia sau audituri speciale exercitate de unele SAI-uri europene (Austria, Bulgaria, Ungaria).

Dacă avem în vedere momentul în care poate fi inițiat auditul extern, toate SAI-urile europene efectuează audit de tip ex-post.

În ceea ce priveste auditul preventiv (ex-ante) acesta se regăseste doar la nivelul a cinci SAI-uri europene (Belgia, Grecia, Germania, Italia, Polonia) în cadrul misiunilor de audit financiar.

În pofida diversității organizatorice, toate SAI-urile au o calitate comună, aceea de a fi unite în organisme internaționale (INTOSAI) si regionale (EUROSAI) si aceea de desfăsurare a activității de audit public extern în conformitate cu unele standarde unanim acceptate si, pe baza cărora fiecare SAI îsi elaborează propriile standarde.

Scopul organizațiilor internaționale si europene de audit este de a promova si dezvolta cele mai bune practici privind auditul extern al fondurilor publice ale entităților.

Pentru a defini principiile si metodele cele mai eficiente ce pot fi utilizate în auditarea fondurilor publice puse la dispoziția entităților, s-au elaborat standarde de audit, care reprezintă expresia unui consens cu privire la cele mai bune practici în domeniu, respectiv Standardele de Audit INTOSAI si Liniile Directoare Europene de aplicare a standardelor INTOSAI. Pornind de la aceste standarde si având totodată în vedere si standardele IFAC, Curtea de Conturi aRomâniei a elaborat în anul 2005 propriile standarde, care însă trebuie adaptate noului cadru legal din anul 2008.

Auditul public, atât intern, cât si extern, nu trebuie privit ca un scop în sine, ci ca un instrument de optimizare a performanței activităților entităților publice prin contribuția lui esențială în identificarea abaterilor si dezechilibrelor financiare. Recomandările oferite de audit pot contribui la consolidarea stabilității entităților publice si la îndeplinirea obiectivelor acestora, în condițiile anticipării si gestionării corespunzătoare a riscurilor, utilizării eficiente a fondurilor de care dispun în condiții de legalitate.