Relații externe UE - China

I. Scurta prezentare a Republicii Populare Chineze

1.1. Dimensiune fizică, economică și politică a Republicii Populare Chineza

China, denumită oficial Republica Populară Chineză, este un stat independent situat în Asia de Est. Când vorbim despre China prima imagine care ne vine în minte este aceea a unui stat suprapopulat. În mod constant, de-a lungul istoriei, populaţia chineză a reprezentat o cincime din cea mondială, fără variaţii semnificative. În termeni contemporani vorbim de o populaţie egală cu cea a Statelor Unite, fostei URSS, Uniunii Europene şi Japoniei, toate la un loc, cu 1,35 miliarde de locuitori. China are o suprafaţă 9,640,821 km2 , ocupând locul trei ca mărime, după Rusia şi Canada.

China are un sistem unipartid, condus de către Partidul Comunist Chinez, având sediul guvernamental în orașul-capitală Beijing. Acesta exercită jurisdicție peste 22 de provincii, cinci regiuni autonome, patru municipii de subordonare centrală (Beijing, Tianjin, Shanghai și Chongqing) și două regiuni administrative speciale, având în mare parte un sistem de auto-guvernare (Hong Kong și Macao). RPC revendică, de asemenea, Taiwanul, drept a XXIII-a provincie, care este în prezent controlată de către o entitate politică separată, Republica Chineză (RC); o revendicare controversată din pricina statutului politic complex din Taiwan.

Istoria Chinei datează din erele civilzației antice - una dintre cele mai vechi din lume - care a înflorit în bazinul Fluviului Galben, în Câmpia Chinei de Nord. De milenii, sistemul politic al Chinei s-a bazat pe monarhii ereditare. De la anul 221 î.Hr., când dinastia Qina cucerit o serie de mai multe state, pentru a forma un imperiu chinez, țara s-a extins, fărămițat și reunificat de mai multe ori. Republica Chineză a răsturnat ultima dinastie în 1911 și a condus China Continentală până în 1949.

Republica Populară Chineză a fost proclamată în 1949 de către Partidul Comunist Chinez, după ce a câştigat războiul civil cu forţele naţionaliste reprezentate de partidul Kuomintang. Guvernul format de Kuomintang s-a refugiat în insula Taiwan, unde a proclamat Republica Chineză, care contestă legitimitatea conducerii comuniste a Chinei. În 1997 Republica Populară Chineză a preluat controlul asupra Hong Kong-ului, care fusese stăpânit de Marea Britanie, iar în 1999 asupra teritoriului Macao, care fusese sub stăpânire portugheză, în urma unor înţelegeri cu fostele puteri coloniale, prin care s-a angajat să păstreze economia de piaţă din aceste zone, conform principiului „o ţară, două sisteme”.

Prezenţa Chinei în zona economică a fost întotdeauna semnificativă, fiind suficient să ne gândim la Drumul Mătăsii, când produse tradiţionale precum mătasea, porţelanul, mirodeniile ajungeau în Europa. Este, cu siguranţă, primul caz atestat de export la distanţe atât de mari, de mii de kilometri, şi este de asemenea prima dată când entităţi statale europene au resimtit presiunea economică chineză.

De la introducerea de reforme economice în 1978, China a devenit una dintre economiile mari ale lumii, cu cea mai rapidă creștere economică. În 2013, este a doua cea mai mare economie din lume, cu un PIB de 13,39 trilioane de dolari . Este, de asemenea, cel mai mare exportator și importator de bunuri din lume, dar și una din țările ce deține arme nucleare și are cea mai mare armată permanentă, cu al doilea cel mai mare buget destinat apărării, din lume. Este membru al Organizației Națiunilor Unite din anul 1971, când a înlocuit RC în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. China este, de asemenea, membră a numeroase organizații multilaterale formale și informale, inclusiv OMC, APEC, BRICS, Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, BCIM și G-20. China este o putere regională în Asia și a fost caracterizată ca o potențială superputere de un număr de analiști.

1.2. Istoric al relatiilor China-UE si reglementarea juridica a acestora

Relațiile Uniunii Europene cu China, suspendate în urma masacrului din Piața Tienanmen din 1989, au fost reluate în 1994 într-un nou cadru de organizare a unui dialog politic. Cu toate acestea, embargoul asupra armelor impus de UE după evenimentele din 1989 este în vigoare și în prezent. Emergența Chinei ca putere mondială, precum și interdependența economică în continuă creștere dintre cei doi parteneri se reflectă în parteneriatul strategic instituit de UE în 2003.

Deși China are mai mulți parteneri, Uniunea Europeană este considerată, de asemenea, un „partener strategic”. Summiturile anuale organizate alternativ în Bruxelles și Beijing stabilesc liniile directoare pentru relația aflată într-o evoluție rapidă. Dialogul politic cuprinde, de asemenea, reuniuni interministeriale periodice, precum și peste 60 de dialoguri sectoriale specifice. De două ori pe an are loc un dialog dedicat drepturilor omului, dar acesta nu a reușit să aducă rezultate concrete. China se opune ferm tuturor „intervențiilor” exterioare în domeniul afacerilor interne cu privire la problemele referitoare la drepturile omului.

UE și China sunt cei mai importanți parteneri comerciali la nivel global. UE este pentru China cel mai mare partener comercial, în timp ce China ocupa pozitia doi pentru Europa, dupa Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, Uniunea Europeană își manifestă nemulțumirea față de măsurile protecționiste impuse de China, în timp ce Beijingul critică refuzul Uniunii de a acorda țării statutul de „economie de piață”. Din luna septembrie 2012, când China și UE au convenit să demareze negocierile pentru un acord bilateral de investiții, au avut loc două runde de negocieri, ultima în martie 2014. Delegația Parlamentului pentru relațiile cu Republica Populară Chineză organizează de două ori pe an reuniuni de lucru cu omologii săi din Congresul național al poporului din China. În rezoluțiile sale, Parlamentul a evocat responsabilitatea Chinei ca actor internațional (cu privire la Siria, Coreea de Nord și litigiile maritime), precum și libertățile fundamentale și drepturile omului (inclusiv detenția arbitrară, lagărele de muncă, pedeapsa cu moartea, libertatea de exprimare, avorturile forțate și politicile represive din Tibet și Xinjiang). De asemenea, Parlamentul a sprijinit apelurile lansate de cetățenii chinezi pentru reforme politice eficiente.