Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 13 în total
Cuvinte : 1976
Mărime: 212.44KB (arhivat)
Publicat de: Alida Chirilă
Puncte necesare: 8

Extras din proiect

1. Uniunea Europeană

1.1. Scurt istoric

Uniunea Europeană (UE) este o instituţie politică, socială şi economică, care este dezvoltată în Europa şi care are în prezent 27 de membri, printre care şi România.

Începuturile Uniunii datează din anul 1957, când a fost semnat Tratatul de la Roma, de către Franţa, Germania (de Vest), Olanda, Italia, Belgia şi Luxemburg. Prin acest tratat a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (CEE), denumită informal chiar şi Piaţa Comună. Ulterior, aceasta a devenit Comunitatea Europeană, cunoscută azi drept primul pilon al Uniunii Europene. Această transformare a avut loc odată cu implementarea Tratatului de la Maastricht (Olanda), în anul 1993. Atunci a luat fiinţă Uniunea Europeană ca şi instituţie cu interese sociale, economice, dar şi politice, spre deosebire de Comunitatea Economică Europeană, care avea în vedere doar aspecte comerciale. În momentul acela, membrii Uniunii, în afara celor 6 ţări fondatoare, erau: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Portugalia şi Spania.

Obiectivul principal prevăzut în cadrul Tratatului de la Roma era integrarea economiei comune, crearea unei pieţe comune şi excluderea discriminării naţionale.

De cealaltă parte, Tratatul de la Maastricht este considerat ca "o nouă treaptă pe calea înfăptuirii unei uniuni tot mai strânse a popoarelor Europei". Astfel, Tratatul avea ca principal obiectiv crearea Uniunii Economice şi Monetare. De asemenea, el prevedea o colaborare mai bună între ţările membre din punct de vedere juridic şi al afacerilor interne.

1.2. Uniunea Europeană şi România

România este parte integrantă a Uniunii Europene din 1 ianuarie 2007, după 12 ani de la solicitarea trimisă în vederea obţinerii statutului de membru cu drepturi depline. Cu toate acestea, relaţiile noastre cu Uniunea Europeană datează încă din 1974, când am devenit prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a avut relaţii oficiale, de natură comercială, cu Comunitatea Economică Europeană. În anul 1995, România devine membru asociat al Uniunii Europene, odată cu intrarea în vigoare a Acordului European.

Negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană au început la 15 februarie 2000 şi au fost încheiate în cadrul summitului de la Bruxelles din 18 decembrie 2004. Odată cu România, erau vizate şi intenţiile Bulgariei de a deveni membru cu drepturi depline. Astfel, la 25 aprilie 2005 în Luxemburg, a fost semnat Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, cele două ţări reuşind să adere la UE la 1 ianuarie 2007.

Din punct de vedere economic, această aderare înseamnă crearea unei zone de liber-schimb, cooperare economică şi financiară din partea Uniunii, venită în sprijinul restructurării economiei româneşti.

1.3. Uniunea Europeană azi

În prezent, aşa cum spuneam, Uniunea Europeană are 27 de membri. Ea îşi realizează obiectivele prin intermediul celor 3 piloni, şi anume: Comunităţile Europene (are în vedere aspecte comerciale şi sociale), Politica externă şi de securitate comună (are în vedere aspecte de securitate şi apărare) şi, nu în ultimul rând, Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (are în vedere aspecte penale).

De asemenea, spre deosebire de NAFTA, UE se "conduce" prin intermediul unor instituţii comunitare, care sunt:

- Parlamentul European – reprezintă interesele cetăţenilor Uniunii Europene;

- Consiliul Uniunii Europene – reprezintă interesele fiecărui stat membru;

- Comisia Europeană – reprezintă interesele generale ale UE;

- Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene – urmăreşte respectarea legilor;

- Curtea Europeană de Conturi – supravegheză gestiunea bugetului UE.

La momentul actual, pe lângă cele 26 de state membre, şi-au anunţat dorinţa de a adera şi negocierile sunt deja în curs pentru încă trei ţări, şi anume: Croaţia, Republica Macedonia şi Turcia.

Aşa cum spuneam, scopul UE este de a înfiinţa o Uniune Economică şi Monetară, obiectiv care este deja în curs de desfăşurare şi care, cu paşi mărunţi, se previzionează că va fi îndeplinit.

1.4. Comerţul exterior al Uniunii Europene

Volumul total al exporturilor/importurilor din/în UE

Din graficele de mai sus se poate observa foarte uşor cum, atât exporturile, cât şi importurile cresc de-a lungul celor trei ani pe care i-am studiat. Cu toate acestea, se observă şi faptul că importurile sunt mult mai mari decât exporturile, ceea ce înseamnă că avem o balanţă comercială negativă, lucru ilustrat în graficul de mai jos, unde se poate vedea şi că acest deficit al balanţei comerciale este în continuă scădere pe parcursul celor trei ani analizaţi.

Preview document

Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 1
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 2
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 3
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 4
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 5
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 6
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 7
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 8
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 9
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 10
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 11
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 12
Relațiile comerciale dintre UE și NAFTA - Pagina 13

Conținut arhivă zip

  • Relatiile Comerciale dintre UE si NAFTA.doc

Alții au mai descărcat și

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

North American Free Trade Agreement

NAFTA - proces dinamic si contradictoriu În pofida aparentelor si a mediatizatei sale imagini, NAFTA se prezinta ca o macheta a unei constructii...

Integrare regională în America de Nord

Rezumat introductiv Extinderea procesului de regionalizare la scara planetara prin aparitia unor noi grupari de cooperare si integrare economica,...

Grupări regionale din America de Nord

Capitolul 1: Acordurile comerciale SUA-Canada 1.1. Autopact Considerat drept un model pentru un acord sectorial de comerţ liber, Autopact...

Rolul NAFTA în comerțul internațional

I. Introducere N.A.F.T.A reprezintă o organizaţie de state din America de Nord. Crearea unei astfel de grupări presupune mari schimbări în viaţa...

NAFTA

Ca replica la eforturile de creare în Europa Occidentala a Spatiului Economic European, în iunie 1991 au început între reprezenantii SUA, Canadei...

NAFTA

Rezumat Extinderea procesului de regionalizare la scara planetara prin aparitia unor noi grupari de cooperare si integrare economica, a determinat...

North American Free Trade Agreement

CAPITOLUL I EVOLUŢIA ŞI ROLUL NAFTA 1.1. NAFTA – EVOLUŢIE ŞI ROL Extinderea procesului de regionalizare la scara planetară prin apariţia unor...

Impactul Procesului de Integrare Economică Asupra Țărilor Nord-Americane

Extinderea procesului de regionalizare la scară planetară prin apariţia unor noi grupări de cooperare şi integrare economică, a determinat ţările...

Ai nevoie de altceva?