Relatiile Comerciale Intre Romania si SUA

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Relatiile Comerciale Intre Romania si SUA.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 49 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Economie

Cuprins

Introducere (pg. 3)
Capitolul I: Relaţiile româno-americane până în anul 1989 (pg. 8)
1. Participarea României la diviziunea mondială a muncii şi la circuitul economic internaţional. Locul comerţului exterior în strategia dezvoltării economice a ţării (1950-1989) – (pg. 8)
2. Modificări în structura pe mărfuri a exportului şi importului României (pg. 10)
3.Restricţiile pentru export şi relaţiile economice româno-americane (1947-1949) - (pg. 11)
4. Decretele de naţionalizare din România (pg. 13)
5. Washingtonul şi drepturile omului în România (1949-1951) – (pg. 14)
6. Efectul restricţiilor americane privind exportul asupra României (pg. 14)
7. Noua politică americană pentru Europa de Est (pg. 15)
8. Disputele propagandistice româno-americane (pg. 16)
9. America şi România, 1954-1956 (pg. 17)
10. Porţi deschise de Crawford şi Kennedy pentru România (pg.18)
11. Independenţa României – aprilie 1964 (pg. 19)
12. Un acord comercial româno-american (pg. 20)
Capitolul II: Relaţiile comerciale româno-americane după anul 1989 (pg. 23)
1. Evoluţia situaţiei economice (prezentare generală) – (pg. 23)
2. Evoluţia comerţului exterior (pg. 24)
3. Structura fizică a exporturilor şi importurilor (pg. 25)
Capitolul III: Clauza naţiunii celei mai favorizate (pg. 27)
1. Ratarea „Clauzei naţiunii celei mai favorizate” (pg. 27)
a). Runda I (pg. 27)
b). Runda a II-a (pg. 28)
c). Runda a III-a – rundă pierdută (pg. 29)
2. Un acord comercial româno-american şi „Clauza naţiunii celei mai favorizate” (pg. 31)
a). Negocierea acordului comercial (pg.31)
b). Congresul şi acordul comercial (pg. 33)
c). Primele roade ale tratatului (pg. 34)
d). Prima prelungire a derogării (pg. 35)
3. Pierderea „Clauzei naţiunii celei mai favorizate” (pg. 36)
a). Congresul şi drepturile omului în România (pg. 36)
b). Proiectele de legi comerciale, „Clauza naţiunii celei mai favorizate” pentru România şi ultima derogare (pg. 39)
c). Ceauşescu respinge „Clauza naţiunii celei mai favorizate” (pg. 41)
d). Primul an fără „Clauza naţiunii celei mai favorizate” (pg. 42)
Concluzii (pg. 44)
Bibliografie (pg. 47)

Extras din document

INTRODUCERE

Contactele române cu Statele Unite sunt mai vechi decât aprilie 1859, moment în care Henry T. Romertze era acreditat în Principatele Unite, în calitate de consul al SUA; sau în 1880, an în care preşedintele R. B. Hayes şi secretarul de stat Evarts primeau pe Sergiu Voiculescu, reprezentant diplomatic cu misiunea specială a Bucureştilor, trimis la Washington pentru a notifica proclamarea independenţei de stat a României. După această dată, între cele două ţări s-a înregistrat încheierea unor tratate şi convenţii: tratatul de comerţ şi navigaţie (11 aprilie 1881), convenţia consulară (16 iunie 1883), tratatul privitor la protecţia reciprocă a mărcilor de fabrică (23 mai 1906), convenţia de neutralizare (1907), convenţia de extrădare (1908), convenţia de comerţ şi navigaţie (16 aprilie 1908).

Stabilirea primelor legături economice, diplomatice şi cultural-ştiinţifice a dus la crearea unor baze necesare amplificării şi diversificării relaţiilor în anii următori. Acreditarea consulilor americani în ţările române, încă din perioada în care se plămădea România modernă, dovedeşte că marea distanţă geografică între cele două ţări nu a constituit un impediment în stabilirea unor legături politice care, o dată cu trecerea anilor, s-au dezvoltat şi consolidat treptat, făcând posibilă nu numai o cunoaştere reciprocă a marilor probleme care frământau cele două ţări în acei ani, dar şi o participare directă la realizarea acestora.

Primul război mondial a surprins raporturile romano-americane într-un proces de plină afirmare, cu numeroase elemente noi. Au contribuit la acest cadru mai mulţi factori, între care, în primul rând, citabilă este „activitatea” românilor americani în ceea ce priveşte raporturile bilaterale. Al doilea factor dinamizator priveşte schimbările rezultate din prezenţa, la început, a celor două state în rândul neutrilor. Situaţia, deşi bazată pe raţiuni diferite, a permis noi convergente între interesele romano-americane şi, de aici, posibilitatea stabilirii unor legături mai strânse decât până în 1914. Relaţiile politico-diplomatice, economice şi culturale anterioare au creat, de asemenea, premise pentru o nouă etapă a raporturilor romano-americane.

Piatra de încercare a relaţiilor bilaterale s-a dovedit a fi atitudinea SUA faţă de participarea României la primul razboi mondial. În 1917, o misiune diplomatică britanică, condusă de A. J. Balfour, a abordat, în discuţiile cu oficialităţile americane, chestiunea teritoriilor româneşti aflate sub dominaţia unor imperii vecine. Asupra României au fost întocmite 13 rapoarte. Comisia a recomandat ca Marea Românie să includă: teritoriul Basarabiei reduse având o populaţie predominant românească, regiunea populată de români a Bucovinei, toată Transilvania, aproape două treimi din Banat, restabilirea frontierei româno-bulgare existente după al doilea război balcanic. Experţii americani, ca şi cei britanici, au fost călăuziţi, în consideraţiile lor, de două principii fundamentale ale dreptului international: cel al autodeterminării naţionale şi cel etnic, ei pronunţându-se pentru includerea în statul român a zonelor locuite în majoritate de români. Deciziile finale asupra frontierelor româneşti urmau să fie lansate pe seama Conferinţei de la Paris.

Până în anii 1933-1934, relaţiile politico-diplomatice româno-americane au fost practic nesemnificative.

După începerea celui de-al doilea război mondial, diplomaţii americani de la Bucureşti au ţinut permanent la curent Washingtonul în legătura cu politica externă a României, cu încercările ei de a-şi păstra nealterate fruntariile naţionale şi independenţa.

În toamna anului 1939, diplomaţia Bucureştilor a dorit o mai mare implicare a SUA în politica Europei, care să preîntâmpine transformarea României într-un vasal al Germaniei. Izolarea internaţională a României la începutul anului 1940 devenise un fapt împlinit şi acest lucru era semnalat de Gunther, unul din ambasadorii americani acreditaţi în Europa. Valoarea informaţiilor sale a fost pe deplin sesizată la Washington, în special în perioada dificilă prin care a trecut România în vara anului 1940: cercurile politice româneşti aveau să aprecieze şi ele situaţia specială, chiar singulară, în care evenimentele îl plasau pe ministrul SUA, pe masură ce creştea izolarea diplomatică şi politică a României, ca urmare a prabuşirii Franţei, a răcirii raporturilor cu Anglia şi a exercitării dominaţiei puterilor Axei.

Evenimentele internaţionale grave din vara anului 1940, care au culminat cu rupturile teritoriale româneşti din iunie, august şi septembrie, au fost urmărite cu emoţie şi atenţie de oficialităţile americane. După instalarea dictaturii legionaro-antonesciene în septembrie 1940, raporturile româno-americane, fără a înregistra probleme grave, s-au deteriorat treptat până la declararea ostilităţilor între Bucureşti şi Washington, în decembrie 1941 şi iunie 1942.

Atitudinea SUA faţă de România, în anii 1942-1944, a fost dictată de considerente militare şi politice. La început, a predominat factorul militar, iar în anii 1943-1944, cel politic. În lipsa raporturilor oficiale, contactele bilaterale s-au menţinut prin: activitatea românilor americani din SUA şi încercarea lui Carol Davila de a forma un Comitet Naţional, negocierile de pace separată angajate de emisarii guvernului antonescian şi de „opoziţia naţională” din anii 1943-1944, în vederea desprinderii de Axa fascistă.

Raporturile romano-americane în perioada următoare victoriei insurecţiei din August 1944 au fost dominate de două chestiuni. Prima a avut în vedere semnarea armistitiului cu Naţiunile Unite, la care reprezentanţii SUA au participat, fără a-şi impune punctele de vedere. A doua se referă la pregatirea proiectului şi a tratatului de pace cu România, în cadrul reuniunilor Consiliului miniştrilor de externe ai marilor puteri sau la forumul păcii de la Paris din 1946, respectiv la reuniunea miniştrilor de esterne de la New York din noiembrie-decembrie 1946.

Fisiere in arhiva (1):

  • Relatiile Comerciale Intre Romania si SUA.doc