Relațiile dintre costurile medii și marginale pe termen scurt și lung la întreprindere - căi de minimizare a costului

Introducere

Costul de producţie constă din totalitatea cheltuielilor efectuate sau care urmează să fie efectuate, toate în expresie bănească, de către o întreprindere pentru procurarea şi desfacerea de bunuri. Activitatea oricărei firme presupune consum de factori de producţie care în mod tradiţional se grupează în trei categorii: munca, pămîntul şi capitalul. Prin combinarea lor în anumite proporţii şi după anumite reguli se realizează producţia. Din cele menţionate putem evidenţia următoarele :

1. Costul reflectă unitatea dintre conţinutul de factori şi expresia sa bănească;

2. El este indicatorul, care duce la acelaşi numitor toate consumurile de factori, prin aceasta eforturile făcute pentru producerea şi desfacerea bunurilor devin măsurabile şi comparabile ;

3. Costul include toate cheltuielile făcute de întreprindere pentru susţinerea ofertei, adică pe cel de producţie, de fabricaţie, cît şi cele de desfacere ;

4. Costul se regăseşte în preţul de vînzare a bunului, fiind o parte componentă a acestuia, acea parte, care exprimă atît recompensările factorilor consumaţi, cît şi şansele sacrificate de ofertant.

Indiferent de alternativele ce se pot discuta, cheltuielile factorilor de producţie sunt inevetabile. Întotdeauna se pune întrebarea cît costă producerea bunului respectiv. Această întrebare este generată pe de o parte de caracterul limitat al resurselor, pe de altă parte de necesitatea ca firma să contribuie la satisfacerea nevoilor de consum a societăţii, în condiţiile în care ea obţine profit.

Capitolul I. Costurile şi clasificarea lor.

1.1. Noţiunea de cost.

“Costul este, în general, o masură a ceva la care trebuie de renunţat pentru a obţine altceva,fie prin cumpărare fie prin schimb sau producţie…”

Noţiunea de cost, care în general exprimă cheltuielile efectuate pentru realizarea unui bun, serviciu are în prezent o sferă largă de întrebuinţare. Se foloseşte pentru a desemna: costul de producţie, costul învăţămîntului, costul cercetării ştiinţifice, costul ecologic etc. Există, totodată, maniere diferite de abordare a costurilor.

În mod frecvent problema naturii costurilor este contraversată, mai ales din perspectiva definirii şi abordării ei. Dacă nivelul costurilor exprimat în unităţi băneşti caracterizează mărimea absolută a consumului de producţie, apoi structura costurilor de producţie reflectă elementele componente ale lor şi ponderea fiecărui element în totalul cheltuielilor.

Economia, ca ştiinţă şi activitate practică, precum şi comportamentul economic, ca expresie a implicării agenţilor economici în această realitate, se raportează, în esenţă, la necesitatea gospodăririi optime a resurselor obiectiv limitate în vederea satisfacerii cît mai depline şi echilibrate a trebuinţelor nelimitate şi în continuă diversificare.

Esenţa proceselor economice este reprezentată prin mecanismul de piaţă, în cadrul căruia se confruntă, prin concurenţă, cererea cu oferta de mărfuri (bunuri, servicii, capitaluri, forţă de muncă), avînd loc, cu ajutorul aşa-numitei „mîini nevăzute”, un proces de autoreglare a producţiei şi preţurilor, tinzînd către un echilibru relativ; se obţine astfel o mişcare cît mai coerentă şi eficientă a producţiei şi preţurilor în raport cu cererea şi oferta, ceea ce antrenează şi alte componente ale vieţii social-economice: gradul de ocupare a populaţiei active, inflaţia rata dobînzii şi cea a îndatorării, rata economisirii şi dinamica investiţiilor, cursul de schimb valutar.

Dar dinamica economiei nu se desfăşoară ca un proces natural, în care oamenii sînt doar spectatori (încîntaţi sau nemulţumiţi), ci ea încorporează organic scopuri şi acţiuni umane conştiente, prin care se materializează propriile interese ale indivizilor şi colectivităţilor.

În consecinţă, punerea de acord a resurselor cu trebuinţele (în diversele forme ale acesteia) se realizează de către oameni şi pentru oameni, prin implicarea acestora în evaluarea nevoii conştiente de producţie, ceea ce presupune şi confruntări de interese.

Unităţile economice, în activitatea pe care o desfăşoară, atrag şi utilizează factorii de producţie – munca, natura şi capitalul. Expresia bănească a consumurilor factorilor de producţie utilizaţi pentru producere şi desfacerea bunurilor economice se numeşte cost de producţie. Cunoaşterea nivelului, structurii şi dinamicii costului este indispensabilă producătorului pentru desfăşurarea unei activităţi optime.