Relațiile dintre România și Rusia

Introducere

Lucrarea de faţă prezintă, pe scurt, evoluţia relaţiilor dintre două state relativ vecine, România, un stat european şi Rusia, un stat european dar în acelaş timp şi asiatic. Cele două ţări împart un trecut bogat împreună, poate şi un prezent, dar sigur un viitor.

România şi Rusia sunt antrenate într-un proces de transformări radicale, economice, politice şi sociale, fiecare pornind de la ceea ce au realizat până în prezent, de la potenţialul economic şi uman de care dispun, şi desigur, luând în considereare interesele întregii comunităţi internaţionale.

Potenţialul şi complementaritatea economică (chiar dacă sunt în proporţii asimetrice), aproprierea geografică relativă, prezenţa ambelor state ca riverane la Marea Neagră şi legăturile fluviale – maritime ar trebui să fie motive pentru legături comerciale puternice între cele două state. Cu toate acestea, poate în viitor, România va deţine o pondere însemnată în schimburile comerciale externe ale Federaţiei Ruse.

Aceasta problemă işi are rădăcini adânci în trecut. România trebuia să gestioneze raţional relaţia cu Moscova şi să nu se depărteze de aceasta. Primii ani de după prăbuşirea URSS puteau fi în beneficiul ambelor state, dar startul s-a pierdut, astfel rezultând doar stagnare şi regres.

1. Consideraţii istorice

Stabilirea relaţiilor diplomatice româno-ruse, la 15 octombrie 1878, a succedat, în mod firesc, proclamării independenţei României şi a recunoaşterii acesteia de către marile puteri ale vremii - evenimente care au propulsat naţiunea română în rândul naţiunilor europene moderne, deschizând noi orizonturi de afirmare şi dezvoltare pentru ţara noastră.

Relaţiile ruso-române au rădăcini istorice adânci. În mentalul colectiv românesc, Rusia este asociată cel mai adesea cu ocuparea Basarabiei şi aducerea, pe tancuri, a regimului comunist. În schimb, se uita, spre exemplu, rolul jucat de Rusia în dobândirea independenţei de sub regimul otoman sau la modernizarea ţării în secolul al XIX-lea. Pe parcursul sutelor de ani Rusia a sprijinit în mod consecvent lupta de eliberare de sub jugul otoman al Moldovei şi Valahei. Tratatul de pace cu Turcia de la Cuciuk-Cainargi a transformat principatele în regiuni autonome a Imperiului Otoman, Tratatul de pace de la Adrianopol din 1829 a stabilit un regim de neamestec al Porţii otomane în treburile interne ale principatelor. Unirea Moldovei cu Valahia a făcut însfârşit posibilă şi formarea statului român.

Dar soarele libertăţii a răsărit deasupra României de abia după victoria Rusiei în războiul de eliberare din 1877-1878 împotriva Imperiului Otoman. Ruşii şi românii umăr la umăr s-au bătut pe câmpurile de luptă în acest război greu şi sângeros pentru a asigura independenţa statului român. Aceasta a fost consimţită în tratatul de pace de la San-Stefano şi la Congresul de la Berlin din 1879. Istoria a demonstrat toate avantajele unei strânse colaborări ruso-române.

Pe parcursul ultimilor 131 de ani relaţiile ruso-române au trecut prin încercări grele. Chiar şi acum, când între state nu există o frontieră comună, ele sunt strâns legate prin relaţii bune şi îndelungate. O primă legătură este cultura apropiată, modul de viaţă şi mentalitatea similară, majoritatea credincioşilor ruşi şi români sunt creştini ortodocşi, iar în memoria naţională a popoarelor vor rămâne pentru vecie victoriile comune şi pierderile suferite pe câmpurile de luptă ale războaielor mondiale şi de eliberare a Balcanilor. Relaţiile (ceea ce este extrem de important) sunt materializate nu numai în zecile de întelegeri si vizite de delegatii, dar şi în miile, zecile de mii de contacte umane.