Resurse Umane - O Carieră de Succes

ARGUMENT

Cariera reprezintă o succesiune de activităţi şi poziţii profesionale pe care le atinge o persoană, precum şi aptitudinile, cunoştinţele şi competenţele asociate, pe care aceasta le dobândeşte sau la dezvoltă de-a lungul timpului în cadrul diverselor organizaţii. Unii consideră că a avea succes înseamnă să câştigi cât mai mulţi bani în munca respectivă, alţii consideră că importante sunt recunoaşterile oficiale, premiile sau faima într-un domeniu, în timp ce alţii se consideră împliniţi dacă au o meserie palpitantă, plină de neprevăzut. Ce înseamnă o carieră de succes? Părerea mea este că succesul în carieră înseamnă să faci ceea ce îţi place şi să fii plătit foarte bine pentru aceasta

Deşi în limbajul curent noţiunea de carieră este larg folosită, conceptual acesteia are numeroase înţelesuri. Până în prezent nu este o definiţie oficială, unanim acceptată, care să întrunească consensul specialiştilor. În literatura de specialitate sunt cunoscute diferite formulări şi numeroase opinii. În general, înţelesul popular al termenului de carieră este asociat cu ideea de mişcare ascendentă sau de avansare a unei persoane într-un domeniu de activitate dorit, cu scopul de a obţine mai mulţi bani, mai multă responsabilitate sau de a dobândi mai mult prestigiu şi mai multă putere.

Pentru a defini cariera trebuie să avem în vedere următorii factori:

• contribuţia individului la dezvoltarea propriei cariere;

• contribuţia organizaţiilor în care evoluează;

• contextele pe care le intersectează;

• calitatea legislaţiei specifice şi maniera de aplicare a acesteia

Ca şi definiţii ale carierei enumerăm în continuare pe cele care le considerăm mai relevante:

- cariera este o succesiune de activităţi şi poziţii profesionale pe care o persoană le atinge, ca şi atitudinile, cunoştinţele şi componentele asociate, care se dezvoltă de-a lungul timpului;

- cariera reprezintă o succesiune de funcţii, în ordinea crescătoare a prestigiului prin care trece un individ în mod ordonat, după o regulă previzibilă.

De fapt, cariera constă în acea succesiune de posturi într-o ierarhie, acea succesiune de experienţe, separate, corelate între ele prin care orice persoana trece de-a lungul vieţii.

Dezvoltarea carierei sau cum mai este numită dezvoltarea profesionala este un proces mai complex decât pregătirea profesională, având drept obiectiv însuşirea cunoştinţelor utile, atât în raport cu poziţia actuală, cât si cu cea viitoare. O carieră poate fi lungă sau scurtă iar un individ poate avea mai multe cariere, una după alta sau în acelaşi timp.

Cariera individuală include atât viaţa profesională şi familială cât şi legăturile dintre ele. In dorinţa de a controla viaţa profesională cât şi pe cea familială, orice persoană îşi dezvoltă un concept propriu prin care îşi autoevaluează calităţile şi valorile. Acest proces este dinamic şi are loc pe parcursul întregii vieţi.

Cariera individuală se dezvoltă prin interacţiunea dintre aptitudinile existente, dorinţa de realizare profesională a individului şi experienţa in munca pe care o furnizează organizaţia. Individul se va dezvolta si va fi mulţumit de cariera sa în măsura în care organizaţia va putea furniza căi pe care individul să avanseze în diferite poziţii şi niveluri, în care să-şi pună in valoare cunoştinţele şi să-şi dezvolte aptitudinile.

Sunt trei elemente importante pentru a înţelege ce este aceea o carieră:

A. Cariera este un proces dinamic în timp, care are două dimensiuni:

• cariera externă – succesiunea obiectivă de poziţii pe care individul le parcurge în timp;

• cariera internă – interpretarea pe care o dă individul experienţelor obiective prin prisma subiectivităţii sale.

B. Cariera presupune interacţiunea între factorii organizaţionali şi cei individuali. Percepţia postului ca şi poziţia adoptată de către individ, depind de compatibilitatea între ceea ce concepe individul potrivit pentru sine (aptitudini, nevoi, preferinţe), şi ceea ce reprezintă postul de fapt.

C. Cariera oferă o identitate ocupaţională; profesia, poziţia ocupată, organizaţia în care lucrează fac parte din identitatea individului. Oamenii sunt diferiţi între ei dar, în acelaşi timp, putem determina şi lucruri pe care le au în comun. Utilizând sisteme de clasificare se pot identifica asemănări şi diferenţieri în orientarea carierei. Orientarea carierei este deci, acel tipar relativ stabil al talentelor, valorilor, atitudinilor şi activităţilor ocupaţionale.Orientarea carierei a unui individ este importantă atunci când o raportăm la profesia pe care acesta o are. Din compatibilitatea celor două rezultă consecinţe importante pentru individ, pentru comportamentul şi atitudinile sale la serviciu, cât şi pentru starea sa de echilibru şi satisfacţie. Este esenţial ca individul să îşi aleagă cu atenţie profesia; trebuie să se gândească pe termen lung ce ar însemna mai concret, care sunt activităţile specifice, tipurile de organizaţii, oportunităţile, posibilităţile de a-şi valorifica potenţialul natural; este posibil să existe o diferenţă între percepţia despre ce înseamnă profesia respectivă din afară, şi ceea ce presupune de fapt.

CAPITOLUL 1. TEORII REFERITOARE LA CARIERĂ

Referitor la tipurile de carieră există două teorii importante. Prima este teoria lui Holland care identifică şase tipare distincte de orientare în carieră: convenţional, artistic, realist, social, întreprinzător şi investigativ. Urmează să analizăm detaliat pe fiecare dintre acestea :

1. Persoana care aparţine tipului convenţional preferă în general activităţi ordonate, în care există reguli. Este vorba de obicei de activităţi ce presupun organizarea informaţiei scrise sau numerice, analize ce utilizează algoritmi şi în general proceduri standard stabilite dinainte cu precizie. Acest tip presupune persoane conformiste, ordonate, eficiente şi practice; acestea fiind părţile pozitive. Cealaltă faţă a acestui tip de persoană, şi care completează prima parte, presupune: lipsa de imaginaţie, inhibiţia, inflexibilitatea. Ca şi domeniu, este vorba probabil despre contabilitate şi finanţe.

2. Persoana ce aparţine tipului artistic este total opusă ca şi personalitate tipului convenţional. Astfel, aceşti oameni preferă activităţile ambigue şi nesistematice ce implică forme expresive de scriere şi exprimare verbală sau vizuală. De cele mai multe ori sunt oameni imaginativi, intuitivi, independenţi ; în acelaşi timp sunt dezordonaţi, emotivi, nepractici. Cele mai probabile sunt grafica şi reclama.

3. Tipul de persoană realist presupune implicarea în activităţi de manipularea fizică a obiectelor. Calităţile pozitive caracteristice sunt: spontaneitate, stabilitate, simţ practic. Părţile mai puţin bune sunt: timiditate, conformism, lipsa de intuiţie. Domeniile compatibile cu acest tip de persoană sunt cele în care se cer puţine prestaţii sociale, negocieri, persuasiuni.

4. Tipul opus celui realist, este tipul social. Persoanele aparţinând acestui gen se implică în activităţi ce presupun informare, ajutorare, dezvoltarea altora. Sunt persoane sociabile, prietenoase, amabile, diplomatice de aceea este puţin probabil să se simtă bine în medii profesionale ordonate, sistematizate, cu reguli rigide şi activităţi structurate, previzibile. Domeniile cele mai potrivite pentru astfel de persoane sunt: marketingul, vânzările, instruirea.

5. Persoanele ce aparţin tipului întreprinzător sunt oameni ce preferă lucrul cu alţi oameni, dar au tendinţa de a-i controla şi conduce – fără să ajute şi să înţeleagă – focalizaţi fiind pe obiectivele organizaţionale şi economice. Privind aspectele pozitive, găsim: încredere în sine, ambiţie, energie, extroversie. Partea mai puţin plăcută înseamnă dominare, sete de putere şi impulsivitate.

6. Tipul opus, este cel investigativ. Persoanele de acest gen sunt orientate spre activităţi de observare şi analiză. Urmăresc în general să-şi dezvolte propria cunoaştere şi înţelegere. Cele două feţe ale acestui tip de persoană sunt: originalitatea şi independenţa pe de o parte, dezordinea, lipsa simţului practic, impulsivitatea pe de altă parte. Astfel este total nepotrivit ca acest tip de persoană să se orienteze spre activităţi repetitive sau de tipul vânzărilor. Cele mai potrivite activităţi pentru acest tip sunt poziţiile de cercetare, dezvoltare, consultanţă.

Cele şase tipare sunt tipuri ideale, toate însuşirile potrivindu-se între ele eliminând astfel tensiunile, dualităţile de orice fel, orientarea individului fiind foarte clară.

O a doua teorie folosită este teoria ancorelor carierei a lui Schein; sunt identificate cinci tipare distincte de talente, scopuri, nevoi şi valori în percepţia proprie, care apar în urma primelor experienţe profesionale: competenţa tehnică/funcţională, competenţa managerială, siguranţa, autonomia şi creativitatea. Termenul “ancoră” este folosit pentru a desemna nuclee consistente specifice individului ce fac parte din identitatea ocupaţională a individului şi cu timpul se manifestă ca nişte ancore. Urmează să vedem ce presupune fiecare dintre aceste “ancore”.

1. Cei ce au dezvoltat o competenţă tehnică/funcţională sunt orientaţi spre carieră, în continuare, în funcţie de conţinutul efectiv al muncii şi nu se pot transfera într-un domeniu care se îndepărtează de domeniul de bază.