Resursele Umane și Mobilitatea Teritorială a Acestora

Populaţia, resursele umane şi forţa de muncă

Resursele umane, prin dimensiunea, structura şi calitatea lor reprezintă factorul esenţial al existenţei şi evoluţiei unui sistem economic. Modificarea stării populaţiei în timp exercită o presiune asupra celorlalte structuri ale unei societăţi: economice, educaţionale, ecologice, sanitare etc., implicând adoptarea unor programe cu caracter social, demografic, sanitar etc., care să susţină menţinerea caracteristicilor biologice ale efectivului populaţiei.

De asemenea, numărul şi mai ales calitatea resurselor de muncă (nivel de instruire, structuri sectoriale etc.) determină dimensiunea activităţilor economice şi sociale.

La rândul său, gradul de dezvoltare a unei societăţi influenţează în măsură importantă fenomenele demografice (natalitatea, mortalitatea, starea de sănătate, speranţa de viaţă la naştere etc.), condiţionând în mod direct numărul şi structura populaţiei.

Populaţia reprezintă o colectivitate de persoane legate între ele prin trăsături esenţiale comune, care îşi are reşedinţa într-un anumit spaţiu georgrafic (localitate, regiune, ţară, continent, mapamond).

Totalitatea persoanelor care se includ într-o anumită populaţie formează volumul, dimensiunea sau efectivul populaţiei. În funcţie de caracteristicile demografice, social-economice, culturale, în cadrul unei populaţii pot fi determinate diferite structuri (subpopulaţii): pe sexe, pe grupe de vârstă, pe medii (urban-rural).

Resursele umane reprezintă ansamblul persoanelor dintr-un anumit spaţiu, privite simultan sub aspect cantitativ (ca număr) şi calitativ (nivel de competenţă, de educaţie, nivel de formare profesională, stare de sănătate etc.). Acest concept face astfel legătura între numărul şi structura demografică a persoanelor care alcătuiesc o colectivitate, pe de o parte, şi nivelul lor de competenţă (cunoştinţe, aptitudini, deprinderi de muncă etc.), pe de altă parte.

Resursele de muncă cuprind acea parte a populaţiei care posedă ansamblul însuşirilor biologice, fizice şi intelectuale care fac posibilă participarea directă şi permanentă la o activitate social-economică utilă.

Resursele de muncă au o dublă condiţionare: demografică, deoarece mărimea lor este dependentă într-o măsură importantă de variabilele demografice (natalitate, mortalitate, durata medie de vârstă etc.) şi socioeconomică, deoarece limitele de vârstă ale acestor resurse (în special cea superioară) se modifică sub influenţa unor factori social-economici (gradul de dezvoltare economică, legislaţia privind pensionarea etc.).

În determinarea resurselor de muncă totale (RMT) se au în vedere următoarele categorii de resurse umane:

- Populaţia în vârstă de muncă (PVM) reprezintă persoanele aflate între limita inferioară şi cea superioară a vârstei de angajare, diferenţiat pentru bărbaţi şi femei, în funcţie de legislaţia ţării respective;

- Populaţia activă în afara vârstei de muncă (PAVM), respectiv tinerii sub limita inferioară a vârstei de muncă şi pensionarii care desfăşoară o activitate;

- Populaţia în vârstă de muncă dar cu incapacitate de a lucra (PIM), datorită unor accidente de muncă, boli profesionale etc.

RMT = PVM + PAVM – PIM

Populaţia activă din punct de vedere economic cuprinde persoanele în vârstă de muncă apte de a lucra care, în perioada de referinţă, furnizează forţa de muncă disponibilă (utilizată sau neutilizată) pentru producerea de bunuri şi servicii.

În populaţia activă se includ următoarele categorii:

Populaţia ocupată care cuprinde persoanele în vârstă de muncă, apte de a lucra, ce desfăşoară o activitate economică sau socială producătoare de bunuri sau servicii în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii. În categoria persoanelor ocupate se includ salariaţii civili, patronii, lucrătorii pe cont propriu, lucrătorii familiali neremuneraţi, ucenicii şi stagiarii remuneraţi, personalul militar.

Populaţia activă neocupată – şomerii (şomerii, conform Biroului Internaţional al Muncii, sunt persoanele de 15 ani şi peste, care în decursul perioadei de referinţă îndeplinesc simultan următoarele condiţii: nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri; sunt în căutarea unui loc de muncă utilizând în ultimele patru săptămâni diferite metode pentru a-l găsi; sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi un loc de muncă). Şomerii înregistraţi sunt persoanele care au declarat că în perioada de referinţă erau înscrise la oficiile de forţă de muncă şi şomaj, indiferent dacă primeau sau nu ajutor de şomaj sau alocaţie de sprijin.

Rezervele de muncă se referă la persoanele în vârstă de muncă şi care temporar nu participă la diferite activităţi economice şi sociale.

În această categorie se includ:

-Elevii şi studenţii în vârstă de muncă şi apţi de a lucra, care nu exercită o activitate economică sau socială;

-Populaţia casnică în vârstă de muncă, aptă de a lucra;

-Militarii în termen;

-Şomerii.

Mobilitatea si formele de manifestare

Mobilitatea reprezintă o formă de mişcare a populaţiei şi a forţei de muncă în raport cu nevoile mereu schimbătoare ale producţiei. Din acest punct de vedere, este mobilă acea parte a forţei de muncă şi, respectiv, a populaţiei care cunoaşte deplasări într-un spaţiu, ramură sau meserie oarecare. La nivelul ofertei pieţei de muncă şi al fiecărui individ se poate vorbi de: mobilitate geografică (teritorială), mobilitate între firme, mobilitate între ramuri, mobilitate internaţională.