Retail banking-ul românesc - între evoluție și perspective

1. Conceptul de retail banking şi scurt istoric a activităţii bancare de retail

Termenul de ,, retail banking’’ provine din limba engleză şi în traducere liberă înseamnă ,,activitate bancară cu amănuntul’’.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practică, există mai multe abordări ale noţiunii de ,,retail banking’’, care îi conferă termenului un sens mai larg sau mai restrâns. Astfel, prin retail banking se înţelege activitatea bancară desfăşurată cu clienţii individuali, persoane fizice, micii întreprinzători, profesiile liberale, întreprinderile mici şi mijlocii, care îşi desfăşoară activitatea printr-o reţea bancară extinsă.

Opusul noţiunii de retail banking este cel de corporate banking, sau de wholeshare banking, care vizează activitatea bancară cu marile corporaţii sau întreprinderile de talie mare. În ultima perioadă, băncile acordă din ce în ce mai multă importanţă segmentării clientelei, ceea ce a acondus şi la o reconsiderare a noţiunii de retail banking. Astfel, prin retail banking se consideră activitatea bancară întreprinsă cu populaţia. Tot mai multe bănci îşi dezvoltă în structura funcţională departamente specializate pe profesii libere, întreprinderi mici şi mijloci, datorită creşterii luptei de concurenţă şi dezvoltării acestor tipuri de afaceri.

În acest context, noţiunea de retail banking este considerată ca activitatea bancară orientată către clienţii persoane fizice şi desfăşurată prin intermediul unei reţele de sedii bancare extinsă. În acest sens mai este cunoscut şi termenul de ,,consumer banking’’. Implicaţiile implementării tehnologiei înalte au dus la modificări importante ale strategiilor de întâmpinare a clienţilor de retail, locul sediilor din ,, cărămidă şi beton’’ fiind luat tot mai mult de sediile ,,virtuale’’ ale băncilor sau de utilizarea serviciilor bancare la distanţă.

Retail bankingul este atractiv pentru bănci deoarece:

• asigură o profitabilitate mai mare decât activitatea de corporate (marjele nete de dobândă sunt mai mari);

• clienţii - persoane fizice sunt nevoiţi să accepte condiţiile oferite de bancă, din cauza puterii de negociere mai reduse;

• resursele atrase de către bănci de la persoanele fizice sunt mai ieftine, deoarece acestea consideră plasamentele în depozite a fi stabile şi sigure, chiar la randamente mai reduse decât alte alternative de plasament;

• oferă o dispersie a riscului de lichiditate;

Operaţiunile bancare au apărut şi s- au dezvoltat din cele mai vechi timpuri, primele evocări atestând axistenţa acestora cu 20 de secole î. CH., în Mesopotamia, acolo unde s-a format una dintre cele mai vechi cilvilizaţii, cultura sumeriană. Primele reglementări cu privire la activitatea bancară au apărut în Babilon. Printre primele bănci apărute ar putea fi menţionată Banca di Venezia, înfiinţată în anul 1171 şi recunoscută oficial ca bancă de viramente în anul 1587, sub denumirea de Banco della Piazza di Rialto. Această bancă se devoltă, mai ales, prin faptul că foloseşte o tehnică nouă prin care înmânează depunătorilor recipise la putător şi care erau purtătoare de dobânzi.

2. Produsele şi serviciile bancare de retail

2. 1 Tipurile de instituţii financiar- bancare ofertante de produse şi servicii bancare de retail

Produsele şi serviciile bancare de retail sunt oferite , de regulă, de marile bănci comerciale care au divizii de retail banking sau de către băncile specializate în operaţiuni de retail. Acestea din urmă diferă ca tipologie şi ca anvergură a activităţii de la o ţară la alta. În principiu, principalele instituţii care oferă produse şi servicii de retail banking pot fi:

- Băncile comerciale;

- Băncile de economii;

- Cooperativele de credit;

- Uniunile de credit;

- Reţele bancare asociate oficiilor bancare;

- Băncile ipotecare;

- Instituţii specializate în activităţi de economisire şi creditare în domeniul locativ;

- Instituţii financiare nebancare specializate în oferirea de produse şi servicii bancare populaţiei;

- Bănci de retail de nişă.

Băncile comerciale sunt, de regulă, cele mai mari şi mai des întâlnite insttuţii bancare dintr-un sistem bancar, deservind atât companiile, cât şi clienţii de retail. Din punct de vedere al organizaţiei funcţionale şi configuraţionale ele pot avea o divizie de retail şi/sau sedii bancare dedicate retail-ului. Sunt constituite ca societăţi pe acţiuni şi funcţionează pe principiul maximizării profiturilor şi a câştigurilor acţionarilor.

Băncile de economii sunt asemănătoare băncilor comerciale dintr-o anumită perspectivă. Deosebirea esenţială contă în forma de proprietate, care tradiţional, are la bază principiul mutualităţii, proprietari fiind deţinători de depozite sau contractanţii de împrumuturi. În unele ţări, acestea sunt în proprietatea autorităţilor federale şi locale sau a autorităţii centrale a statului. Spre deosebire de băncile comerciale, misiunea lor nu este maximizrea câştigurilor acţionarilor, ci îndeplinirea unor obiective de dezvoltare socială şi economică dintr-o anumită ţară, regiune sau localitate, acolo unde acestea