Riscul în Societatea Modernă - Evoluție și Management

CAPITOLUL 1 RISCURILE ÎN SOCIETATEA MODERNĂ

1.1. Cadrul general pivind riscurile în asigurări

Acțiunile economice, prin natura complexității lor, presupun un anumit grad de risc, rezultat din pierderea de tip material (sau sub altă formă) pe care o pot prezenta una sau mai multe entități economice presupuse de acțiunea economică aferentă. Una dintre numeroasele definiţii date riscului arată ca acesta este o ameninţare, o posibilitate de producerea a unui eveniment cauzator de pagube, caracterizat, pe de o parte, prin gravitatea consecinţelor sale şi, pe de alta parte, prin probabilitatea sa de producere.

Amploarea riscului este greu de cunoscut, acelaşi risc putând produce efecte sensibil diferite, în funcţie de condiţiile în care se produce. Efectele riscului de accident auto diferă după autovehiculele angrenate în acesta, după anotimpul şi locul în care se produc, după viteza de circulaţie, după starea carosabilului, după faptul dacă centurile de siguranţă sunt cuplate sau nu etc.

Atunci când însă are loc, evenimentul potenţial producător de pagube poate fi descris: el are o origine, unul sau mai mulţi vectori şi o ţintă.

Originea este dată de cauza sau cauzele conjugate ale evenimentului. Un eveniment ce produce pagube se datorează, în general, unui lanţ de cauze care formează un arbore generic al producerii sale, arbore care poate ajunge foarte departe, în spaţiu şi timp.

Vectorii reprezintă mijloacele de transfer a riscului şi sunt caracterizaţi atât de natura pericolului (chimic, biologic, mecanic, radioactiv, seismic), cât şi de mediul prin care se transferă (aerul, solul). Astfel, radiaţiile şi particulele radioactive, respectiv, aerul, sunt vectorii riscului de radiaţii.

Ţinta o constituie victimele producerii riscului, care pot fi indivizi, grupuri de persoane, sau patrimoniile acestora.

Noţiunea de risc este importantă şi specifică în complexul elementelor obișnuite ale asigurării. În societatea contemporană, riscul este apreciat ca fiind un element negativ.

În acest context, susținând un domeniu complex, ce combină în mod nemijlocit economia, finanțele, dreptul și matematica, apreciem că asigurările au cunoscut o expansiune veritabilă doar în timpurile recente.

În mod nemijlocit, dezvoltarea noțiunii și a conceptului de asigurări s-a făcut odată cu expansiunea conceptului de risc, deoarece cele două elemente aparținând realității economice sunt inseparabile.

1.2. Clasificarea riscurilor pe diverse categorii

Asigurarea propriu-zisă, în forma cea mai simplă, clasică, dar şi cel mai frecvent întâlnită în practică, constă în protecţia financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă şi variată de riscuri.

În mod concret, riscul reprezintă oricare element care poate influența într-un mod negativ aptitudinile companiei de a-şi îndeplini obiectivele.

Riscurile prezente în societatea modernă au fost grupate în anumite tipuri de risc. O asemenea grupare cuprinde : riscul de ţară; riscul în operaţiunile cu devize; riscul contractual; riscul de faliment; riscul în decizia de investiţii; riscul valorilor mobiliare; riscul în marketing; riscul în asigurări. Într-o altă lucrare de specialitate , riscurile sunt grupate în : riscuri generale; riscul de ţară; riscuri în operaţiuni cu devize; riscuri economice; riscul contractual; riscul de faliment; riscul în investiţii; riscul în asigurări.

Plecând de la premisa că asigurarea este o reacţie socială la riscurile individuale cu care sunt confruntaţi indivizii în viaţa lor socială şi economică, se pot distinge mai multe categorii de riscuri:

1. Riscurile obiective şi exogene, a căror probabilitate poate fi calculată cu un grad înalt de precizie şi care se situează în afara individului, fiind independente de acţiunile sale. În faţa unei anumite situaţii de risc, poziţia fiecărui individ este diferită, fiecare fiind mai mult, mai puţin sau deloc ameninţat de producerea riscului. Societăţile de asigurare realizează mutualizarea acestor riscuri, contra unor prime de asigurare corespunzătoare riscului mediu şi pe această bază acoperă pierderile acelor indivizi la care s-a produs riscul, cu costuri minime din punct de vedere social, în comparaţie cu alte forme de protecţie (autoasigurarea, de exemplu). 2. Riscurile obiective, dar cu informaţie privată, caz în care riscurile sunt, de asemenea, obiective, dar în care probabilităţile respective constituie, în mare parte, informaţii private ale individului. Într-o asemenea situaţie, asigurătorul nu poate cunoaşte gradul de risc plecând de la caracteristicile observabile din afară ale riscului, pentru fiecare individ. Este, de exemplu, cazul riscului de pierdere de venituri (din activitatea desfăşurată), probabilitatea de pierdere fiind însă diferită de la un individ la altul.