Riscul pe Piata Valorilor Mobiliare

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Riscul pe Piata Valorilor Mobiliare.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 48 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

Cap.1. VALORILE MOBILIARE ŞI RISCUL 4
1.1. CONSIDERAŢII PRIVIND VALORILE MOBILIARE ŞI PIAŢA DE CAPITAL 4
1.1.1 Apariţia şi dezvoltarea burselor de valori 5
1.1.2 Piaţa de capital în România 6
1.2. DEFINIREA RISCULUI ÎN ACTIVITATEA ORGANIZAŢIEI 6
1.2.1 Procesul de management al riscului 7
1.2.2 Acoperirea riscului. Hedging şi speculaţii. 8
Cap.2. RISCUL PE PIAŢA VALORILOR MOBILIARE 10
2.1. PREVEDERILE IAS 32 12
2.1.1 Clasificarea riscurilor 12
2.1.2 Riscul ratei dobânzii 12
2.1.3 Riscul de credit 14
2.2. RISCUL INVESTIŢIILOR 16
2.3. RISCUL DE PIAŢĂ 18
2.3.1 Riscul de piaţă în cadrul teoriei moderne a portofoliilor 18
2.3.2 Caracterul instabil şi sezonier al riscului de piaţă 20
2.3.3 Managementul riscului de piaţă 21
2.4. RISCUL VALUTAR 22
2.5. RISCUL DE LICHIDITATE 24
2.5.1 Caracteristicile riscului de lichiditate 24
2.5.2 Managementul riscului de lichiditate 25
2.6. RISCUL DE CREDIT 26
2.6.1 Identificarea şi măsurarea riscului de credit 27
2.6.2 Administrarea riscului de credit 30
2.7. RISCUL RATEI DOBÂNZII 32
2.7.1 Riscul ratei dobânzii ca instrument financiar 32
2.7.2 Managementul riscului ratei dobânzii 35
2.7.3 Particularităţile managementul riscului de dobândă în contextul pieţei bancare din România 39
Cap.3. CONCLUZII ŞI MĂSURI DE REDUCERE A RISCURILOR UNUI PORTOFOLIU DE TITLURI 41
3.1. MĂSURAREA VARIABILITĂŢII PENTRU UN PORTOFOLIU DE TITLURI 41
3.2. DIVERSIFICAREA-MĂSURĂ DE REDUCERE A RISCULUI 42
3.3. EVALUAREA RISCULUI UNUI PORTOFOLIU 44
3.4. CONCLUZII 46
BIBLIOGRAFIE 48

Extras din document

Cap.1. VALORILE MOBILIARE ŞI RISCUL

Întotdeauna înainte de efectuarea unei investiţii, şi mai ales dacă este vorba de o investiţie pe piaţa de capital trebuie să căutăm să găsim răspunsul la două întrebări: care este rentabilitatea sperată şi cât de riscantă este investiţia?

Aşa cum se ştie rentabilitatea şi riscul merg practic mână în mână. Este aproape o axiomă a finanţelor principiul conform căruia afacerile foarte rentabilile sunt în acelaşi timp şi foarte riscante. O investiţie sigură va aduce întotdeauna un profit mic pentru că în plasamentele financiare există o remuneraţie a riscului.

Riscul plasamentelor pe pieţele de capital se referă la gradul de siguranţă al acestora. Managementul acestor riscuri are ca scop tocmai creşterea siguranţei acestor investiţii în condiţiile în care rentabilitatea să nu fie foarte afectată.

Existenţa riscului este normală pentru orice acţiune şi, cu atât mai mult, în cazul investiţiilor pe pieţele bursiere.

1.1. CONSIDERAŢII PRIVIND VALORILE MOBILIARE ŞI PIAŢA DE CAPITAL

Valorile mobiliare se definesc ca „instrumente financiare negociabile transmise prin tradiţiune sau prin înscriere în cont, care conferă drepturi egale pe categorie, dând deţinătorilor dreptul la o fracţiune din capitalul social al emitentului sau un drept de creanţă general asupra patrimoniului emitentului, şi sunt susceptibile de tranzacţionare pe o piaţă reglementată”

Piaţa de capital este componenta principală a pieţei financiare, specializată pe tranzacţii cu active financiare pe termen mediu şi lung, prin intermediul lor asigurându-se transferurile de capitaluri disponibile către utilizatorii ale căror nevoi depăşesc posibilităţile interne de acoperire.

Aşadar, piaţa de capital reprezintă o piaţă specializată unde se întâlnesc şi se reglează în mod liber cererea şi oferta de active financiare pe termen mediu şi lung. Concret, este vorba despre o piaţă pe care se tranzacţionează în mod liber valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), piaţă ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc (cumpărătorii de acţiuni şi obligaţiuni) şi care urmăresc plasarea profitabilă a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de către emitenţii de acţiuni/obligaţiuni, ce sunt în căutare de capital în vederea finanţării unor proiecte de investiţii.

Desigur, piaţa de capital prezintă interes şi din alte puncte de vedere, permiţând preluarea controlului asupra unor societăţi prin achiziţii semnificative de acţiuni sau obţinerea unor câştiguri pe termen scurt prin specularea modificărilor de curs ale valorilor mobiliare. În funcţie de momentul în care se realizează tranzacţia, piaţa de capital se împarte în două segmente:

- Piaţa primară - Este piaţa pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru prima data. Concret, este vorba de procesul prin care intermediarii financiari, care de regulă fac legătura între societatea emitentă şi investitori, se obligă să plaseze valorile mobiliare nou emise în schimbul unui comision;

- Piaţa secundară - Odată puse în circulaţie valorile mobiliare pe piaţa primară, acestea fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa secundară. Funcţionarea efectivă a pieţei secundare se realizează prin intermediul pieţelor de negocieri sau organizate: este în principal vorba de bursa de valori şi de piaţa extrabursieră (sau piaţa OTC - Over the Counter Market).

Diferenţa dintre cele doua forme organizate ale pieţei de capital (bursa şi piaţa OTC) constă în existenţa unor condiţii şi criterii de eficienţă economico-financiară, de informare a investitorilor, referitoare la numărul de acţiuni puse în circulaţie, conferind societăţii cotate pe această piaţă garanţii superioare pentru investitori. De asemenea există diferenţe între modul de funcţionare şi organizare a celor două pieţe - bursa de valori este o piaţă de licitaţie în timp ce piaţa Rasdaq este o piaţă de negociere.

1.1.1 Apariţia şi dezvoltarea burselor de valori

Bursele au apărut ca urmare a unor necesităţi dictate de relaţiile de schimb care joacă un rol central în economia de piaţa. Dezvoltarea acestora până la stadiul actual a reprezentat un proces istoric îndelungat şi evolutiv. Majoritatea cercetărilor stiinţifice în acest domeniu îi creditează pe romani ca fiind cei care au inventat sistemul bursier. Astfel, originile burselor s-ar afla în Roma Antică, unde anumite reglementări privind funcţionarea acestora erau cuprinse în dreptul public.

Clasa publicanilor, care au obţinut din partea statului dreptul de exclusivitate pentru colectarea impozitelor, amenajarea Romei, construirea de temple şi drumuri, asigurarea furniturilor pentru armată au constituit mari societăţi în comandită pe acţiuni (societatea publicanorum) ale căror titluri se negociau în basilici special construite în acest scop. Vânzarea acţiunilor se făcea de către argentari, un fel de precursori ai agenţilor de schimb de azi. După căderea Imperiului Roman, abia prin secolele XI-XII, acest principiu este redescoperit de italieni. În această perioadă, pe fondul dezvoltării deosebite a unor zone din Nordul Italiei (oraşele state Genova, Veneţia, Florenţa), precum şi a oraşelor hanseatice (Hamburg, Amsterdam, Bruges) apar tot mai multe societăţi pe acţiuni.

Prima bursă, aşa cum o înţelegem noi astăzi, se înfiinţează în 1531 în Flandra, la Anvers. Numele provine de la familia de negustori Van der Borse, din Bruges, pe considerentul că lângă hotelul lor comercianţii aveau obiceiul să se întâlnească pentru a negocia, iar pe frontispiciul clădirii erau gravate trei pungi cu bani (în franceză “bourses”). La scurtă vreme se înfiinţează şi alte burse în mari centre comerciale, dintre care cele mai importante:Londra (1554 – Royal Exchange), Amsterdam (1608) şi Paris (1639).

Bursele din Amsterdam şi Londra pot fi considerate ca fiind primele cu adevărat reprezentative pentru felul cum funcţionează mecanismul bursier. Meritul lor este de a fi impus banii fără valoare intrinsecă (monedele de hârtie) şi de a fi asigurat utilizarea pe scară tot mai largă a hârtiilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni). Pe rând, pe parcursul timpului din secolul al XVII-lea până la începutul secolului al XXlea, cele trei mari pieţe bursiere, Amsterdam, Londra şi Paris şi-au disputat supremaţia (cronologic în această ordine cam câte un secol fiecare).

A trecut astfel, aproape neobservat, un eveniment care avea loc în Lumea Nouă, când la 17 mai 1792 sub un platan în New York s-au pus bazele, prin semnarea Buttonwood Agreement, a ceea ce va urma să devină prima bursă a lumii: NYSE (New York Stock Exchange). Iniţial cei 24 de negustori americani care au pus bazele NYSE derulau tranzacţiile sub un platan, însă, pe măsura dezvoltării pieţei, s-au mutat definitiv în noua clădire de pe Wall Street (din 1903). De la începutul acestui secol, NYSE devine prima bursă a lumii. În această ultimă perioadă de timp pieţele bursiere au cunoscut o dezvoltare ameţitoare continuă (capitalizarea marilor burse atinge nişte cote incredibil de mari), întreruptă doar în câteva momente (crah-ul din 1929 care a lăsat urme adânci în conştiinţa momenirii sau cel din 1987).

Fisiere in arhiva (1):

  • Riscul pe Piata Valorilor Mobiliare.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA Facultatea de Ştiinţe Economice