Rolul costurilor în decizia de producție a intreprinzătorului. Studiu de caz - avantajul competitiv în cazul unei firme

Rolul costurilor în decizia de producţie a întreprinzătorului

I. Definirea şi tipologia costului

Costul de producţie este o categorie valorică, cu semnificaţii deosebite în economia de schimb. De mărimea şi tendinţele costului de producţie depind condiţiile de viaţă ale fiecărui individ şi ale colectivităţii naţionale, precum şi şansele de progres economico-social. Având un rol important în mecanismul economic, costul de producţie exprimă esenţa întregului sistem de raporturi pe liniede producţie şi circulaţie ce se stabilesc între agenţii economici, întreprinzători, între producători şi consumatori, la un moment dat.

Pentru măsurarea corectă a costurilor de producţie se impune cunoaşterea condiţiilor de producţie (înzestrarea tehnică, organizarea producţiei şi a muncii, nivelul de calificare a lucrătorilor), stabilirea normelor de consum, de muncă, a preţurilor şi tarifelor şi estimarea corectă a cheltuielilor, de factorii de producţie, de resurse în general.

Exprimarea bănească a tuturor cheltuielilor permite măsurarea şi comparabilitatea costurilor. Astfel, costul de producţie se defineşte ca sumă a cheltuielilor fabricantului pentru producerea de bunuri pentru vânzarea, sau suma costurilor cu manopera, amortizarea, materiile prime, materialele şi regia costul chiriei, încălzirii, energiei electrice, a transportului pentru producerea unui bun, sau ansamblul cheltuielilornecesare obţinerii unui volum de producţie.

În prezent se produc deplasări importante în structura problematicii costului. Astfel, în primul rând, o atanţie deosebită se acordă aspectelor privind reducerea costurilor în condiţii de concurenţă.

În al doilea rând , tendinţei de evindenţiere distinctă a contribuţiei factorilor influenţează nivelul costurilor. Astfel,frecvent se folosesc noţiuni , cum costul şansei sacrificate sau costul de opţiune sau de oportunităţi, costul informaţiei necesar în luarea de decizii, costul timpului, în care timpul e împărţit în timp liber şi timp de muncă remunerată , costul ecologic, cheltuielile efectuate cu protejarea şi conservarea apelor, aerului, solului etc., costul ştiinţei, costul instruirii, costul administraţiei ,costul restructurării, al retehnologizării, costul competivităţii, costul tranziţiei la economia de piaţă, costul sănătăţii publice, costul şomajului, costul inflaţiei etc.

În al treilea rând, costul producţiei se analizează şi urmăreşte dinamic ţinând cont de interdependenţa dintre activităţi şi agenţii economici, deoarece ceea ce într-un loc constituie preţ de vânzare al produselor, în altul reprezintă preţul de cumpărare al factorilor de producţie. Ca urmare, eventualele schimbări de preţuri în cadrul cererii şi ofertei se pot transmite în lanţ ca efect propagat în nivelul costurilor. Astfel, în literatura economică, costul este nu numai o expresie a consumului de factori pentru a produce un bun material, ci şi costul de a renunţa la a produce alt bun. Acest cost se numeşte costul şansei sacrificate sau al opţiunii sau oportunităţii, şi reprezintă valoarea şanselor sacrificate.

Astfel costul real al oricărei acţiuni este valoarea şansei alternative sacrificate pentru realizarea acţiunii respective. Cheltuielile cu plata muncii incluse în costul şansei se referă la salariile plătite angajaţilor de către agentul economic, ceea ce înseamnă că salariul este la un asemenea nivel ca să-i determine pe lucrători să renunţe la toate celelalte şanse de la celelalte firme.

Pentru cunoaşterea conţinutului costului de producţie trebuie avută în vedere relaţia dintre acesta şi preţul de vânzare. Astfel, costul de producţie reprezintă numai o parte a preţului de vânzare. Diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie reprezintă profitul obţinut.

P=C+prsau: C=P-pr.

În cadrul relaţiei dintre cost şi preţ, costul este nu numai o cauză a preţurilor, ci şi rezultatul lor.

Costul de producţie este un indicator economic cu o mare forţă de oglindire a calităţii activităţii. Prin raportarea producţiei la costuri se poate cunoaşte eficienţa folosirii resurselor.

Costul serveşte drept criteriu de fundamentare a opţiunilor şi deciziilor fiecărui producător. Atunci când rezultatele variantelor sunt identice, criteriul de alegere a variantei optime îl reprezintă nivelul mai scăzut al costului.

În ceea ce priveşte conţinutul costului de producţie, există diferenţieri între concepţia economiştilor teoreticieni şi practicieni. Astfel, din punct de vedere contabil, costul cuprinde în componenţa sa numai cheltuielile efective (măsurabile în bani ) efectuate de agentul economic respectiv pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibilului, energiei, salariilor, transporturilor, pentru amortizarea utilajelor, instalaţiilor, clădirilor, pentru prevenirea sau înlăturarea poluării mediului natural etc. În schimb, teoreticienii, pe lângă elementeleenumerate mai sus (costul contabil ), mai adaugă în componenţa costului şi profitul normal, care reprezintă consumul de muncă al proprietarului firmei, care îndeplineşte activităţile de coordonare şi conducere (profitul net). Deci, în acest caz, costul de producţie cuprinde în structura sa şi profitul normal.

Costul de producţie se poate calcula fizic, pe unitate de produs (de exemplu pe o tonă de aluminiu, o tonă de grâu, un metru cub gaz metan etc.) sau pe întreaga producţie obţinută, mai ales în cadrul producţiei eterogene.

Mărimea costului pe unitate de produs se obţine prin raportarea costului întregii producţii la cantitatea totală de produse.

Mărimea costului pe unitate de produs este diferită:

•de la un produs la altul, în funcţie de specificul fiecăruia, de consumul factorilor de care este nevoie la unul şi la acelaşi produs, de la un producator la altul ca urmare a înzestrării diferite cu factori ;

•la acelaşi producător, de la o perioadă la alta, în dependenţă de modificările în dotarea tehnică, în funcţie de gradul de calificare a lucrătorilor, în organizare şi conducere.

În condiţiile economiei de piaţă se folosesc mai multe categorii de costuri, în care se regăsesc, într-o formă sau alta, diferitele cheltuieli de producţie.

Activitatea oricărei firme implica o mare varietate de costuri, cele mai cunoscute modalităţi de clasificare a acestora fiind

•în costuri fixe și costuri variabile:

-costuri fixe(Cv): independente relativ de volumul producţiei (chirii, asigurări, dobânzi, amortizarea capitalului fix, cheltuieli de întreţinere etc.);

-costuri variabile(Cv) : care se schimbă în funcţie de cantitatea de produse realizate. Ele sunt funcţie crescătoare de nivelul producţiei;

-costuri totale (Ct) –reprezintă suma costurilor fixe şi variabile

Deci,

Ct = Cf + Cv ;

•în costuri directe și costuri indirecte:

-costuri directe : acestea sunt similare cu costurile variabile şi reprezintă costuri care pot fi atribuite direct fiecărei unităţi de bun produse (materii prime, ambalaj, timpul de munca necesar producerii unui bun (daca acesta poate fi identificat foarte precis) etc.);

-costuri indirecte : cunoscute în practică sub denumirea de supracosturi si sunt în general costuri care nu sunt legate imediat de produse (marketing, distribuţie, costuri cu angajaţii auxiliari producţiei: secretariat, contabilitate, financiar, administraţie etc., cheltuieli cu clădirile: chirii, lumina, încălzire, etc., facturi ca : telefon, internet etc.).

La nivelul întreprinderii, costurile prezintă importanţă deosebită din următoarele motive:

•reprezintă informaţii pentru calcularea indicatorilor economico-financiari ai organizaţiei;

•stau la baza determinării nivelului producţiei şi a preţului de vânzare;

•exprimă baza de referinţă pentru stabilirea conţinutului contractelor de aprovizionare şi desfacere;

•asigură informaţii privind identificarea acţiunilor necesare eficientizării activităţii organizaţiei;

•sunt elemente de informare pentru conducerea organizaţiei şi stau la baza fundamentării unor decizii privind evoluţia organizaţiei.