Rolul Educației în Creșterea Economică

Rolul educaţiei în creşterea economic – noţiuni teoretice

Deşi literatura economică prezintă numeroase argumente referitoare la rolul educaţiei în dezvoltarea economică, ea nu a precizat clar modalităţile în care şcoala influenţează indivizii pentru a deveni mai productivi şi nici nu a studiat îndeajuns acele efecte necuantificabile care contribuie indirect la dezvoltarea economică.

În ceea ce priveşte efectele necuantificabile ale educaţiei, analizele s-au concentrat pe două mari direcţii :

1) Relaţia dintre educaţie şi sistemul politic.

Studiile efectuate până în prezent sugerează faptul că educaţia contribuie la dezvoltarea economică numai în cazul existenţei unui sistem politic democratic, care să asigure un transfer de putere corect şi normal. Interferenţa celor două noţiuni (educaţie şi sistem politic) este susţinută şi de analizele efectuate în ţările dezvoltate potrivit cărora stabilitatea politică, asociată cu un transfer de putere normal şi cu un nivel redus al violenţei este limitată doar la acele ţări a căror populaţie prezintă un nivel ridicat de educaţie.

2) Relaţia dintre educaţie şi creşterea demografică.

Analizele efectuate au demonstrat teza potrivit căreia creşterea demografică este în mod necesar fundamentată pe mărirea speranţei de viaţă. La rândul ei, speranţa de viaţă se bazează pe educaţie, datorită modului de hrană şi a diagnosticelor îmbunătăţite, a reducerii timpului de muncă şi a dificultăţii muncii etc.

1.1 Efectele negative ale subeducării

Fără îndoială, lipsa educaţiei şi a unei pregătiri profesionale adecvate are efecte negative atât asupra individului, cât şi asupra comunităţii din care face parte.

Un prim efect negativ se referă la discrepanţa veniturilor obţinute de persoane care au beneficiat de educaţie, faţă de celelalte persoane. Într-adevăr, o persoană care a absolvit un liceu sau o instituţie de învăţământ superior înregistrează, pe întreaga perioadă de viaţă, un venit mai mare decât o persoană care a absolvit gimnaziul. Mai trebuie precizat că acest efect se propagă în lanţ, sub forma unui bulgăre de zăpadă. Mai concret, persoana care nu a beneficiat de educaţie, şi în consecinţă are un venit mai mic, nu va avea resurse financiare suficiente pentru a putea contribui la educaţia urmaşilor săi.

Un alt efect negativ al lipsei educaţiei se referă la excluziunea socială a indivizilor; prin excluziune se înţelege procesul de neparticipare pe termen lung la viaţa economică, civică şi socială a unui individ, în cadrul comunităţii din care face parte. Forma cea mai des întâlnită de excluziune este aceea de pe piaţa forţei de muncă. Astfel, mai multe studii sociologice efectuate la nivel naţional se referă la faptul că majoritatea indivizilor fără educaţie nu au lucrat niciodată cu carte de muncă. Activităţile desfăşurate de ei sunt fie în domeniul agriculturii, fie în economia subterană (munci ocazionale, ziliere, care nu presupun o calificare).

Tinerii care nu au mai urmat o altă formă de învăţământ după educaţia primară, precum şi cei care au abandonat şcoala în timpul învăţământului obligatoriu au reuşit să înveţe o meserie fie de la părinţi (zugrav, tâmplar, tapiţer, mecanic auto), fie la locul de muncă unde au lucrat pe o perioadă scurtă de timp.

Ca o consecinţă a acestui efect negativ al lipsei de educaţie, indivizii se pot confrunta cu diverse probleme la locurile de muncă: starea de nesiguranţă privind locul de muncă, întârzieri la plata muncii prestate, permanenta suspiciune a angajatorului faţă de ei, obligaţia depunerii unei garanţii la angajare care de multe ori depăşeşte veniturile obţinute în câteva luni de zile de muncă etc. Concluzia generală a acestor studii sociologice este aceea că indivizii fără educaţie sunt afectaţi într-o proporţie mult mai mare de fenomenul de excluziune de pe piaţa forţei de muncă decât cei care au beneficiat de educaţie.

1.2 Efectele negative ale supraeducării

În ţările dezvoltate, expansiunea postbelică a învăţământului a fost asociată cu rapida dezvoltare economică. Cererea de forţă de muncă calificată (educată) ţinea pasul cu oferta de muncă şi de aceea ratele de rentabilitate individuale sau sociale erau relativ constante. Totuşi, odată cu diminuarea ratei de dezvoltare economică, s-a observat o scădere semnificativă a ratelor de rentabilitate, mai ales pentru învăţământul terţiar. Era evident că forţă de muncă era „supraeducată” şi a apărut un oarecare scepticism referitor la continuarea investiţiilor în domeniul educaţiei, cel puţin la nivelul efectuat până atunci.