Rolul, funcțiile și structura impozitelor și taxelor

I N T R O D U C E R E

În domeniul fiscal sunt vehiculate mai multe noţiuni care , în ultimă instanţă , se referă la unul şi acelaşi obiect şi anume asigurarea, urmărirea şi perceperea impozitelor, a taxelor şi a altor venituri în favoarea statului, care sunt cuprinse în marea lor majoritate în bugetul de stat.

Se utilizează de pildă, termenul de fiscalitate.

Conţinutul termenului de “ fiscalitate “ ar fi:

- sistemul de percepere a impozitelor - ansamblul de legi care se referă la aceasta, mijloacele care conduc la el;

- sistemul de percepere a impozitelor şi taxelor prin fisc - totalitatea obligaţiilor fiscale ale cuiva;

- ansamblul reglementărilor privind perceperea impozitelor sub toate formele, directe sau indirecte;

- sistemul de norme privitoare la stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor.

Altă noţiune foarte des întâlnită în literatura de specialitate este şi aceea de fisc.

Denumirea de “fisc” provine din limba latină unde “fiscus” înseamnă coş sau paner. Prin urmare, putem deduce că la începuturile sale, activitatea fiscală se servea de coş (paner) pentru a colecta hrana sau alte obiecte de trebuinţă personală de la cei cărora le prisosea pentru cei bolnavi, handicapaţi , lipsiţi de mijloace de trai etc.

Cu alte cuvinte, activitatea pe care astăzi o denumim de “asistenţă socială” este cea care a inventat fiscul chiar înainte de a fi apărut statul fiind o preocupare a colectivelor umane de constituirea unor resurse necesare vieţii şi redistribuirea lor.

Conţinutul noţiunii de “fisc” ar fi:

- administraţie însărcinată cu calculul şi perceperea impozitelor;

- instituţie de stat care stabileşte şi încasează contribuţiile către stat ale unei persoane, urmăreşte pe cei care nu şi-au plătit la termen aceste obligaţii;

- totalitatea organelor care stabilesc, încasează, urmăresc silit şi administrează impozitele şi taxele cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;

- instrument administrativ al statului reglementat prin norme juridice, care este chemat să stabilească şi să administreze impozitele directe şi indirecte, precum şi taxele cuvenite statului.

Tot în legătură cu cele arătate se utilizează şi termenul de fiscal , care priveşte fiscul ori “care aparţine fiscului, privitor la fisc”.

Noţiunea cea mai cuprinzătoare care defineşte cel mai bine aria de cuprindere a domeniului fiscal şi a întregii activităţi fiscale este cea de sistem fiscal, care trebuie să includă sau cel puţin să subânţeleagă conţinutul tuturor celorlalte noţiuni utilizate în domeniul fiscal.

Structura sistemului fiscal cuprinde:

În structura sistemului fiscal trebuie să intre ca o componentă totalitatea impozitelor şi a altor venituri pe care statul, prin organele sale specializate le percepe în baza unor reglementări legislative.

Deoarece impozitele şi taxele, aşa cum s-a arătat, sunt instituite prin legi sau alte acte normative, care consfinţesc, în ultimă instanţă, dreptul de creanţă fiscală a statului asupra contribuabililor, toate aceste reglementări legislative de natură fiscală trebuie cel puţin presupuse ca făcând parte din sistemul fiscal.

Aplicarea legilor fiscale, asigurarea bunei funcţionalităţi a mecanismului fiscal şi realizarea în ultimă instanţă a creanţelor fiscale impun existenţa, organizarea şi activitatea unor organe specializate ale statului, a unui aparat fiscal fără de care toate celelalte componente ale sistemului fiscal ar rămâne incerte. Prin urmare, sistemul fiscal cu toate implicaţiile şi funcţionalităţile sale nu ar putea fi pus în mişcare fără existenţa aparatului fiscal, motiv pentru care acest aparat în mod obiectiv, nu poate lipsi din componentele sistemului fiscal.

Dezvoltarea activităţii statale şi amploarea relaţiilor băneşti odată cu apariţia economiei de piaţă a favorizat apariţia “finanţelor” ca un concept mai cuprinzător “fiscului” şi incluzându-l pe acesta.

În prezent, de pildă, în sfera “finanţelor publice ” în care sunt cuprinse:

- elaborarea şi execuţia bugetului naţional;

- stabilirea şi perceperea impozitelor , taxelor şi altor venituri ale statului;

- utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecătoreşti şi executive;

- controlul asupra modului de folosire a mijloacelor materiale şi băneşti aparţinând regiilor autonome, instituţiilor publice şi asupra capitalului social al statului din societăţile comerciale.

Rezultă deci că finanţele publice cuprind întreg ansamblul relaţiilor economice în expresie bănească care asigură constituirea resurselor băneşti necesare statului şi folosirea lor pentru destinaţiile aprobate de puterea legislativa.