Rolul Migrației în Procesul Dezvoltării Economiei Românești

Introducere

După 1989, când barierele de frontieră au căzut, migraţia a atins punctul culminant în România. Este cunoscut faptul că ţara noastră este o ţară de emigraţie netă şi acest fapt implică consecinţe severe la diferite niveluri: cel economic, cel social şi cel demografic. Este crucial să se sublinieze că datele statistice privind migraţia surprind numai emigranţi obişnuiţi care schimbă reşedinţa permanentă. Migraţia forţei de muncă este greu de cuantificat, cu toate că în ultimii ani a devenit cea mai importantă componentă a migraţiei româneşti.

Migraţia este de obicei definită drept deplasarea unei persoane sau a unui grup de persoane de la o unitate geografică la alta peste o frontieră administrativă sau politică, şi care doreşte să se stabilească permanent sau temporar într-un loc, altul decât locul de origine. Având în vedere că mişcarea între două unităţi geografice nu trebuie să apară în mod direct, se poate diferenţia în continuare între locul de origine sau destinaţie, regiuni de tranzit, precum şi locul de destinaţie sau regiunea primitoare (OIM, 2003, p. 8). Deplasările în interiorul unei ţări sunt de obicei definite ca fiind migraţie internă şi, în consecinţă, mişcările de peste frontierele internaţionale sunt numite migraţie internaţională.

Obiectivul lucrării este de a prezenta şi explica câteva efecte ale migraţiei forţei de muncă din România atât la nivel microeconomic (la nivel de indivizi şi gospodării), cât şi la nivel macroeconomic. Astfel, am considerat România drept ţară de emigraţie şi una dintre cele mai importante furnizoare de forţă de muncă pentru piaţa Europeană.

Cap. 1 Caracteristici ale fenomenului migratoriu în România

1.1 Definirea conceptului de migraţie

Migraţia regionalӑ, mai precis mobilitatea geograficӑ a forţei de muncӑ joacӑ un rol foarte important în redistribuirea ofertei de muncӑ. Mobilitatea geograficӑ a lucrӑtorilor şi a familiilor acestora contribuie mult la creşterea populaţiei la nivel regional şi la o mai bunӑ flexibilitate a pieţei muncii. Migraţia forţei de muncӑ este de fapt o reacţie de adaptare a ofertei de muncӑ la modificӑrile teritoriale ale cererii. Ea reprezintӑ una dintre modalitӑţile prin care regiunile se pot ajusta la schimbӑrile economice. Fluxurile migratorii ajutӑ oamenii sӑ-şi îmbunӑtӑţeascӑ nivelul de trai prin deplasarea în zone ce oferӑ un standard de viaţa mai bun atât din punct de vedere economic cât şi social.

Migraţia poate fi în acelaşi timp şi o reacţie la politicile economice de dezvoltare. Se doreşte astfel atragerea de persoane super calificate, sau ce deţin capital sau idei în vederea dezvoltӑrii zonelor respective. Din varii motive, în special de naturӑ social, ce caracterizeazӑ migraţia, existӑ un anume grad de reticenţa din partea lucrӑtorilor atunci când li se cere sӑ-şi pӑrӑseascӑ locul de muncӑ, familia şi prietenii în vederea descoperirii unui mediu de viaţӑ şi loc de muncӑ mai propice din punct de vedere economic mai ales. Rӑspunsul pozitiv al lucrӑtorilor cu privire la migraţie depinde şi de înclinaţia spre mobilitate teritorialӑ a unei populaţii sau subgrupe ale acesteia. Un exemplu foarte bun în aceastӑ privinţӑ îl gӑsim în cazul SUA, Canada şi Japonia. În comparaţie cu ţӑrile din Europa, ţӑrile menţionate mai sus au o ratӑ a mobilitӑţii teritoriale mult mai mare. Populaţia care alege în general sӑ migreze se încadreazӑ în grupa de vârstӑ de 25-44 de ani.

Fluxurile migratorii, fie ele brute sau nete, mӑsoarӑ în mӑrimi absolute amploarea fenomenului şi pun de asemenea în evidenţӑ prin intermediul mӑrimilor relative, intensitatea fluxurilor. Atunci când vorbim de amploarea fluxurilor brute ne referim de fapt la numӑrul de imigranţi, emigranţi, migraţie brutӑ sau totalӑ, în timp ce fluxurile nete exprimӑ diferenţa dintre numӑrul imigranţilor şi cel al emigranţilor. Aceastӑ diferenţӑ poate fi pozitivӑ, dacӑ numӑrul imigranţilor este mai mare decât cel al emigranţilor, sau negativӑ, în situaţia bineînţeles inversӑ. Dacӑ vorbim de intensitatea fluxurilor, cele brute exprimӑ rata emigrӑrii, adicӑ raportul procentual între numӑrul imigranţilor şi mӑrimea populaţiei regionale, iar cele nete rata migraţiei nete calculatӑ ca raport procentual între soldul migraţiei şi populaţia totalӑ a regiunii.

Fluxurile brute pot contribui la ajustarea pieţei regionale a muncii întrucât coreleazӑ locurile de muncӑ cu calificӑrile caracteristice lucrӑtorilor. Fluxurile nete pe de altӑ parte sunt o mӑsurӑ a efectelor directe ale migraţiei asupra populaţiei şi în acelaşi timp asupra ofertei excedentare de muncӑ la nivel regional. Daca vorbim la nivel naţional, fluxurile brute interregional exprimӑ proporţia populaţiei rezidente care-şi schimbӑ regiunea de rezindeţӑ într-un an în interiorul fiecӑrei economii naţionale. Aceste fluxuri depind astfel de mӑrimea regiunilor de schimb, un grad mai mare de agregare a acestora reducându-le.

În ceea ce priveşte ţӑrile dezvoltate, se observӑ o tendinţӑ de stabilizare şi în acelaşi timp diminuare a fluxurilor migratorii datoritӑ îmbunӑtӑţirii condiţiilor pieţei muncii. Trebuie recunoscut de asemenea cӑ o ratӑ a şomajului mare nu face altceva decât sӑ descurajeze migraţia şi deci absorbţia de forţӑ de muncӑ calificatӑ. Totuşi migraţia nu influeţeazӑ foarte mult rata şomajului dacӑ vorbim la nivel naţional, însӑ are o contribuţie important în ceea ce priveşte asigurarea echilibrului pieţei muncii la nivel regional.