Rolul Ratei Dobânzii pe Piața Monetară și a Creditului

Atunci când Adam Smith, în lucrarea sa fundamentala, “Avutia Natiunilor…” se ocupa de partile care alcatuiesc pretul marfurilor, el arata ca “venitul scos din capital, de catre persoana care nu îl întrebuinteaza ea însasi, ci îl da cu împrumut alteia, se numeste dobânda sau venitul bancilor. Acesta este compensatia pe care împrumutatul are prilejul sa-l realizeze prin întrebuintarea banilor”.

Cu toate ca de-a lungul timpului s-au emis si alte definitii ale dobanzii, esenta definitiei lui Adam Smith a ramas. Astfel, Keynes defineste dobanda ca “recompensa pentru renuntarea la lichiditatea capitalului pe o anumita perioada de timp“. Potrivit aceleeasi conceptii rata dobanzii poate fi un instrument de influentare a volumului de investitii si de combatere a recesiunii si somajului. Conceptul clasic, reprezentat de David Ricardo si Alfred Marshall, abordeaza dobanda ca fiind reglementata de rata profitului ce se poate obtine prin folosirea capitalului sau ca pret care trebuie platit pentru folosirea capitalului, pret stabilit ca echilibru intre cererea globala de capital si stocul de capital oferit pe piata. Conceptul neoclasic, reprezentat de Irving Fischer, defineste dobanda ca reprezentand pretul banilor in momentul actual exprimat in banii de maine.

Intr-o economie monetara in care nu exista piete ale creditului, veniturile obtinute de catre agenti pot fi orientate in doua directii: (1) ei pot sa schimbe venitul monetar pe bunuri si servicii (sa-l consume) sau (2) pot sa economiseasca o parte din venitul lor si sa pastreze banii ca o rezerva generalizata a puterii de cumparare. Banii pastrati pot fi cheltuiti la o data ulterioara.

Daca exista piete ale creditului intr-o economie, venitul primit poate fi destinat unei a treia optiuni: (3) agentii respectivi pot sa dea cu imprumut economiile realizate si sa obtina un castig din dobanda.

Privita prin prisma mecanismelor de formare a veniturilor, dobanda reprezinta un mijloc de obtinere de venituri din acumulari anterioare. In masura in care acumularile cedate de creditori sub forma de imprumut debitorului sunt capital, dobanda constituie un venit adus de capital.

Dobanda este perceputa ca o plata pentru suma de bani imprumutata si ea este efectuata de catre firma, banca sau persoana care solicita suma (debitorii) acelei institutii sau persoane careia i-a fost oferit imprumutul (creditorul). In mod frecvent, este mentionata rata dobanzii calculata ca un raport intre dobanda si capitalul imprumutat.

In lumina legaturii pe care creditul o permite intre consumul actual (al celui care primeste creditul) si cel viitor (al celui care da creditul), rata dobanzii poate fi vazuta ca pret exprimat in procente pe an – care face legatura intre valoarea actuala si cea viitoare a unei sume de bani data sau luata cu imprumut.

Persoanele fizice si juridice acorda atentie deosebita miscarilor nivelului ratei dobanzii. Creditorii bancilor prefera un nivel ridicat al ratei dobanzii care sa le aduca venituri mari, debitorii, in schimb, prefera un nivel scazut la ratei dobanzii pentru a plati mai putin. Altii privesc schimbarile in nivelul ratei dobanzii ca un semnal privind directia spre care se indreapta economia, fie spre o crestere agregata, fie spre recesiune.

Daca toti am stii ce s-ar intampla, atunci nu ar mai exista riscul ratei dobanzii, nu ar mai fi nevoie de strategii privind investitiile.

Ratele scad cand oferta de fonduri de imprumut creste fata de cerea de fonduri de imprumut si cresc cand situatia este inversa.

Nivelul ratei dobanzii variaza direct proportional cu evolutia ratei inflatiei si a ciclului de afaceri (crescand in perioadele de expansiune si scazand in perioadele de recesiune).

Ratele dobanzii sunt in general mai mari decat daca riscul de inflatie este mai mare, dar si cu cat titlul de valoare are un grad de lichiditate scazut. Ratele dobanzii sunt mai scazute cand riscul de inflatie este minim, titlul de valoare are un grad de lichiditate mare, iar veniturile din dobanzi nu sunt impozitate.

Toate teoriile legate de categoria economica dobanda, aparute in istoria cercetarii economice, incearca sa justifice dion punct de vedere economic, psihologic sau moral, dobanda ca si corolar al creditului.