Rolul și importanța evaluării

Evaluarea unei întreprinderi este o misiune dificilă și poate viza structure mici sau entități de anvergură, ceea ce se reflect în metodele diferite utilizate în acest scop. Dacă în primul caz, evaluarea administrativă răspunde unei logici empirice, în cel de al doilea caz metodele de evaluare sunt multiple și sofisticate. Cu toate acestea, rezultatele evaluării pot fi uneori surprinzătoare. Aceasta, deoarece evaluarea constituie un process și un set de procedure utilizate pentru estimarea valorii economice a unui interes al unui proprietar într-o afacere.

Evaluarea este utilizată de participanții la piața financiară pentru a determina prețul pe care ei doresc să-l plătească sau să-l primească din vanzarea unei afaceri. În plus, pentru estimarea prețului de vanzare a afacerii se folosesc aceleași instrumente ca și în cazul altor situații care impugn evaluări în alte scopuri.

Metodele de evaluare a întreprinderii au evoluat în decursul timpului în contextual dinamicii mediului economic internațional și au fost orientate ușor diferit în funcție de criteriile, necesitățile și scopurile activității practice de evaluare. În acest sens, se impugn următoarele precizări:

-Evaluarea întreprinderii nu este o știință exactă, deoarece factorii socio-economici și culturali joacă adesea un rol important. De exemplu, succesul metodelor bursiere și ai analizei cash-flow-urilor în SUA se poate explica în parte prin faptul că acestea au trebuit să investească masiv pentru a dezvolta o țară și că profitul trebuie considerat în mod normal ca fiind un criteriu de reușită.

Preferința spontană a francezilor pentru valorile reale se poate strica parțial, pe de o parte, prin fecunditatea pămantului și, pe de altă parte, printr-o veche tradiție care consideră profitul ca fiind suspect. Valoarea este mult mai bine acceptată ca fiind rezultatul unui proces de acumulare bazat pe natură și muncă manuală decat pe anticiparea fluxurilor generate de investiții. Cu alte cuvinte, în termeni economici, în Franța se judecă mai curand în termeni de stocuri (respectiv active) decat în termeni de fluxuri (respectiv venit).

Mai precis, accentul pus pe rentabilitate este legat de dezvoltarea industrială, ceea ce explică faptul că metodele moderne bazate pe venit s-au dezvoltat mai întai în țările anglo- saxone, unde industrializarea a fost mai timpurile și mai rapidă. În țările cu profil de agricultură, cu proprietarii de pămant și “tați de familie“ cum era Franța, a trebuit o industrializare brutal de după al II-lea război mondial pentru ca aceste concept să fie luate în considerare.

-Mai pe larg, se pare că există un anumit parallelism între evoluția metodelor de evaluare, fazele dezvoltării industrial și mijloacele analizei economice și ale tratamentului informatics. Avantul metodelor centrate pe cash-flow (fluxuri de lichidități) s-a produs după al II-lea război mondial, cand creșterea economic rapidă, concurența internațională și politica economic au condus la regrupări de întreprinderi industriale care au avut ca efect creșterea importanței investițiilor și a mijloacelor de finanțare a exploatării. În aceeași perioadp, teoria modern privind investițiile și dezvoltarea informaticii de gestiune oferă mijloacele necesare de analiză și de tratament al datelor.

Avatul metodelor bursiere a fost concomitant, dar mai pregnant după anii 1960 în SUA și după anii 1970 în Franța, cand valorile de creștere au fost appreciate fără nici o legătură cu valoarea activelor.

Mai recent, predominanța crescută a factorului risc corespunde după anii 70 în SUA și mai tarziu în Franța, cu intrarea într-o perioadă mai instabilă și mai incertă din punct de vedere economic, ceea ce a impus dezvoltarea considerabilă a mijloacelor informatice de tratament.

Abordarea modern a riscului curent utilizată în SUA a fost mai lent introdusă în Franța, unde îmsă metodele care utilizează cu Goodwill-ul constituie un compormis între concepția patrmonială a valorii și preocupareap rivind rentabilitatea și riscul care nu se pot neglija.

-Pe planul reacțiilor psihologice ale conjuncturii, analiștii financiari știu că deși o evaluare prin fluxuri (dividende) presupune o proiecție la infinit, orizontul previziunii se scurtează în perioada de incertitudine economic și crește cand apar noi prespective. Cand se scurtează orizontul proiecțiilor, simultan se crește rata de actualizare, se reduc fluxurile, ceea ce impune luarea în calcul a riscului, care poate denature însăși metoda, în acest caz se dorește revenirea la metodele bazate pe realitatea activelor.