Rolul și importanță taxei pe valoarea adăugată în constituirea veniturilor bugetului public TVA

Capitolul 1

Conceptul teoretic. Rolul şi importanţa taxei pe valoarea adăugată în cadrul economiei de piaţă

1.1. Trăsăturile taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea reprezintă un impozit indirect ce se aplică asupra operaţiunilor privind livrările de bunuri, importul de bunuri, prestările de servicii, precum şi asupra operaţiunilor asimilate acestora.

În România, taxa pe valoarea adăugată s-a introdus de la 1 iulie 1993, pe baza prevederilor Ordonanţei Guvernului României nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată. În prezent taxa pe valoarea adăugată este reglementată prin Codul Fiscal

Taxa pe valoarea adăugată constituie un impozit indirect care are un randament mai bun şi capacitatea de a preveni evaziunea fiscală, deoarece în vederea deducerii se solicită documente cu privire la mărfurile achiziţionate.

În calitate de impozit indirect, taxa pe valoarea adăugată combate procesul de suprastocare şi de realizare a producţiei fără desfacere asigurată. Persoanele impozabile sunt interesate să vândă producţia şi să colecteze taxă din care să scadă taxa aferentă bunurilor cumpărate.

Taxa pe valoarea adăugată este denumirea sub care impozitul pe cifra de afaceri netă a fost perfecţionat şi generalizat, în primul rând în ţările membre ale Comunităţii Economice Europene. Denumirea de „taxă pe valoarea adăugată" - deşi consacrată de legislaţiile naţionale în materie şi de documentele organizaţiilor internaţionale - este inadecvată, pornind de la cel puţin două considerente:

- în esenţă suntem în prezenţa unui impozit care are rol şi caracteristici diferite de ceea ce se numeşte în fiscalitate cu termenul „taxe";

O definiţie a acestui impozit o prezintă prof. univ. Gheorghe D. Bistriceanu -„Taxa pe valoarea adăugată este un impozit pe cifra de afaceri netă, un impozit multistadial, colectat asupra vânzărilor în faza de producţie, în comerţ, precum şi asupra importurilor", surprinzând sintetic statutul şi sfera de acţiune a acestui impozit.

Pe de altă parte, taxa pe valoarea adăugată are un randament ridicat, fiind relativ simplu de gestionat şi compatibil cu integrarea internaţională în creştere. În această perioadă, marcată de accentuarea integrării internaţionale şi creşterea mobilităţii factorilor, taxa pe valoarea adăugată prezintă avantaje cum sunt:

• faptul că este mai puţin supusă fenomenelor legate de mobilitatea asietei şi de concurenţa fiscală între state, cum este cazul impozitelor pe venit şi pe capital;

• are acelaşi impact asupra preţurilor produselor importate şi produselor naţionale, spre deosebire de impozitele asupra factorilor de producţie folosiţi în producţia naţională;

• aşezarea asupra consumului, atât a persoanelor rezidente, cât şi a nerezidenţilor, impozitarea consumului persoanelor nerezidente avantajând ţările cu un potenţial turistic important.

Taxa pe valoarea adăugată este în esenţă un sistem de restituire operând într-un sistem de credit, prin care comercianţii sunt obligaţi să plătească taxa pe bunurile şi serviciile cumpărate şi să o perceapă asupra bunurilor vândute.

Comercianţii sunt obligaţi să convingă administraţia fiscală de justeţea cererilor lor privind creditele sau restituirile de taxă. Statul nu încasează taxa aferentă unei tranzacţii până ce nu se face o vânzare către o persoană care nu primeşte credit pentru taxa plătită (cum este consumatorul final).

Mecanismul T. V.A. obligă agenţii economici să ţină evidenţa, atât a intrărilor, cât şi a ieşirilor, pentru a putea recupera taxa aferentă intrărilor.

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit mai avantajos în ceea ce priveşte neutralitatea. Reglementarea taxei pe valoarea adăugată în România este marcată de necesitatea de a asigura armonizarea legislaţiei româneşti în materie cu cea comunitară în perspectiva angajamentelor asumate de România începând cu Acordul de asociere la Comunitatea Europeană, semnat la 1 februarie 1993.

Examinarea legislaţiei româneşti în materie de T.V.A. de către Comisia Comunităţii Europene în 1997, cuprinsă în „Agenda 2000 - Puncte de vedere ale Comisiei în legătură cu solicitarea României de aderare la Uniunea Europeană" constată:

preluarea principiilor esenţiale ale legislaţiei comunitare privind taxa pe

valoarea adăugată în legea română, dar şi aplicarea destul de generală şi inconsecventă;

faptul că scutirile de taxă pe valoarea adăugată sunt mai numeroase decât

cele permise de directivele comunitare;

absenţa reglementărilor care să permită rambursarea taxei pe valoarea adăugată către persoanele străine neînregistrate;

necesitatea unei adaptări substanţiale a legislaţiei româneşti pentru a o

aduce în acord cu cerinţele acquis-ului comunitar.