Rolul statului în gândirea economică liberală

În filozofia politica exista putine lucruri incontestabile, putine idei asupra carora sa se realizeze consensul tuturor partilor, însa printre aceste putine chestiuni indiscutabile se afla si urmatoarea: liberalismul a promovat un adevarat cult al libertatii, a tinut sa faca din aceasta o valoare suprema si a fost – în epoca moderna si contemporana – cel mai consecvent aparator al libertatilor individuale ale omului. Libertatea este scopul major al politicii liberale, valoarea care garanteaza si da sens tuturor celorlalte valori, iar liberalizarea este axa sa principala de actiune. Pentru liberali, omul este si trebuie sa ramâna liber – aceasta este, în ochii lor, prima lege si primul imperativ politic.

John Locke condamna punctul de vedere traditionalist conform caruia printii ar avea un Drept Divin la Puterea absoluta, drept ce face ca legile sa fie cum doresc ei; supusi dintotdeauna autoritatii, oamenii nu se nasc si nu pot fi în mod legitim liberi si egali. Traditionalistii neaga omenirii orice Drept la o Libertate naturala, iar prin aceasta toti supusii sunt expusi celei mai mari mizerii create de tiranie si opresiune, inclusiv printii sunt sclavi ai unui singur monarh absolut.

Destramarea mentalitatilor medievale, conform carora existau oameni înzestrati cu dreptul „divin” de a conduce pe altii, si dezvoltarea ideii axate pe conditia naturala, libera, a omului a facut sa se raspândeasca un mod democratic de a gândi viata sociala. Acesta pleca de la constatarea egalitatii naturale a oamenilor si conducea la concluzia ca nimeni nu poate fi supus vointei arbitrare a altuia. Oamenii datoreaza supunere doar lui Dumnezeu si legilor societatii în care traiesc, dar la elaborarea carora au consimtit direct sau prin reprezentantii lor alesi. Aceste legi trebuie respectate pentru ca previn vatamarea intereselor oamenilor.

Toate aceste argumente arata ca, în conceptia liberala, a fi om înseamna a fi liber. Libertatea nu este un element oarecare, mai mult sau mai putin accidental, de care oamenii se pot bucura în societate, ci o trasatura definitorie, necesara, a fiintei omenesti. Ca atare, ea nu poate fi un simplu mijloc util, prin care statul urmareste vreun alt obiectiv mai important: libertatea este un scop în sine, permanent, nu un mijloc la care se recurge în caz de nevoie. Menirea societatii este aceea de a apara si garanta libertatea membrilor ei, care devine scopul fundamental al comunitatii în care acestia s-au reunit.

„Orice cârmuire este limitata în ceea ce priveste puterile ei, si exista prin consensul celor cârmuiti.” Astfel poate fi rezumata pozitia pe care o dezvolta si o apara John Locke în „Al doilea tratat despre cârmuire”, fundamentul ei fiind ideea ca „Toti oamenii s-au nascut liberi.” Locke este personalitatea tutelara a liberalismului modern. În câmpul filozofiei politice, el este autorul cu cele mai solide îndreptatiri la titlul de „întemeietor al liberalismului politic”, fiind recunoscut ca întemeietor al constitutionalismului modern, al teoriei politice privind democratia reprezentativa, precum si al filozofiei drepturilor si libertatilor civice.

Liberalismul este principala miscare politica si intelectuala care a luptat, în perioada moderna, împotriva absolutismului politic, a dictaturii si a abuzului de putere, într-un cuvânt, împotriva tuturor formelor de autoritarism care afecteaza libertatea individuala. Ceea ce este comun tuturor ofensivelor antiautoritariste declansate de liberali este respingerea etatismului, adica a concentrarii exagerate a puterii în mâinile aparatului de stat si deci a conducerii statului. Ei au înteles foarte devreme ca exercitarea nelimitata a acestei puteri duce la despotism. În consecinta, principalele obiective ale puterii liberale au fost combaterea puterii nelimitate a autoritatii (de stat), limitarea stricta a influentei acesteia si apararea libertatilor individuale.

Împotriva regimurilor personale si a puterii exercitate arbitrar, liberalismul sustine ca libertatea individuala poate fi restrânsa numai de lege, deoarece interventia în treburile individului este justificata doar atunci când acesta vatama interesele altcuiva, iar în asemenea cazuri legea este cea care trebuie sa intervina; acolo unde legea „tace”, înseamna ca nu este vorba de manifestari cu efecte publice, ci de manifestari private, în legatura cu care nimeni nu are dreptul de a stabili interdictii sau pedepse.

Individualismul

„Esenta pozitiei individualiste consta în recunoasterea individului ca arbitru suprem al scopurilor sale.” (F.A.Hayek)

Liberalismul modern este inseparabil de individualism. Legatura dintre aceste doua mari orientari sociale si spirituale post-renascentiste este dubla: pe de o parte, individualismul apreciat uneori drept „cea mai elevata realizare a civilizatiei moderne” (Charles Taylor) – s-a dezvoltat o data cu liberalismul si a fost promovat intens de acesta; pe de alta parte, liberalismul însusi are în centru sau o viziune individualista despre om si societate, se sprijina deci pe principii individualiste.