România și Zona Euro

I. Premise.

Adoptarea de către România a monedei euro constituie un pas crucial pentru economia unui stat membru, deoarece puterea de decizie în domeniul monetar este transferată Băncii Centrale Europene, care acţionează în mod independent, prin intermediul unei politici monetare unice pentru întreaga zonă euro . Potrivit sursei citate, momentul adoptării monedei unice este în strânsă legătură cu gradul de integrare economică cu Zona euro, depinzând de promovarea reformelor bugetare şi structurale, necesare pentru sporirea competitivităţii economiei. Aderarea României la Pactul Euro Plus impune luarea de măsuri menite să conducă la creşterea competitivităţii şi la evitarea dezechilibrelor macroeconomice, autorităţile din România instituind, de mai mult timp, organisme de coordonare a procesului de adoptare a monedei unice. Astfel, începând cu luna mai 2011, coordonarea la nivel naţional a pregătirilor pentru adoptarea euro se realizează de către Comitetul interministerial pentru trecerea la euro, condus de primul-ministru, organism din care mai fac parte guvernatorul Băncii Naţionale a României, ministrul Finanţelor Publice, miniştri şi conducători ai altor instituţii guvernamentale, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi sindicale. De asemenea, încă de mai înainte, respectiv din februarie 2010, în cadrul BNR funcţionează Comitetul de pregătire a trecerii la euro, care reprezintă un cadru formalizat de dezbatere a problematicilor legate de convergenţa nominală şi convergenţa reală, respectiv de suport al deciziilor băncii centrale în procesul de aderare la Uniunea Economică şi Monetară. Din luna octombrie 2010, acest comitet are, ca invitaţi permanenţi, pe reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice. „Stabilirea coordonatelor procesului de adoptare a euro necesită o evaluare bine fundamentată, iar asumarea publică a procesului de adoptare a monedei euro trebuie să beneficieze de consens naţional, neinfluenţată de diferenţe doctrinare sau de ciclul electoral, astfel încât să se materializeze într-o coordonare a politicilor economice şi strategice”.

I.2 Rezumat, structurarea lucrării.

Lucrarea de faţă este structurată pe 10 capitole, primul dintre acestea referindu-se la actualitatea problematicii abordate, importanţa aderării României la Zona euro şi poziţia Băncii Naţionale a României cu privire la demersurile privind adoptarea monedei euro. În capitolul al II-lea este definită Uniunea economică şi monetară, iar în capitolul al III-lea sunt prezentate un scurt istoric şi fazele integrării economice şi monetare. În capitolul IV explicăm noţiunile de convergenţă şi criteriile de convergenţă de la Maastricht, după care în capitolul V sunt prezentate membrele Zonei euro, îndeplinirea criteriilor de convergenţă de către ţările candidate, precum şi procedura de admitere în Euroland. Capitolul VI prezintă atât avantajele, cât şi dezavantajele adoptării monedei unice de către ţara noastră, în capitolul VII de face referire la ţările care urmează a adera la Zona euro, precum şi la cauzele care au dus la nerespectarea calendarului adoptat de către acestea. În capitolul VIII se prezintă, pe scurt, pilonii politicii monetare ale Băncii Centrale Europene, respectiv analiza economică şi analiza monetară, reliefaţi fiind, totodată, şi pilonii strategiei BCE. În capitolul IX este analizat stadiul îndeplinirii criteriilor de la Maastricht de către România, cu prezentarea nivelului acestor indicatori, respectiv ai celor privind convergenţa nominală şi convergenţa reală. Capitolul X avansează un posibil calendar al aderării Românie la Zona euro, după care urmează capitolul XI, cel de concluzii. Ultimul capitol este cel rezervat prezentării resurselor bibliografice.

II. Uniunea economică şi monetară.

Uniunea economică şi monetară este o etapă superioară a integrării multinaţionale care presupune: o politică monetară comună, o strânsă coordonare a politicilor economice, ale statelor membre, o monedă unică, liberalizarea fluxurilor de capital, un sistem instituţional care să coordoneze şi să administreze politica economică. Uniunea economică şi monetară reprezintă cea mai completă formă de integrare economică pusă în practică până în prezent. Aceasta presupune o piaţă unică, caracterizată printr-un oarecare grad de armonizare a politicilor economice naţionale, menită să reducă discriminarea de pe piaţa comună. Uniunea monetară este caracterizată prin cursul valutar relativ stabil şi moneda unică. Funcţionarea uniunii economice şi monetare este condiţionată de existenţa şi aplicarea politicilor fiscale şi monetare armonizate. Integrarea economică se realizează atât prin integrarea pieţelor, cât şi a politicilor economice, esenţa integrării materializându-se în circulaţia liberă a bunurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă. Etalonul prin care se măsoară gradul de integrarea economică este gradul de convergenţă a preţurilor, integrarea ducând la dezvoltarea interdependenţei economice dintre statele membre. Integrarea monetară este denumirea sub care este cunoscut procesul de formare a unei zone monetare, a spaţiului în care monedele mai multor ţări sunt legate între ele sau, fiecare dintre ele, de o monedă „ancoră” ori, în cel de al doilea caz, monedele naţionale sunt înlocuite cu o singură monedă, folosită în întreaga zonă. Uniunea monetară ia naştere într-o zonă monetară optimă, respectiv într-un spaţiu în care ţările membre renunţă la politica monetară proprie, în favoarea unei politici monetare şi de curs comune. Potrivit teoriei zonelor monetare optime, integrarea monetară este condiţionată , în primul rând, de convergenţa economiilor. Gradul de convergenţă a economiilor este evaluat în baza unor indicatori economici precum mărimea ratei anuale a inflaţiei; amplitudinea modificării cursurilor valutare; mărimea deficitului bugetar public sau guvernamental; mărimea datoriei publice totale, inclusiv internă, externă, guvernamentală şi locală. Conform teoriei zonelor monetare optime, integrarea monetară trebuie să asigure, totodată, libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor capitalurilor şi persoanelor; diversificarea exporturilor; un grad ridicat de deschiderea a economiilor şi diminuarea rolului băncilor centrale naţionale.