România-Turcia - relații bilaterale

Introducere

Ţări cu o istorie comună, aparţinând aceluiaşi spaţiu geografic , impărtăşind valori culturale comune , România şi Turcia au relaţii bazate pe un trecut indelungat, relaţii care se dezvoltă intens, pe baza respectului reciproc. În ultima perioadă, cooperarea traditională dintre România şi Turcia s-a consolidat, prin contribuţia la stabilitatea regională şi la asigurarea păcii la nivel mondial, ca aliaţi şi parteneri.

Dupa Revoluţie, nu doar relaţiile noastre politice au cunoscut o dezvoltare deosebită dar şi dialogul politic a suferit schimbări între liderii celor două ţări.

România şi Turcia sunt, astăzi, aliaţi în cadrul NATO, parteneri în politica de dezvoltare a cooperării la Marea Neagră, parteneri în proiecte vitale pentru securitatea energetică a Europei. În procesul de aderare a României la NATO Turcia a fost unul din cei mai puternici susţinători ai României. Astăzi, România este un susţinător angajat al drumului Turciei spre aderarea la Uniunea Europeană. Avem relaţii foarte apropiate, o bază economică solidă a raporturilor bilaterale şi proiecte de cooperare pentru decenii de acum înainte.

Turcia este o ţară foarte mare, cu care România are un interes bilateral deosebit, pentru că Turcia a devenit, prin volumul schimburilor comerciale, unul din primii parteneri ai ţării noastre. O astfel de relaţie trebuie cimentată printr-o relaţie politică puternică. Iar România şi Turcia au interesul ca, dincolo de relaţia bilaterală, să considere regiunea Mării Negre ca o regiune de interes în vederea asigurării unor instituţii democratice în toate ţările din această zonă, pentru asigurarea stabilităţii politice şi securităţii în zona Mării Negre.

Relaţia dintre cele doua ţǎri este una specială si datorită poziţiei pe care o ocupă acestea, ambele având trăsături geopolitice similare, turcia are un rol strategic in zona Mării Caspice, Asiei Centrale, zonei mediteraneana în timp ce România face legătura între sud-estul Europei, Europa Centrală, Marea Neagră.

Relaţiile politice

Consideraţii istorice

Legăturile dintre România şi Imperiul Otoman işi găsesc originea în istoria comună a celor două popoare, ce au convieţuit de-a lungul veacurilor în acelaşi areal geografic.

O scurtă incursiune în istorie ne arată că, după Războiul de independenţă, Imperiul Otoman a fost a treia putere care a recunoscut România, după Rusia ţaristă şi după Austro-Ungaria. Chiar înainte de independenţă, după Unirea Principatelor Române în 1859, au fost înfiinţate primele legaţii diplomatice ale statului român, la Constantinopol (1859), Paris (1860) şi Belgrad (1863). Astfel, prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite a fost cea din capitala Imperiului Otoman. Nu e o întâmplare că primele misiuni diplomatice româneşti au fost deschise în state care sunt şi astăzi, parteneri privilegiaţi ai României – Turcia, Franţa şi Serbia.

Astfel la 4/16 noiembrie 1878, România independentă şi Imperiul Otoman au stabilit relaţii diplomatice. Ministrul român de externe, Mihail Kogălniceanu, îi solicita omologului său otoman, Savfet Paşa, agrementul pentru ca Dumitru Brătianu, om politic, om de stat şi diplomat al României moderne, să fie numit în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Constantinopol. În acelaşi an, Dimitrie Brătianu Abdul Hamid al-II-lea scrisorile de acreditare. O lună mai târziu, la Bucureşti era acreditat în aceeaşi calitate Suleiman Sadit Bey.

Dupa anul 1878, când România şi Turcia au devenit din adversari exemple de raporturi de prietenie, în cei 130 de ani de relaţii diplomatice, cele două ţări au construit un parteneriat solid axat pe experienţa comună în măsură să faciliteze întelegerea problemelor cu care se confruntă regiunea.

România si Turcia au adus o contribuţie substanţială la efortul statelor iubitoare de pace între cele două războaie mondiale pentru a constitui un sistem de securitate colectivă în sud-estul Europei. Importanţa strădaniei comune a celor două state reiese şi mai pregnant în evidenţă dacă avem în vedere faptul că regiunea balcanică, unde sunt situate cele două ţări, s-a aflat mereu la confluenţa unor interese hegemonice, de mare putere, care în decursul istoriei a cunoscut, nu de puţine ori, convulsii primejdioase pentru pacea şi securitatea mondială.

Dupǎ primul rǎzboi mondial, raporturile româno-turce s-au desfăşurat într-un cadru istoric cu totul nou. Este vorba de relaţiile dintre un stat român modern şi unit, independent şi suveran şi de un stat turc, creat de Mustafa Kemal Ataturk. Unirea din 1918 a avut un efect pozitiv asupra întregii evoluţii economice, politice şi sociale a ţării, pentru afirmarea ei pe arena internaţională ca un stat unitar, suveran, animat de dorinţa menţinerii păcii şi colaborării între popoare. Dezvoltarea internă a României a deschis perspective noi şi sigure relaţiilor sale cu celelalte ţări, printre care şi Republica Turcia.

În anul 1934 când la conducerea Turciei se afla Mustafa Kemal Ataturk, România împreuna cu Turcia, Yugoslavia si Grecia au constituit Pactul Întelegerii Balcanice, la un an dupa ce ministrul român de externe Nicolae Titulescu şi ministrul turc de externe Tevfik Rustu Aras au semnat la Ankara "Tratatul de Prietenie,Neagresiune,Arbitraj şi Conciliere dintre România şi Republica Turcia"