Roșia Montană - Mina de Bani a României

1. Legendă si istorie

Rosia Montană este un loc al povestilor. Printre localnici circulă fel de fel de povesti despre morojnite si vâlve. Morojnitele se cred a fi niste fiinte ce după miezul noptii se dau de trei ori peste cap si se transformă într-un animal asemănător cu veverita si care fură laptele de la vaci. Vâlvele se cred a fii niste stafii care pot lua diferite forme si trăiesc în fostele mine si se arată din când în când localnicilor.

Legenda Întemeierii Rosiei spune că aurul a fost descoperit prima dată în zonă de către o femeie pe nume Cotoroanta care venea cu caprele pe un deal numit Chernic. Aici a găsit un bulgăre care strălucea la soare si si-a dat seama că e de aur. Una din fostele galerii din apropierea Tăului Mare a primit numele Cotoroanta.

Roşia Montană este atestată documentar din anul 131, când purta numele de Alburnus Maior. De-a lungul timpului, activitatea specifică acestei zone a fost exploatarea auriferă, care a început încă din secolul al II-lea d.Hr, din perioada romanilor. Roşia Montană este una dintre cele mai vechi localităţi din Europa cu tradiţie în exploatarea metalelor preţioase.

Romanii au înfiinţat aici prima aşezare permanentă pentru sclavii şi coloniştii care lucrau în minerit şi au făcut şi primele mari exploatări de aur şi argint din zonă. Ei au amenajat primele galerii pentru extracţie, unde foloseau cele mai eficiente tehnici miniere pentru perioada aceea. Galeriile erau săpate cu ciocanul, dalta şi târnăcopul şi erau de multe ori ramificate sau chiar supraetajate.Cind roca era foarte dură, pereţii stâncii se încălzeau cu foc, după care erau apoi stropiţi cu apă şi oţet pentru a se răci brusc. Datorită diferenţei termice create, se crăpau, şi apoi, cu târnăcopul, erau desfăcute bucăţile de rocă din care era separat aurul.

Și astăzi mai există câteva portiuni din galeriile romane. O mare parte din ele au fost distruse în 1970, când a fost deschisă o carieră, chiar în locul unde se afla un sistem de galerii, fără a se face niciun fel de cercetări a locului, în ideea descoperirii si conservării situ-lui.

„Febra aurului” a atras oameni din diferite părţi ale Europei. Astfel, în Roşia s-au format comunităţi de români, maghiari, germani, slovaci, evrei, pentru care s-au construit biserici şi s-au înfiinţat şcoli. Pe atunci, aproape întreaga populaţie era implicată în activităţile miniere, chiar şi femeile şi copiii mai mari. În zonă nu s-au dezvoltat meşteşugurile specifice satelor din Apuseni, deoarece locuitorii Roşiei preferau să îşi cumpere produsele necesare traiului de la negustorii ce veneau din zonele învecinate. Meşteşugarii din zonă, puţini la număr, fie deserveau activităţile miniere, fie aveau meserii specific urbane, croitori şi cizmari.

După 1948, când toate exploatările private au fost naţionalizate, extracţia metalelor preţioase a continuat în mina de stat, mineritul rămânând ocupaţia de bază a roşienilor. În timp, s-a construit un nou centru, cu blocuri de locuinţe, iar centrul vechi şi-a pierdut farmecul atmosferei boeme din perioada interbelică. Cu trecerea anilor, a fost uitat şi s-a deteriorat.

Din 1970, s-a renunţat la exploatarea în galerii şi au fost amenajate primele cariere, în zona Cetate, iar mai târziu la Cârnic. În această perioadă, mineritul funcţiona după principiile economiei centralizate. Astfel, la Roşia se desfăşurau doar etapele miniere primare, iar cianurarea se făcea la Baia de Arieş iar procesarea finală la Baia Mare.

În timpul perioadei comuniste şi, mai apoi, după 1989, mina de stat din Roşia Montană a lucrat în pierdere, cheltuielile fiind de aproximativ trei ori mai mari decât beneficiile. Tehnologia învechită, lipsa investiţiilor necesare şi a unui plan clar de dezvoltare au dus la închiderea minei în anul 2006.

2. Prezentarea proiectului minier

Locul a devenit celebru după ce o firmă canadiană, Gabriel Resources, a dorit să extragă aur din mină folosind tehnica separării aurului prin cianură, proces ce implică distrugerea a unei suprafete totale de 16 km² care include cinci munti, patru biserici si cimitire, ruinele cetătii romane Alburnus Maior, precum si poluarea zonei la un nivel ce ar dura sute de ani până la refacere (în comparatie cu durata maximă de productie a minei ce se estimează la 15 ani).

În total, compania va folosi o suprafată de 42.82 km² si estimează că va extrage 300 de tone de aur si 1600 de tone de argint. Compania nu a primit încă autorizatiile necesare începerii proiectului.

2.1 Impactul asupra mediului

Proiectul constă în construirea celei mai mari mine aurifere deschise din Europa iar pentru ca proiectul să fie rentabil din punct de vedere economic, Valea Rosia va trebui împărtită în patru mine deschise, în timp ce altă vale, Corna, va trebui sa fie transformată într-un iaz de depozitare a cianurii cu o suprafată de 6 km², cu un dig înalt de 180 m. În total, se estimează că proiectul va genera 196 de milioane de tone de cianură.

A existat deja un dezastru ecologic creat de o companie minieră ce foloseste cianură în România, în Baia Mare, unde o scăpare de cianură din anul 2000 a poluat apele râului Tisa si a Dunării care au dus la moartea a 1200 tone de peste si contaminarea resurselor de apă a 2 milioane de oameni. Din anul 1990 au existat peste 30 de astfel de incidente în toată lumea, fiecare având urmări grave asupra mediului.

Un raport lansat de Academia Română declară că metoda folosită pentru separarea aurului de cianură este împotriva reglementărilor de mediu ale UE deoarece orice folosire a cianurii la scară largă în minerit este interzisă.