Semnătura electronică - studiu de caz

O întrebare importantǎ pentru toatǎ lumea ar putea fi : cum confirmă sau infirmă omul – o fiinţă socială – diversele contacte şi contracte pe care le are cu semenii săi? Până la apariția scrisului confirmarea unei înțelegeri, a unui „contract”, se făcea prin amprentare, adică prin înmuierea degetului în cerneală şi aplicarea lui pe hârtie. Cei care nu ştiau să scrie făceau o cruce, iar cei care ştiau - foloseau o semnătură stilizată.

Amprentarea – degetul în cerneală – oferea (oferă) o autenticitate destul de mare a semnatarului, pentru că e imposibil să creezi amprentele unui om. Despre semnătura cu cruce nu e cazul să se vorbeascǎ, ea nu are valoare juridică. Semnătura stilizată, care se practică în societatea de azi, are un mare dezavantaj: oricine o poate imita şi chiar cei mai mari experţi nu pot confirma sau infirma cu exactitate autenticitatea acestei semnături. Ba chiar mai mult, nici autorul („proprietarul semnăturii”) nu o poate confirma. Ori, în caz de necesitate, îşi poate nega semnătura din diverse motive.

Felurile de semnătură menţionate mai sus au un mare neajuns (handicap): documentul sub care stă semnătura poate fi uşor modificat. Oricine, un răufăcător programat sau un glumeţ cu mult timp la dispoziţie, poate pune o virgulă, poate adăuga o cifră, şi astfel se invalidează documentul.

Din fericire, în era calculatoarelor, matematicienii şi-au făcut treaba. S-a inventat algoritmul de cheie publică şi privată şi funcţia hash. Toate aceste în ansamblu pot fi folosite pentru a crea semnătura digitală.Semnătura digitală este un şir de numere care confirmă că documentul semnat, fără a putea să facǎ nimeni nici cea mai mică schimbare în el - un spaţiu, o virguliţă. Semnatarul nu poate infirma ulterior că nu a semnat acest document. Pe scurt: contrafacerea acestei semnături este imposibilă.

În statele dezvoltate ale Europei, o afacere se perfectează din momentul în care managerii şi-au dat mâna. De atunci curg termenii înţelegerii între părţi, iar hârtiile se perfectează ulterior. Tot la ei, acte de o importanţă deosebită se semnează digital. Managerii nu sunt nevoiţi să parcurgă sute sau mii de kilometri pentru a semna hârţoage de la diverse firme pe care le au, ci apelează la semnătura digitală. Documentul ce poartă o astfel de semnătură este transmis pe internet şi are aceeaşi valoare juridică precum un document în semnătură olografă.

În lucrarea de faţ; am pus în evidenţǎ semnificaţia semnǎturii electornice, a certificatului electronic utilizat la folosirea poştei electronice, avantajele aduse utilizatorilor, modul de utilizare.

Totodata am fǎcut şi un studiu de caz la societatea S.C. METALSIM S.R.L. Galaţi, unde am descris paşii pe care îi parcurg angajaţii societǎţii în realizarea contractelor cu partenerii comerciali , efectuarea importului de produse metalurgice , semnarea contractelor prin intermediul poştei electronice, autenticitatea contractului fiind relevatǎ prin utilizarea semnǎturii electronice.

Practic, orice domeniu de activitate are nevoie de facilitatea transmisiei electronice a informatiilor, indiferent de natura acestora. Prin aplicarea semnãturii electronice pe documentele care impun autentificarea prin semnãturã şi sigiliu, se realizeazã trecerea la noua erã a comunicatiilor.

Societatea studiatǎ foloseşte semnǎtura digitalǎ înca de la începutul activitǎţii de import, datoritǎ avantajelor pe care aceasta i le oferǎ.Se economiseşte timp şi bani prin înlocuirea poştei (sau deplasǎrile în unele cazuri) cu o simplǎ apasare de buton.Se exclude total posibilitatea ca cineva sǎ acuze pe nedrept de transmiterea unor informaţii confidenǎiale. Nimeni nu va putea susţine cǎ a primit de la societatea în cauzǎ un document pe care defapt nu l-a trimis.

Semnǎtura digitalǎ la nivelul unui agent economic cu studiu de caz la

S.C. METALSIM S.R.L., Galaţi

1. Poşta electronicǎ - un element major în domeniul transferului de informaţii

De-a lungul evoluţiei sale, Internetul a trecut prin mai multe etape. La început, a fost o retea militarǎ, creatǎ de US DoD (Department of Defence - Ministerul Apararii Statelor Unite). Ideea de la care s-a pornit a fost aceea de a introduce un grad ridicat de redundanţǎ, astfel încât distrugerea unei pǎrţi a reţelei sǎ nu afecteze functionarea restului reţelei. Perioada urmǎtoare a aparţinut comunitǎţii ştiinţifice şi academice. Oamenii de ştiinţǎ au folosit reteaua pentru a comunica între ei, pentru a distribui informaţii, pentru a face cunoscute rezultatele cercetǎrii. Etapa actuala este cea a utilizǎrii publice a Internetului, pe baze comerciale.

Reţeaua Internet , atât în prezent, dar în mod sigur şi în viitor va avea o prezenţa din ce în ce mai mare în toate activitǎţile umane. Definiţia notiunii de Internet ar putea fi urmǎtoarea: Internetul este o colecţie întinsa de reţele de calculatoare care cuprinde întregul glob, conectând la un larg sistem electronic de servicii, resurse şi informaţii atât instituţii guvernamentale , militare, educaţionale şi comerciale cât şi persoane fizice. Sunt utilizate o serie de convenţii şi instrumente pentru a crea imaginea unei singure reţele, cu toate cǎ sistemele de calcul din reţea se bazeaza pe platforme hardware şi software foarte diferite

Dintre toate serviciile Internetului, poşta (sau mesageria) electronicǎ (e-mail în englezǎ, dar din ce în ce mai mult şi în românǎ) este cea mai simplǎ şi cea mai rǎspanditǎ. Trebuie spus aici cǎ poşta electronicǎ nu este apanajul exclusiv al Internetului: existǎ reţele locale sau de arie largǎ private care dispun de sisteme de mesagerie electronicǎ. De asemenea, majoritatea BBS-urilor permit utilizatorilor proprii sǎ corespondeze între ei. Din perspectiva utilizatorului, folosirea acestor sisteme este similarǎ cu utilizarea sistemului e-mail din Internet, exceptând modul de formare a adreselor şi, desigur, faptul cǎ în aceste sisteme nu se poate comunica decât în cadrul organizaţiei respective. Dar expansiunea Internetului este foarte rapidǎ şi majoritatea acestor sisteme sunt deja conectate la Reteaua Globalǎ.

În multe privinţe, funcţionarea poştei electronice se aseamǎnǎ cu serviciile poştale obşnuite. Analogia este extrem de expresivǎ. In general, fiecare dintre noi suntem clienţii unui anumit oficiu poştal, de regulǎ cel mai apropiat de locuinţǎ. Fiecare dintre noi avem o cutie postalǎ acasǎ şi/sau o casuţǎ poştalǎ la oficiul poştal, identificate printr-o adresa. Oficiul postal deserveşte o anumitǎ zonǎ, strict delimitatǎ, deci un numǎr bine precizat de adrese.

În cazul poştei electronice, rolul oficiului poştal este jucat de un calculator (de regulǎ o maşinǎ Unix sau Windows NT) care ruleazǎ un program numit (la modul generic) server de e-mail. Suntem clienţii acestui server dacǎ dispunem de un cont pe acest server. Aceasta implicǎ faptul cǎ avem o adresa e-mail prin care putem fi identificati şi un spaţiu de stocare unde sunt memorate mesajele (mailbox - cutie postalǎ).