Serviciile și Tehnologia

Capitolul 1

Serviciile şi Economia

Sectorul serviciilor se află într-o continuă schimbare şi diversificare, motiv pentru care şi abordările teoretice sunt diferenţiate şi controversate. Tipologia diversă îngreunează stabilirea şi aplicarea unor norme unitare pentru servicii, pe de o parte, iar pe de altă parte există şi caracterul „difuz” al serviciilor, care face ca servicii diferite, să nu poată fi tratate distinct pentru că sunt asociate foarte strâns, iar altele sunt asociate unor produse care sunt comercializate la nivel naţional sau internaţional, astfel că serviciul nu poate fi separat sau evidenţiat din punct de vedere statistic.

În economia mondială contemporană serviciile capătă un rol distinct, de motor principal şi de susţinere prin crearea de venituri substanţiale pentru naţiunile lumii. Rolul deosebit al serviciilor pentru producţia materială se exercită în prezent nu numai prin intermediul serviciilor numite „productive” ( care sunt legate direct de producţia fizică: comercializarea bunurilor, serviciile de transport şi comunicaţii utilizate în producerea de bunuri) , ci şi prin servicii „nemateriale” de susţinere indirectă a producţiei (de pildă asigurările, serviciile bancare, transportul de persoane etc.). De asemenea, activităţi ca educaţia, instruirea, formarea profesională, ocrotirea sănătăţii condiţionează actul productiv social iar cercetarea ştiinţifică se integrează acestuia.

Tehnologia informatică şi comunicaţională a revoluţionat la rândul său întregul sistem productiv şi economic. Rolul acestora nu se limitează la producţia propriu-zisă – care rămâne determinantă, totuşi – ci joacă un rol esenţial încă de la proiectare, prospectarea pieţei şi până la comercializarea şi livrarea produselor.

În condiţiile în care calculatorul a devenit cel mai utilizat instrument (pentru învăţare, proiectare, comunicare etc), fluxul informaţional a dobândit o nouă eficienţă. Prin intermediul terminalelor, care pot fi instalate oriunde, sau pot „însoţi” utilizatorul, accesul la informaţie este nelimitat. Transmiterea mesajelor se poate face exclusiv prin mijloace electronice, adăugându-se sistemelor clasice vocale şi nevocale (telefon, telex etc). O gamă largă de servicii noi sau modernizate de telecomunicaţii urmează să se dezvolte: fluxuri de date (codificate numeric) între uzine şi centre de calcul; telecomandarea şi telesupravegherea proceselor de producţie; videotext (accesul interactiv la băncile de date, bibliotecile electronice etc); poşta electronică, telesupravegherea incintelor, a mediului înconjurător, a teritoriului naţional (teledetecţia); telefonia îmbogăţită cu o serie de servicii de înregistrare a mesajelor, redirecţionare a apelurilor etc, videotelefonia şi videoteleconferinţa etc.

1.1. Evoluţia sectorului serviciilor

Pentru majoritatea oamenilor, serviciile sunt sinonime cu servilismul şi reprezintă întruchiparea chelnerului sau a mecanicului care repară o defecţiune a maşinii. Evoluţia sectorului serviciilor însă, dovedeşte că nu este un sector al locurilor de muncă plătite mai prost sau care nu reclamă cine ştie ce îndemânare. Dimpotrivă, s-a constatat că locurile de muncă cu cele mai spectaculoase creşteri din sectorul serviciilor sunt în domeniul financiar, asigurări, afaceri imobiliare, sănătate, educaţie, servicii profesionale, comerţ etc.

În prezent, în SUA aproximativ 80% din forţa de muncă este ocupată în domeniul serviciilor, astfel că se poate spune că societatea americană se bazează pe servicii şi nu pe producţia de bunuri.

În timp ce un număr încă foarte mare de ţări se află în stadiul primar de dezvoltare (sectorul primar), în special în Africa şi Asia ( mai mult de 70% din forţa de muncă este ocupată în agricultură), multe din ţările dezvoltate au trecut la economia de servicii.

Aceasta reprezintă evoluţia naturală a unei economii de la stadiul preindustrial, la industrial şi în cele din urmă la societatea postindustrială. Activitatea economică a societăţii determină modul de viaţă al indivizilor din societate şi modul de măsurare a standardului de viaţă.

Nici o economie nu poate funcţiona, de pildă, fără infrastructura asigurată de serviciile de transport şi comunicaţii sau în lipsa serviciilor guvernamentale de educaţie şi ocrotirea sănătăţii. Pe măsură ce se dezvoltă o economie, serviciile devin din ce în ce mai importante , atestând o evoluţie către stadiul postindustrial.

1.2. Definirea serviciilor

Majoritatea economiştilor privesc serviciile ca un sistem de utilităţi, în care beneficiarul cumpără sau foloseşte nu un produs, ci o anumită utilitate, care-i conferă anumite avantaje ori satisfacţii, neconcretizate, în majoritatea cazurilor sub formă materială şi destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale.

Asociaţia Americană de Marketing defineşte serviciile în felul următor: „serviciile reprezintă activităţi, beneficii sau utilităţi care sunt oferite pe piaţă sau prestate în asociere cu vânzarea unui bun material”.

Cunoscutul specialist în marketing, Philip Kotler oferă la rândul său accepţiunea potrivit căreia „serviciul reprezintă orice activitate sau beneficiu pe care o parte o poate oferi alteia, care este, în general, intangibil, şi al cărei rezultat nu presupune dreptul de proprietate asupra unui bun material”.

O definiţie cuprinzătoare este dată de Christian Gronroos (): „un serviciu este o activitate sau un grup de activităţi mai mult sau mai puţin tangibile, care au de obicei loc în momentul interacţiunii dintre cumpărător şi prestator”. Această definiţie precizează pe lângă „nematerialitatea” serviciilor şi importanţa hotărâtoare a relaţiei cumpărător-prestator, care este de cele mai multe ori decisivă în prestarea serviciului.

Activitatea economică în ansamblu este constituită din operaţiuni cu anumite grade de „servicizare”, cele sub un anumit grad fiind denumite în continuare activităţi de producţie propriu-zise, iar celelalte sunt cunoscute sub denumirea de servicii propriu-zise.