Sistemul Bancar Contemporan în România

Sistemul bancar in Romania in perioada contemporana

1. Rolul bancilor in economia romaneasca

Ideea infiintarii unei banci de credit si de emisiune a preocupat, încă de la 1848, diferite cercuri ale societatii romanesti, dar în atentia factorilor politici a intrat mai ales după 1859. După această data, se înmultesc demersurile în favoarea unei astfel de initiative, desi esecurile nu au lipsit: în 1859, 37 de deputati au cerut guvernului infiintarea unei banci de credit funciar; in acelasi sens, intre 1859-1863, comerciantii si industriasii au semnat mai multe apeluri in fiecare an; in februarie 1859, I. C. Bratianu inainta un memoriu lui Al. I. Cuza, in urma caruia domnul a aprobat proiectul de lege din 29 iunie 1860, intocmit de guvernul condus de Nicolae Golescu, pentru "reorganizarea creditului public in Principatele Unite si pentru intocmirea unei banci de circulatie si escompt", care a fost insa respins de Comisia Centrală de la Focsani; in programul gruparii liberale din 1861, se prevedea "crearea unei banci nationale"; la 17 aprilie 1862, statul roman concesiona capitalului prusac, fara un rezultat concret, infiintarea "Bancii Nationale a Romaniei" si privilegiul emisiunii bancnotelor; la 19 octombrie 1865, Al. I. Cuza acorda unui grup de capitalisti englezi concesiunea infiintarii unei banci de scont si emisiune numită "Banca Romaniei", care, patru ani mai tarziu, a renuntat la privilegiul emisiunii, devenind o bancă de scont; in programul din 1867, liberalii inserau din nou un punct referitor la organizarea sistemului de credit: "Vom imbunatati finantele noastre mai cu deosebire, indată ce vom organiza creditul prin banci agricole si comerciale, cari sa ridice comertul, industria, agricultura, sa le dea viaţă prin stimularea si inlesnirea transactiunilor private, precum si a lucrarilor publice ale Statului si ale judetelor", caci "fara institute de credit, un stat nu poate prospera"; între 1870-1876, au fost elaborate mai multe proiecte de infiintare a unei banci nationale: de catre un grup de bancheri bucuresteni (1873), de catre ministrul conservator de Finante, Petru Mavrogheni (1874) si de catre un grup de deputati liberali (1876).

La o jumatate de secol dupa aparitia primului proiect de infiintare a unei banci nationale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicata, in “Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru infiintarea unei banci de scont si circulatiune. Lua astfel fiinta Banca Nationala a Romaniei, institutie de credit, care detinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul bancii era in intregime romanesc si apartinea in proportie de o treime statului si doua treimi particularilor. Pana la declansarea Primului Razboi Mondial, Banca Nationala a Romaniei s-a implicat în sustinerea dezvoltarii economiei nationale, prin volumul creditelor acordate si nivelul redus al taxei scontului. De asemenea, alaturi de guvernul roman, a contribuit in anii 1890-1892 la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului monetar, prin renuntarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur. Intre 1900 si 1925, statul s-a retras dintre actionarii bancii, fapt pentru care BNR a devenit o institutie particulara privilegiata, dar care avea aceleasi responsabilitati nationale. In timpul Razboiului de Reintregire, BNR a susţinut financiar efortul de razboi al guvernului roman. Evolutia evenimentelor militare a obligat Administratia centrală a BNR sa plece in refugiu la Iasi si sa accepte transferul tezaurului sau la Moscova, fara ca acesta sa mai poată fi recuperat. Imediat după 1918, BNR a trebuit sa raspundă altor provocări, printre care: criza economica postbelica, restabilirea convertibilitatii leului, unificarea monetară si extinderea retelei sale de sucursale si agentii la nivelul intregii tari. După revenirea statului intre actionarii sai (1925), BNR a fost implicata in proiectul stabilizarii monetare din 1929, in controlul comertului cu aur si devize, precum si in actiunile de conversiune a datoriilor agricole si in organizarea si reglementarea comertului de banca incepand din 1934. In anii celui de-Al Doilea Razboi Mondial, BNR a sustinut guvernul in cheltuielile provocate de actiunile militare, luand, in acelasi timp, masuri pentru a stavili inflatia si a-si salva tezaurul propriu. Sectorul bancar romanesc s-a dezvoltat foarte mult intre cele doua razboaie mondiale. A aparut bursa, au fost create mii de bani, moneda nationala avea acoperire in aur. Regimul comunist a impus etatizarea BNR (1946) şi apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice. In 1948, BNR devenea Banca RPR – Bancă de Stat, subordonată initial Ministerului de Finante, iar din 1957, Consiliului de Ministri. In 1965, titulatura bancii de emisiune s-a transformat in Banca Nationala a Republicii Socialiste Romania. In toti acesti ani, Banca Natională a indeplinit un rol important in evolutia sistemului monetar si de credit prin implicarea in realizarea reformelor monetare din 1947 si 1952, în planificarea circulatiei monetare, in controlul asupra utilizarii creditelor acordate etc. Din 1990, BNR si-a reluat titulatura initială, implicandu-se în tranzitia de la economia centralizată la economia de piata si asumandu-si functiile normale ale unei banci centrale, similare celor ale unor banci centrale din Europa si din lume, obiectivul sau fundamental fiind asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor. Cele mai multe din aceste institutii financiar-monetare-bancare au fost constituite pentru a fi un sprijin inmodernizarea economiei romanesti. Astfel, bancile si alte institutii de credit au capatat cea mai mare dezvoltare in sectorul agricol, aceasta ramura fiind predominanta in economia romaneasca. Odata cu dezvoltatea industriei si a comertului, au fost infiintate banci si pentru aceste sectoare, ori alte institutii financiare si-au infiintat departamente pe aceste ramuri. Infuzia de capital era si autohtona si straina, atta de stat, cat si privata. Mica productie (agricola, industriala, mestesugareasca si comerciala) era sustinuta in mod deosebit, mai ales prin credite preferentiale, dar si prin alte produse, servicii si facilitati bancare si fiscale. Au fost preluate astfel de catre stat unele datorii agricole si industriale ( prin conversii) aferindu-se in acest fel posibilitati de lansare in economia capitalista pentru care Romania era un pretendent serios inca din pedioada celor doua razboaie mondiale. Odata cu inceperea perioadei de tranzitie in 1990 si cu restructurarea economiei romanesti, s-a incercat in primul rand revirimentul economic al sectorului bancar, considerandu-se in mod firesc ca acesta trebuie sa actioneze ca un „varf de lance” in infaptuirea tranzitiei.