Sistemul Monetar European

SISTEMUL MONETAR EUROPEAN

Introducere

Promotorii procesului de integrare economică europeană au fost conştienţi de faptul că pe măsura adâncirii procesului de integrare şi realizare a pieţei interne unice, va fi nevoie la un moment dat de politici economice şi monetare comune, în măsură să asigure buna funcţionare a noii economii şi pieţei europene.

Uniunea Monetară Europeană reprezintă unul dintre “stâlpii” integrării europene în viziunea Tratatului de la Maastricht, fiind concepută ca “motor” pentru continuarea integrării politice a Europei Occidentale si pentru asigurarea unei creşteri economice accentuate. Preocuparea pentru uniunea monetară nu este, însă, o chestiune nouă.

Istoria integrării monetare este mai lungă, Maastricht reprezentând momentul care marchează trecerea de la declaraţii de principiu la iniţiative concrete. Înainte de a trece succint în revistă câteva repere ale acestei istorii, este necesară clarificarea în linii generale a conceptului de integrare monetară .

În general, se consideră că integrarea monetară presupune : armonizarea explicită a politicilor monetare şi, bancă centrală unică. Ali M. EI-Agraa consideră că integrarea monetară are două componente esenţiale: “o unificare a ratelor de schimb”, realizată atunci când ţările membre au o „monedă unică" sau „au stabilit cursuri de schimb permanente şi irevocabile" şi „o integrare a pieţelor de capital.

Crearea Organizaţiei pentru Cooperare Economică Europeană (OECE) în anul 1948 devenită OECD din anul 1960 a reprezentat un prim pas în această direcţie. Primul angajament monetar negociat de ţările vest europene l-a reprezentat Uniunea Europeană de Plăti (UEP) care a intrat în vigoare la 1 iulie 1950 şi la care au participat ţările membre ale OECE, dar şi ţări din Africa şi Asia.

Uniunea Europeană de Plăţi a avut de făcut faţă la mai multe dificultăţi: deteriorarea raporturilor de schimb ale ţărilor europene, accentuarea procesului inflaţionist, criza economiilor vest europene, instabilitatea climatului politic şi economic, deficite ale contului curent etc. O parte din ţările membre au considerat că UEP nu le slujeşte interesele, fapt ce a condus la dizolvarea acesteia în anul 1958.

Sistemul Monetar European - etape premergătoare

Din punct de vedere cronologic putem vorbi despre începuturi ale procesului de integrare europeană din anii ”50, când s-au semnat cele trei tratate ce au pus bazele comunităţii economice, şi anume :

- în anul 1951 s-a semnat la Paris tratatul privind Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului ( la care au participat Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg)

- în anul 1957 s-au semnat la Roma Tratatul privind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Tratatul privind Comunitatea Economică Europeană.

Plecând de la această cooperare economică creată s-a pus problema creării şi a unei cooperări monetare, ceea ce a dus, mai târziu, la Sistemul Monetar European.

Dacă până în anul 1970 nu s-au întreprins măsuri pe linia realizării uniunii monetare, deteriorarea situaţiei monetare pe plan internaţional, precum şi măsurile luate de SUA pe linia întăririi dolarului pe piaţa internaţională, au relansat discuţiile dintre ţări pentru integrarea monetară în cadrul comunităţii, pentru stabilirea unei identităţi monetare proprii în raport cu dolarul.

În acest sens, Consiliul European de la Haga din anul 1969 a reconfirmat dorinţa de a se avansa în direcţia realităţii Uniunii Economice şi Monetare însărcinându-l pe Pierre Werner să studieze liniile principale ale unui Sistem Monetar European.

În octombrie 1970, Pierre Werner şi-a prezentat raportul prin care proiecta instituirea unei uniuni monetare complete în decurs de 10 ani, considerând necesare 3 etape:

- în prima etapă, fluctuaţiile taxelor de schimb între monedele ţărilor europene trebuiau limitate datorită unui început de coordonare a politicii monetare şi fiscale;

- în a doua etapă, marjele de fluctuare între monede trebuiau reduse şi mai mult ;

- în cursul ultimei etape, taxele de schimb ar fi fost schimbate irevocabil, unele prin raport cu celelalte, ceea ce permite eliberarea completă a mişcărilor de capital.

Caracterul fix al taxelor ar fi fost asigurat de un fond monetar european care ar fi fost coordonat politicii monetare ale băncilor centrale europene .

Uniunea monetară urma să genereze convertibilitatea deplină şi ireversibilă a monedelor ţărilor membre, eliminarea fluctuaţiilor cursurilor de schimb, fixarea ireproşabilă a parităţilor şi cursurilor valutare şi completa liberalizare a fluxurilor de capital. Acest proces trebuia însoţit de menţinerea monedelor naţionale la început, şi pregătirea lansării unei monede unice comunitare.

Planul Werner a realizat consensul între ţările participante ca urmare a particularităţilor acestuia: - numărul redus al constrângerilor din prima etapă, constrângeri care se bazau pe consultări prealabile între participanţi iar transferul de autoritate a fost amânat pentru o etapă ulterioară, în primul rând, şi abordarea concomitentă a aspectelor economice şi monetariste ale integrării economice în al doilea rând.

Raportul Werner a influenţat în mare măsură politica monetară a comunităţii economice europene în deceniul opt al secolului XX .

Integrarea monetară şi europeană s-a dovedit a fi însă un proces dificil, realizându-se în etape succesive în care s-au creat instituţii specifice, cum au fost :

- Mecanismul şarpelui monetar ( 1972- 1978 );

- Sistemul Monetar European ( 1979- 1991 );

- Uniunea Monetară Europeană ( 1992, şi până în prezent).