Șomajul

Domeniu: Economie

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 160 în total

Cuvinte : 32792

Mărime: 170.75KB (arhivat)

Publicat de: Stancu Păduraru

Puncte necesare: 9

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

Capitolul I – Aspecte generale
Secţiunea 1.1. Istoricul Legii nr. 76/2002 Legea şomajului 1
Secţiunea 1.2. Aspecte de drept comparat 6
Secţiunea 1.3. Aspecte generale, legislaţie şi aplicarea ei 11
Secţiunea 1.4. Consideraţii privind protecţia socială a şomerilor 13
Secţiunea 1.5.Clasificarea şomajului 16
Capitolul II – Prezentarea facilităţilor prevazute de Legea 76/2002
Secţiunea 2.1. Facilităţile oferite de Legea 76/2002 persoanelor în căutarea unui loc de muncă 30
Secţiunea 2.2. Facilităţile oferite de Legea 76/2002 angajatorilor pentru încadrarea în muncă a somerilor 57
Subsecţiunea 2.2.1. Beneficiarii de credite acordate în temeiul Legii 76/2002 63
Capitolul III – Instiţuţiile şi organizaţiile implicate în realizarea prevederilor Legii 76 /2002
Secţiunea 3.1. Ministerul Muncii Solidarităţii sociale şi Familiei 69
Secţiunea 3.2. A.N.O.F.M. 71
Capitolul I V Studiu de caz 73
Capitolul V – Concluzii si propuneri de “Lege –Ferenda” 78
Anexe:
Anexa 1 – Raport de activitate pentru anul 2006 82

Extras din proiect

Secţiunea I. 1. Istoricul Legii nr. 76/2002- Legea şomajului

După 1989, societatea românească este profund marcată de dezmembrarea structurilor de producţie centralizate şi de dispariţia pieţelor tradiţionale de materii prime şi de produse finite. Urmează, în cascadă, reducerea volumului producţiei, diminuarea ofertei de bunuri şi servicii, micşorarea cererii de forţa de munca, somajul.

In ţările cu o economia de piaţa consolidaţă, somajul este privit ca un fenomen firesc, care, menţinut între anumite limite, poate avea chiar efecte pozitive, instaurarea unui climat de competitivitate pe piaţa forţei de munca.

Pentru România, însă somajul reprezintă un fenomen grav şi dureros. Este grav, pentru că numărul somerilor a crescut de la un an la altul, degradarea pieţei muncii a deveni un fenomen cronic, iar starea economiei nu permite o protecţie socială normală.

Este dureros pentru că cetăţeanul român reuşea, prin munca sa, să răspundă necesităţilor elementare de subzistenţa, ale sale şi ale familiei sale, dar acum descoperă cu uimire, cu revoltă sau cu disperare, ca nu mai este capabil să o facă. A pierde locul de munca este similar, pentru cei mai mulţi oameni, cu o pierdere de identitate şi cu o degradare a imaginii de sine.

Este grav pentru societate şi dureros pentru individ atunci când perioada de somaj se prelungeşte nepermis de mult şi când, din

punct de vedere social, se instalează fenomenul “ marginalizarii”, iar din punc de vedere uman, sentimental renunţării, al resemnarii.

Oricum am denumi somajul: “flagel”, “ calamitate sociala”, “boala a economiei”, el trebuie privit ca o realitate a zilelor noastre, faţă de care, atât societatea, cât şi individual au datoria de a căuta remedii şi de a le aplica în mod perseverent.

Statul, organismele internaţionale, agenţii economici, comunitaţile locale, asociaţiile profesionale sau politice, guvernamentale sau nonguvernamentale, instituţii de învăţământ şi de cercetare, persoanele individuale sunt sau trebuie să devina tot ataţia parteneri, într-un complex de acţiuni coerente de lupta împotriva somajului.

Desigur, statului îi revine principala misiune în echilibrarea balanţei cerere- oferta pe piaţa forţei de munca, prin elaborarea unei srategii de restructurare a economiei şi a unor politici eficiente de ocupare, prin crearea cadrului instituţional adecvat şi prin iniţiative legislative care să urmarească dinamica ocupării forţei de muncă.

Organismele internaţionale sprijină statele central şi est-europene, printre care şi România, în efortul lor de a depăsi fenomenele negative ale etapei de tranziţie la economia de piaţă, inclusiv somaj, prin programe de asistenţa, sub egida Uniunii Europene, Băncii Mondiale, Biroului Internaţional al Muncii. Experienţa ţărilor cu “tradiţie” în problematica somajului a demonstrat însă că statul are nevoie, în demersurile sale, de aliaţi, de parteneri interni.

Comunităţile locale pot deveni parteneri importanţi în mobilizarea energiilor locale, în identificarea şi susţinerea unor soluţii pentru crearea de noi locuri de muncă.

Diversele asociaţii sunt chemate să contribuie la efortul colectiv, potrivit specificului lor, prin elaborarea de politici de ocupare, prin iniţiative legislative, prin acţiuni cu caracter profesional, prin alocarea de resurse umane, materiale sau financiare.