Șomajul - analiză concretă pe exemplul României 2008-2009 - previziuni pentru 2010

SOMAJUL

Şomajul este unul din fenomenele negative care se manifestă cu mare intensitate în perioada de tranziţie. Este un fenomen inerent, întâlnit în orice economie, în ţara noastră, în contextul transformărilor pe care le-a implicat reforma, proporţiile şomajului au atins cote ridicate.

În ultimii ani evoluţiile înregistrate pe piaţa muncii au atins parametrii de normalitate ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că şomajul a fost gestionat eficient în condiţiile evoluţiei socio-economice din România şi devine un fenomen ţinut sub control.

I. DELIMITĂRI TEORETICE ALE ŞOMAJULUI

1.1. Definiţii. Caracteristici

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice.

Având în vedere că literatura de specialitate, statisticile oficiale şi internaţionale (Biroul Internaţional al Muncii, Comisia de Statistică ONU) tratează şomajul prin prisma unor multiple şi diferite modalităţi de analiză şi de evaluare, s-a creat o imagine confuză a fenomenului.

Iată, totuşi, câteva definiţii acceptate care sintetizează caracteristicile şomajului, prezentându-l ca pe una din problemele macroeconomice de maximă complexitate.

În unele manuale şi tratate universitare, şomajul este analizat ca sumă agregată a tuturor acelor persoane care au statut oficial de şomer, adică, şomajul constă din numărul total al şomerilor. În acest caz, problema se deplasează spre persoana - şomer.

Definiţia cea mai folosită pe care o dau economiştii şomerului este următoarea: acea persoană care caută un loc de munca remunerat, şi care nu are un asemenea loc în mod curent. În diferitele reglementări naţionale şi internaţionale se folosesc şi alte criterii delimitative ale şomerilor. Aceasta mai ales dacă problema în cauză se leagă de ajutorul de şomaj şi de criteriile acordării acestuia. Astfel, pentru ca o persoană să fie declarată şomer trebuie să fie înscrisă pe listele oficiilor de plasare a forţei de muncă şi să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de muncă.

Biroul Internaţional al Muncii (B.I.T.) consideră că şomerul poate fi definit ca acea persoană care: este lipsită de muncă, este aptă de muncă, caută loc de muncă remunerat şi este disponibilă să înceapă lucrul imediat (în 15 zile).

Cel mai adesea, fenomenul contemporan şomaj este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivelul ei naţional: ca loc de întâlnire şi de confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă. Această manieră de abordare a şomajului este, în fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, şi a celor economico-financiare şi investiţionale, pe de altă parte. Numai că atât resursele de muncă (oferta de braţe de muncă), cât şi nevoia de muncă (cererea de muncă) sunt filtrate prin exigenţele şi regulile unice ale remunerării şi salarizării. De aceea, indiferent de unghiul de abordare şi tratare a lui, şomajul este o disfuncţie a pieţei naţionale a muncii.

Piaţa muncii este prin definiţie inelastică. Aceasta în sensul că nici cererea de muncă nu se modifică în aceeaşi măsură cu modificarea salariului nominal, respectiv real, şi nici oferta de forţă de muncă nu evoluează întotdeauna în raport de preţ şi de cost. Unii specialişti explică această caracteristică prin aceea că cererea şi oferta depind de mulţi alţi factori decât cei economici.

Caracterul inelastic al ofertei de muncă este acela care stă la baza specificităţi pieţei muncii. Procesele ce stau la baza determinării volumului, dinamicii şi structurii ofertei de muncă sunt, mai întâi, de natură demografică.

Piaţa muncii nu funcţionează ca o piaţă obişnuită (liberă, zic unii autori) şi din cauza restricţiilor legislative, a condiţiilor impuse prin lege în limitele cărora ea funcţionează. În plus, funcţionarea acestei pieţe este influenţată de acţiunea specifică a partenerilor sociali (patronat, sindicate), de raportul de forţe dintre ei.

Piaţa contemporană a muncii se poate afla fie în situaţia de echilibru (ocupare deplină), fie în cea de dezechilibru, adică de subocupare şi supraocupare. Pentru a înţelege cele două forme ale dezechilibrului pe piaţa muncii trebuie clarificaţi termenii de ocupare deplină, şomaj voluntar şi şomaj involuntar.

Ca fenomen macroeconomic, şomajul reprezintă ansamblul persoanelor (stocul de populaţie) active disponibile fără ocupaţie, care caută de lucru; deci, el este format din excesul de resurse de muncă în raport cu cei ce pot fi ocupaţi, în condiţiile de rentabilitate impuse de piaţă.

Sporirea sau diminuarea ocupării într-o ţară sau alta nu se identifică cu scăderea sau agravarea şomajului. Pentru a se realiza o imagine mai apropiată de adevăr, este necesar să se ia în consideraţie şi variaţiile nivelurilor activităţii populaţiei. Deci, noţiunea de şomaj trebuie să fie corelată cu indicatorii privind stocul şi fluxurile populaţiei active, ca şi cu repartiţia şi durata şomajului.