Șomajul în România

Introducere:

Obiectivul lucrarii este acela de a realiza o analiza a fenomenului somajului in Romania, in perioada 2000-2007, in statele Uniunii Europene si o comparatie a fenomenului intre cele doua locatii in perioada precizata.

Necesitatea lucrarii este data de evolutia complexa a fenomenului somajului in functie de o multitudine de factori economici si sociali in contextul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.

Structura lucrarii include 4 capitole in care se abordeaza problematica somajului.

Capitolul intitulat „Notiuni teoretice” realizeaza o descriere a fenomenului somajului, clasificari in functie de mai multe criterii, prezinta cauzele fenomenului si alte aspecte teoretice ale fenomenului somajului.

Capitolul intitulat „Somajul in Romania” prezinta evolutia fenomenului de somaj in Romania in intervalul anilor 2000-2007 utilizand date statistice relevante si prezinta politica de combatere a fenomenului.

Capitolul intitulat „Fenomenul somajului in Uniunea Europeana” prezinta particularitatile si cauzele fenomenului de somaj in Uniunea Europeana, masurile si politicile de reducere a fenomenului si situatia statistica a fenomenului de somaj in tarile Uniunii Europene.

Lucrarea se incheie cu concluzii in care se dezvolta comparatia dintre somajul din Romania si cel din Uniunea Europeana.

Capitolul I : NOŢIUNI TEORETICE

1.1. Definiţii. Caracteristici

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice.

Având în vedere că literatura de specialitate, statisticile oficiale şi internaţionale (Biroul Internaţional al Muncii, Comisia de Statistică ONU) tratează şomajul prin prisma unor multiple şi diferite modalităţi de analiză şi de evaluare, s-a creat o imagine confuză a fenomenului.

Iată, totuşi, câteva definiţii acceptate care sintetizează caracteristicile şomajului, prezentându-l ca pe una din problemele macroeconomice de maximă complexitate.

În unele manuale şi tratate universitare, şomajul este analizat ca sumă agregată a tuturor acelor persoane care au statut oficial de şomer, adică, şomajul constă din numărul total al şomerilor. În acest caz, problema se deplasează spre persoana - şomer.

Definiţia cea mai folosită pe care o dau economiştii şomerului este următoarea: acea persoană care caută un loc de munca remunerat, şi care nu are un asemenea loc în mod curent. În diferitele reglementări naţionale şi internaţionale se folosesc şi alte criterii delimitative ale şomerilor. Aceasta mai ales dacă problema în cauză se leagă de ajutorul de şomaj şi de criteriile acordării acestuia. Astfel, pentru ca o persoană să fie declarată şomer trebuie să fie înscrisă pe listele oficiilor de plasare a forţei de muncă şi să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de muncă.

Biroul Internaţional al Muncii (B.I.T.) consideră că şomerul poate fi definit ca acea persoană care: este lipsită de muncă, este aptă de muncă, caută loc de muncă remunerat şi este disponibilă să înceapă lucrul imediat (în 15 zile).

Cel mai adesea, fenomenul contemporan şomaj este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivelul ei naţional: ca loc de întâlnire şi de confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă. Această manieră de abordare a şomajului este, în fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, şi a celor economico-financiare şi investiţionale, pe de altă parte. Numai că atât resursele de muncă (oferta de braţe de muncă), cât şi nevoia de muncă (cererea de muncă) sunt filtrate prin exigenţele şi regulile unice ale remunerării şi salarizării. De aceea, indiferent de unghiul de abordare şi tratare a lui, şomajul este o disfuncţie a pieţei naţionale a muncii.

Piaţa muncii este prin definiţie inelastică. Aceasta în sensul că nici cererea de muncă nu se modifică în aceeaşi măsură cu modificarea salariului nominal, respectiv real, şi nici oferta de forţă de muncă nu evoluează întotdeauna în raport de preţ şi de cost. Unii specialişti explică această caracteristică prin aceea că cererea şi oferta depind de mulţi alţi factori decât cei economici.

Caracterul inelastic al ofertei de muncă este acela care stă la baza specificităţi pieţei muncii. Procesele ce stau la baza determinării volumului, dinamicii şi structurii ofertei de muncă sunt, mai întâi, de natură demografică.

Piaţa muncii nu funcţionează ca o piaţă obişnuită (liberă, zic unii autori) şi din cauza restricţiilor legislative, a condiţiilor impuse prin lege în limitele cărora ea funcţionează. În plus, funcţionarea