Șomajul și Implicațiile Sale Asupra Realității Economice

I.Ocuparea forţei de muncă, preocupare centrală a ştiinţei economice

„Munca a fost primul preţ sau prima moneda cu care se cumpărau lucrurile. Nu prin aur şi argint, ci prin munca s-a achiziţionat la început bogăţia lumii; valoarea ei pentru acei ce o posedă şi care doresc să o schimbe pentru alte produse noi este egală exact cu cantitatea de muncă de care dispun sau care îi face în stare să cumpere alte produse.”

(Adam Smith- Avutia natiunilor. O cercetare asupra naturii si cauzelor ei.)

Încă din cele mai vechi timpuri societatea a avut ca principale obiective asigurarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă. Pentru aceasta s-au adoptat numeroase politici de diminuare a ratei dobânzilor, de stopare a procesului de inflaţie, astfel încât să fie încurajate investiţiile, care au ca principal rezultat crearea de noi locuri de muncă.

Restructurarea economică de după 1990 a avut consecinţe importante asupra structurii pieţei muncii. Privatizarea sectorului industrial, mai ales în anii 90, a dus la restructurări masive în sectoare precum mineritul, metalurgia, căile ferate. Reducerea numărului de locuri de muncă în industrie a fost însoţită de o creştere considerabilă a numărului locurilor de muncă în agricultură.

Începând din 2000, tendinţa s-a inversat, iar numărul locurilor de muncă din agricultură a scăzut de la 42,8% în 2000 la 31,6% în 2004. Invers, procentul ocupat de servicii în numărul total de locuri de muncă a crescut de la 26,2% în 2000 la 31,2% în 2004. Per ansamblu, rata totală a ocupării forţei de muncă în România (57,9%) este scăzută faţă de

media UE 25 (62,5% în 2003) şi faţă de obiectivul UE pentru 2010 (70%).

Pentru a pregăti România pentru viitoarea sa participare la piaţa europeană a muncii şi la procesul de Revizuire a politicii de ocupare a forţei de muncă, Guvernul României şi Comisia Europeană au semnat, în 2002, un Document Comun de Evaluare a Priorităţilor de Ocupare a Forţei de Muncă în România.

Cererea de munca

Purtătorul cererii de forţă de muncă îl reprezintă angajatorul privat sau public astfel cererea de forţă de muncă este definită ca fiind necesarul de lucrători de diferite meserii şi profesii, într-un anumit areal geografic şi interval de timp.

Alfred Marshall identifică patru factori care o determină :

• Măsura în care munca este esenţială pentru producerea unei mărfii; în funcţie de aceasta şi bazându-se pe proprietăţile de substituibilitate, întreprinzătorul poate înlocui n tip de mca cu altul(daca cel din urma este mai ieftin) sau poate substitui munca cu capitalul;

• Elasticitatea cererii prodselor rezultate;

• Procentul în care costul salarial îl deţine în cadrul costului total de producţie;

• Elasticitatea cererii celorlalţi factori de productie;

Oferta de munca

În opinia economiştilor americani McConnel şi Brue, oferta de forţa de muncă poate fi înţeleasă în acelaşi timp ca:

• Totalitatea persoanelor apte care caută de lucru în schimbul unei remuneraţii;

• Nmărul de ore pe care acestea doresc să îl muncească sau îl muncesc efectiv;

• Efortul cu care ei muncesc;

• Gradul de calificare care determină calitatea muncii lor;

Este cert ca primul şi cel mai important factor care acţionează asupra ofertei de muncă este dimensiunea populaţiei; „de care se delimitează printr-o serie de criterii, de condiţii socio demografice, de opţiuni ale persoanelor cu vârsta legală de muncă şi apte de muncă”

(Nita Dobrota, Economie politica- Otratare unitara a problemelor vitale oamenilor, editura Economica, Bucuresti, 1997)

Unii autori consideră oferta doar acea categorie de populaţie care desfăşoară sau doreşte să desfăşoare o muncă salariata. În funcţie de legătura mai puternica sau mai slabă care se formează între diferitele categorii de populaţie şi piaţa muncii distingem:

• Populaţia în vârstă de muncă’, aflată între vârsta minimă şi cea maximă legală de activitate, în funcţie de legislaţia fiecărei ţării

• Resursele de muncă sau populaţia potenţial activă, care cuprinde numai persoanele apte de muncă;

• Populaţia activa (forţa de muncă), ce cuprinde populaţia ocupata şi şomerii.

Atunci când cererea de munca este depăşită de oferta de muncă apare fenomenul de somaj!