Statul si Concurenta in Economia Contemporana

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Statul si Concurenta in Economia Contemporana.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 20 pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Constantin Popescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

1. Gandirea economică despre relaţia stat – economie
2. Evolutia vietii economice din perspectiva relatiei practice stat – economie
3. Criza economica din 1929 – 1933
4. Criza actuala si impactul ei asupra relatiei stat – economie
5. Impactul procesului de globalizare

Extras din document

1. Gândirea economică despre relaţia stat – economie

Concepută ca un ansamblu de activităţi interdependente, în cadrul cărora omul alege ce, cât şi cum să producă în vederea realizării scopurilor propuse, economia, împreună cu celelalte domenii ale vieţii sociale, exprimă, în timp şi spaţiu, o luptă permanentă a omului cu natura şi societatea din el, pentru a-şi acoperi nevoile de viaţă biologică şi socială, pentru a se adapta la mediul natural şi social în care munceşte ca să trăiască. Categoriile şi dimensiunile activităţilor umane sunt expresia directă a capacităţii fiecăruia şi a colectivităţilor, în ansamblu, de a depăşi propriile limite ale libertăţii de alegere, înţelegând ce este de făcut, cum şi când trebuie acţionat, pentru a împlini cât mai bine sensul tranziţiei noastre prin viaţă.

Economia a fost, este şi va fi prezentă în viaţa omenirii. Ca urmare a desfăşurării permanente a proceselor de cunoaştere şi înţelegere a vieţii naturale şi sociale, omenirea şi-a îmbunătăţit continuu mijloacele, a găsit noi alternative de folosire a resurselor limitate, şi-a diversificat acţiunile pentru atingerea ţelurilor. Cunoaşterea şi înţelegerea intereselor, indiferent de natura lor, poate să devină un factor de progres, atât pentru individ, cât şi pentru societate, dacă ajung să descopere, să formuleze şi să orienteze soluţionarea contradicţiilor, care sunt proprii fiecărei categorii de interese.

Statul, oricare ar fi fost natura şi conţinutul său instituţional în decursul istoriei, a reprezentat poate cel mai important răspuns pentru membrii societăţii la problemele ridicate de complexitatea lumii în care trăiesc. De aceea, nu ne putem imagina o societate şi o economie performante, capabile să răspundă nevoilor şi aşteptărilor cetăţenilor, care să le garanteze, să le apere şi să le asigure exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor individuale, şi care, in acelaşi timp, să se distanţeze de Stat. Intervenţia statului în economie înseamnă participarea sa directă sau indirectă, prin politica economică a autorităţilor publice centrale şi a administraţiei locale, la

activitatea economică, la rezolvarea problemelor economice şi sociale, locale şi naţionale, cu ajutorul unor anumite instrumente, prin măsuri şi acţiuni concrete. Relaţia între stat, economie şi societate s-a schimbat însă mult în a doua jumătate a secolului 20, principalele caracteristici fiind redate în Anexa 1.

Procese precum globalizarea şi integrarea, creşterea dependenţei individului de tehnologie, caracterul limitat al resurselor vitale pentru asigurarea unei vieţi normale, accentuarea polarizării sociale, adâncirea sărăciei, fluxurile migratoare, apariţia unor boli care se pot răspândi cu rapiditate la nivel global – toate acestea cresc gradul de complexitate al lumii în care trăim. Aceste evoluţii ne pun, firesc, în faţa unor întrebări: Mai avem nevoie de Stat? De cât si de ce fel de“Stat” avem nevoie?

Din nefericire, cei care formulează răspunsuri la unele dintre aceste întrebări iau în calcul doar dimensiunea economică a funcţiilor statului sau le subordonează acesteia pe toate celelalte, ceea ce este o eroare plină de consecinţe importante – şi, adesea, penalizatoare pentru indivizi şi naţiuni. Definirea rolului statului în societăţile moderne şi mai ales a raporturilor sale cu cetăţenii, cu economia, cu celelalte forţe care structurează relaţiile sociale este o dezbatere intelectuală vastă şi de stringentă actualitate. Acest lucru implică faptul că statul, în încercarea sa de a reproduce pe cât de mult posibil realităţile şi interacţiunile la nivelul societăţilor, trebuie să rămână un model deschis, adaptiv, capabil să se schimbe, să evolueze, să integreze viziunile critice asupra sa şi să ofere răspunsuri adecvate acestor critici, să tolereze opiniile diferite şi să încurajeze proiectele alternative.

Înainte de toate, statului îi revine asigurarea stabilităţii interne, a ordinii de drept, apărarea proprietăţii private şi publice, precum si stoparea corupţiei. Niciun proces de redresare economică nu este posibil într-un climat de insecuritate, nelinişte şi teamă. Totodată, statul trebuie să creeze un cadru instituţional, inclusiv sistemul financiar-bancar şi un climat de afaceri favorabil, cu proceduri simplificate, care să încurajeze iniţiativa particulară şi să stimuleze dezvoltarea activităţilor economice.

Statul este, de asemenea, responsabil de buna gestionare a patrimoniului public. Acesta are obligaţia, în condiţiile disfuncţionalităţilor perioadei de tranziţie, de a-şi asuma rolul principal în soluţionarea unor probleme de interes general, precum asigurarea necesarului populaţiei cu alimente de bază şi căldură, scoaterea din criză a unor sectoare şi ramuri cu grad scăzut de utilizare a capacităţilor, creşterea numărului locurilor de muncă, protejarea grupurilor defavorizate (prin salariul minim garantat, pensii şi alte ajutoare sociale), ocrotirea sănătăţii publice, susţinerea învăţământului, cercetării, culturii, asigurarea resurselor pentru apărarea naţională, protecţia mediului si a bogăţiilor naturale. Alte forme de manifestare a statului in economie se concretizează prin următoarele:

• Alături de firme private, care au o pondere dominantă în economia de piaţă, există şi un sector public, care produce bunuri materiale şi servicii, influenţează raportul

cerere-ofertă şi formarea preţurilor. Sectorul public cuprinde: servicii publice – poştă,

telecomunicaţii, căi ferate, de navigaţie etc. El este producător, dar şi consumator.

• Rolul statului se manifestă prin diverse instrumente de politică economică: politica

monetară, de credit, bugetară, fiscală, de investiţii etc.

• Politica de control direct şi/sau indirect asupra preţurilor şi veniturilor

• Politica de protejare a concurenţei

• Elaborarea de programe sau planuri de dezvoltare economică

• Importante sarcini în cadrul relaţiilor economice externe

• În domeniul protecţiei sociale, Statul a devenit unul din principalii factori de

bunăstare

Numai raţionalitatea poate determina separaţia dintre rolurile statului în economie. De aceea, opţiunea societăţii trebuie privită prin prisma efectelor induse de mecanismele statale în economie. Principalele instrumente (pârghii) prin care statul acţionează pe piaţă sunt: reglementările legislative; regimul proprietăţii, bugetul de stat (prin relaţia venituri – cheltuieli publice) şi sistemul fiscal. În esenţă, statul îşi fundamentează acţiunile pe câteva considerente: fixează regulile jocului în economie, intervine direct şi indirect în economice, coordonează finanţele ţării şi o bună parte a investiţiilor realizate, asigură redistribuirea venitului naţional şi monitorizează creşterea economică.

Politica economică (funcţia de stabilizare) a statului reprezintă:

pe de o parte, suma principiilor, reglementărilor şi normelor interne şi externe pe care se axează viaţa economică a unui stat, într-o anumită perioadă de timp;

pe de altă parte, mijloacele şi metodele utilizate pentru desfăşurarea întregii activităţi economice a ţării, în orizontul de timp precizat.

Pentru a implementa politica economică a statului este nevoie de planificare. Nicio economie de piaţă nu evită această problemă, întrucât, dacă se dovedeşte a fi realistă şi oportună, ea este strict necesară. Planificarea reprezintă acţiunea de fundamentare şi de fixare la scară naţională – pe baza mai multor date şi analize – a scopurilor prevăzute de politica economică, astfel încât: la nivel macroeconomic, obiectivul planificării este reprezentat de găsirea modalităţilor de reglare a economiei naţionale, iar la nivel microeconomic, scopul ei este strategia însăşi a firmei.

Politica bugetară exprimă, de exemplu, concepţia şi acţiunile statului privind veniturile bugetare, căile şi mijloacele de mobilizare a acestora, utilizarea lor pe anumite destinaţii, care să servească stabilităţii şi dezvoltării economice. Bugetul de stat se prezintă sub forma unei balanţe economice în care sunt prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului. Veniturile au, prin urmare, două resurse principale: fiscale şi nefiscale. Cheltuielile bugetare cuprind: cheltuieli de funcţionare a puterii publice, cheltuieli destinate educaţiei, culturii, ştiinţei, sănătăţii, protecţiei sociale, ordine publica, locuinţe etc. Execuţia bugetară poate fi: echilibrată, atunci când cheltuielile sunt egale cu veniturile prevăzute, excedentară, când veniturile realizate sunt mai mari decât cheltuielile sau deficitară, în cazul în care cheltuielile depăşesc veniturile realizate.

Fisiere in arhiva (3):

  • ANEXE.doc
  • Cuprins.doc
  • Proiect integral.doc

Alte informatii

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE