Statutul contemporan al economiei

STATUTUL CONTEMPORAN AL ECONOMIEI;

LOCUL EI ÎN SISTEMUL ŞTIINŢELOR ECONOMICE

Lumea ultimelor trei decenii ale secolului nostru este cu siguranţă mai grăbită ca oricând; se mişcă tot timpul şi în direcţii, cu un început necunoscut. Întâlnirea cu următorul mileniu o să fie mai precipitată, mai hotărâtă să exploreze, pentru a nu fi nepregătită şi luată prin surprindere. Cu câţiva ani în urmă era o lume a schimbărilor de ritm şi de direcţii nesăbuite şi se pare că pentru anii care vin va fi şi mai imprevizibilă.

Viaţa economică ocupă şi preocupă o mare parte a populaţiei.

Toţi mai mulţi oameni caută să-şi realizeze personalitatea in acest domeniu major al activităţii umane. Prin conţinutul şi rolul său, economia constituie o latură inseparabilă a acţiunii sociale.

Căutând să definim conceptul de economie aflăm că în literatură există un număr foarte mare. Diferenţele dintre ele nu întotdeauna ascund lucruri formale, adică chestiuni de formulare ci în cele mai frecvente cazuri, lucruri mult mai profunde:

deosebiri privind filozofia care stă la baza interpretării obiectului de studiu, deosebiri de opinii în ceea ce priveşte înţelegerea scopului ştiinţei economice, rolul social al acesteia ş.a; de exemplu dicţionarul explicativ al limbii române ne expune economia ca fiind "totalitatea ramurilor muncii sociale existente într-o anumită orânduire socială, determinate de stadiul de dezvoltare al forţelor de producţie şi al relaţiilor de producţie" sau "totalitatea relaţiilor de producţie care constituie cadrul desfăşurării muncii sociale" . Putem continua cu prof. Univ. Cristian Niculescu ce o defineşte ca o "ştiinţă a alocării unor mijloace limitate pentru atingerea unor obiective concurente; un domeniu de decizii şi conflice". Xenofon consideră că "…economia este nu numai o ştiinţă ci şi o artă, un mijloc prin care oamenii sunt în stare să-şi mărească patrimoniul" . Tot ca o artă o concepe şi G. B. Shaw dar "arta de a face din viaţă cel mai bun lucru" .

Pe planul teoriei, economistul american, John Kenneth Galbraith, o consideră cea mai cunoscută, este "ştiinţa care studiază comportamentul uman ca o relaţie între ţeluri şi resursele rare, care au întrebuinţări alternative" .

Sintetizând mai multe definiţii ale ştiinţei economice, Aurel Iancu este de părere că "ştiinţa economică reprezintă o schemă a analizei şi interpretării realităţii economice. Această schemă este concepută… pentru a lua în considerare acţiunile economice tipice, respective, pentru a desprinde anumite regularităţi în comportamentul agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării unor obiecte sau finalităţi într-o lume cu resurse limitate, folosind instituţii şi instrumente economice adecvate, în condiţiile unor implicări ale puterii publice în realizarea unor ajustări al mecanismului de funcţionare a economiei" .

Fizica, matematica, chimia, biologia, ca şi toate celelalte ştiinţe pe care se bazează cunoaşterea umană şi dezvoltarea societăţii, au parcurs un lung proces de formare şi dezvoltare. Ştiinţa economică nu face excepţie de la această regulă a avut la bază atât dezvoltarea economică şi creşterea complexităţii proceselor şi fenomenelor economice, cât şi perfecţionarea metodelor şi mijloacelor de investigare şi apropiere a acesteia.

Cei mai mulţi dintre specialişti apreciază că se pot distinge patru faze mai importante în evoluţia cunoaşterii economice: faza preştiinţifică, începând din atichitate şi durând până în secolul al 18-lea; faza constituirii propriu-zise a ştiinţei economice, între anii 1750 – 1870; faza descoperirii şi elaborării principiilor sale teoretice fundamentale (1870 – 1930) şi faza contemporană, de adâncire şi extindere (din 1930 până în prezent).