Stiluri de Negociere in Functie de Cultura

Imagine preview
(9/10 din 5 voturi)

Acest proiect trateaza Stiluri de Negociere in Functie de Cultura.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 18 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ion Vlad

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domenii: Economie, Comunicare, Negociere

Cuprins

1. INTRODUCERE 1
2. STILUL DE NEGOCIERE AMERICAN 1-4
3. STILUL DE NEGOCIERE JAPONEZ 4-7
4. STILUL DE NEGOCIERE BRITANIC 7
5. STILUL DE NEGOCIERE GERMAN 7
6. STILUL DE NEGOCIERE NORD-EUROPEAN 7-8
7. STILUL DE NEGOCIERE FRANCEZ 8
8. STILUL DE NEGOCIERE RUS 9-10
9. STILUL DE NEGOCIERE CHINEZ 10-12
10. STILUL DE NEGOCIERE AL ŢĂRILIR ISLAMICE 12-13
11. STILUL DE NEGOCIERE BRAZILIAN 13-15
12. STILUL DE NEGOCIERE INDIAN 15
13. CONCLUZII 15-16
14. BIBLIOGRAFIE 17

Extras din document

INTRODUCERE

În situaţia în care suntem confruntaţi cu parteneri de afaceri provenind din alte medii culturale, pentru a deveni competitivi trebuie să ne dezvoltăm un stil de abordare şi o strategie care trebuie să ţină seama de obiectivele organizaţiei pe care o reprezentăm şi să reflecte cultura căreia îi aparţinem. Persoane din ţări diferite au moduri diferite de a evalua lucrurile, cu atitudini şi experienţe diferite, cu puncte-forte şi slăbiciuni diferite.

“Când înfrunţi partenerul de poker, argumentele tale sunt cărţile de joc. Rangul şi culoarea lor dau forţa. Asul este tare, dar abilitatea ta de a comunica şi manipula dă şansa cacialmalei. Când înfrunţi partenerul de negocieri, lucrurile nu se schimbă prea mult. Cărţile de joc, argumentele şi oamenii au , fiecare, rangul şi culoarea sa. Unul este rigă, altul valet. Pot fi de cupă, treflă, caro sau pică. Partenerul este mai uşor de convins dacă aduci argumente de culoarea lui. Dacă nimereşti în plin, îi închizi gura. Dacă tragi pe lături, vorbeşti la pereţi. Dacă stăpâneşti arta negocierii, ai o şansă în plus să eviţi NU-ul partenerului.”

2. STILUL DE NEGOCIERE AMERICAN

Stilul american este stilul ce domină literatura de specialitate. Bill Scott (“Arta negocierilor”, 1996, pagina 117) îl considera drept “cel mai influent din lume”. Americanii văd negocierea ca pe un proces competitiv sănătos şi constructiv, cu valenţe de joc de ping-pong.

Managerii americani sunt în general pragmatici şi pun accent deosebit pe realizările obţinute, competitivitate, maximizarea profitului, eficienţă, rapiditate şi productivitate ridicată.

Valori importante americane care intervin în procesul negocierilor sunt: individualismul, materialismul, atitudinea favorabilă faţă de schimbare, conceptul de timp ca resursă limitată ce trebuie cât mai bine gestionată.

Negociatorii americani sunt individualişti şi urmăresc prin rezultatul negocierii realizarea personală şi succesul, extrem de apreciat în S.U.A.. Mai trebuie spus că la americani există o bună tradiţie a afacerilor şi a negocierilor. În general americanii au o bună tehnică de negociere, urmărind câştigul care le va conferi un statut apreciat în cadrul organizaţiei din care fac parte.

Bill Scott (1996) spunea despre stilul american că “în primul rând este caracterizat prin personalităţile care îl folosesc, care sunt în general sincere şi calde, încrezătoare şi pozitive în modul de a gândi. Negociatorii care îl folosesc intră în tratative încrezători, vorbind declarativ şi începând rapid conversaţii exuberante.”

În timpul negocierilor, de obicei americanii abordează un stil direct, liber, neprotocolar, care urmăreşte confruntarea, iar decizia adoptată este raţională. Vestimentaţia este de regulă nonconformistă, uneori extravagantă.

Negociatorii americani sunt buni “tehnicieni”, ei se concentrează asupra sarcinii pe care o au de îndeplinit (ducerea la bun sfârşit a negocierii) şi de cele mai multe ori ignoră importanţa stabilirii unei relaţii trainice cu cealaltă parte negociatoare.. Ei consideră că după încheierea negocierii poate vor găsi ceva timp pentru a-i cunoaşte mai bine pe cei cu care au purtat discuţii.

Aşa cum am mai arătat, americanii petrec foarte puţin timp în prima fază a negocierii cea a stabilirii unei relaţii cu partea opusă şi se angajează foarte rapid în faza următoare, cea a schimbului de informaţii. Pentru ei etapa construirii relaţiei nu este foarte importantă, mai importante fiind etapa schimbului de informaţii şi influenţarea negociatorului aflat de cealaltă parte a mesei negocierilor.

O altă caracteristică a stilului american este orientarea pe termen scurt, faţă de orientarea pe termen lung a altor culturi (cum ar fi Japonia). Poate aceasta este una din cauzele ignorării cunoaşterii negociatorilor adverşi, cunoaştere ce ar determina stabilirea unei relaţii pe termen lung, bazată pe încredere reciprocă.

Bill Scott (1996) remarca faptul că negociatorul american “începe negocierile cu entuziasm, urmărind câştigul”.

Americanii au o mare preocupare pentru retorică. Ei acordă o mare importanţă tehnicii de construire şi de transmitere a mesajelor verbale şi pe puterea lor de convingere. Mesajele transmise de ei în timpul negocierilor sunt explicite, clare, directe. În timpul discuţiilor apelează deseori la logică. Prezentările pe care le fac sunt bine puse la punct şi argumentate, expuse în aşa fel încât să atragă atenţia şi să suscite interesul, şi uşor spirituale pentru a încălzi atmosfera.

Poziţia iniţială a americanilor în cadrul negocierilor este moderată. În timpul discuţiilor, negociatorii americani abordează obiectul negocierilor secvenţial, problemă cu problemă. Concesiile se fac treptat. Iniţial, cererile lor depăşesc un anumit nivel acceptabil, pentru ca mai târziu să facă unele concesii, în schimbul cărora aşteaptă concesii ale celeilalte părţi de la masa negocierilor. Mai trebuie adăugat că dau dovadă de un înalt proesionalism în cadrul negocierilor.

Bill Scott (1996) arăta că punctele tari ale negociatorului american “se manifestă în special în faza negocierii ofertelor. În aceste condiţii, el se va deplasa rapid către această fază. În modul său de “a juca jocul”, el presupune că şi ceilalţi joacă după aceleaşi reguli. Este adeptul tacticii “în avantaj propriu” şi se aşteaptă ca şi ceilalţi să negocieze cu acelaşi profesionalism”. Bill Scott mai remarca şi că negociatorul american “va fi interesat şi de “ambalaj” (felul cum este prezentat produsul)”.

Americanii au o atitudine pozitivă faţă de schimbare şi sunt gata să-şi asume unele riscuri pentru a obţine un câştig substanţial.

Europenii îi caracterizează adesea pe americani drept “o naţiune fără tradiţii”. În S.U.A., mai importantă decât tradiţiile este motivaţia economică. Aceasta are o influenţă deosebită în acceptarea schimbării.

Faptul că limba engleză este considerată limba internaţională a afacerilor poate constitui un avantaj pentru negociatorii americani, care astfel se pot exprima în limba lor maternă şi să fie înţeleşi de interlocutorii lor. Uneori americanii se arată chiar nedumeriţi dacă partea adversă nu cunoaşte limba engleză şi doreşte să se exprime în limba sa. Această atitudine a americanilor este nerecomandabilă pentru că poate fi interpretată drept aroganţă sau desconsiderare a culturii părţii oponente.

Fisiere in arhiva (1):

  • Stiluri de Negociere in Functie de Cultura.doc

Alte informatii

SNSPA