Strategia de creștere economică și reducere a sărăciei în Republica Moldova

Introducere

Sărăcia este o problemă a oamenilor de pretutindeni, este un fenomen global. Această realitate dură rezultă din studiile efectuate de Banca Mondială în 60 de ţări ale lumii, pe un eşantion de peste 60.000 de săraci, bărbaţi şi femei, „veritabili experţi în problemele sărăciei”. (The World Bank Annual Report 2001, p. 2). Ştiind că sărăcia atinge tot, ea poate afecta însăşi pacea globală. De aceea, acţiunea concertată a organismelor internaţionale şi a ţărilor bogate se impune mai mult ca oricând.

Am menţionat această problemă pentru că ea este de o acută actualitate şi pentru ţara noastră în care sărăcia a devenit la fel de cronică precum corupţia, corelaţia dintre cele două fiind direct proporţională, în sensul că, creşterea gradului de corupţie determină, implicit, creşterea sărăciei, după cum reversul ar fi că eliminarea sau cel puţin reducerea corupţiei ar crea condiţii pentru creşterea bunăstării şi a capacităţii de opţiune a oamenilor săraci în a-şi dirija viaţa după normele şi valorile proprii.

Paradoxul epocii contemporane constă în aceea că statele, în general, au eşuat în problema reducerii sărăciei şi suferinţelor umane în această eră a atâtor minuni tehnologice

În vederea reducerii sărăciei şi a creşterii bunăstării tuturor oamenilor, studiile Băncii Mondiale propun strategia „empowerment” sau împuternicirea săracilor pentru a-şi lua destinele în propriile lor mâini. Pentru această mare “mută” (voiceless) şi “fără putere” (powerless) a oamenilor săraci, privaţi de drepturile lor elementare la o viaţă decentă, în demnitate şi respect, dobândită prin muncă, participare la viaţa economică, socială, politică a comunităţii şi chiar a ţării trebuie elaborată o strategie de antrenare şi utilizare complexă a lor care să le confere drepturi economice, politice, sociale şi culturale, să-i pregătească pentru exercitarea lor, să le dea învăţătură, cultură, informaţii pentru a deveni participanţi activi la viaţa socială, pentru a-i învăţa să tragă la răspundere pe oficialii de stat responsabili de destinele lor şi pentru a se organiza mai bine ca să fie mai bine auziţi de guvernanţi. Această strategie complexă, multilaterală şi de lungă durată de “împuternicire” a oamenilor săraci, de includere a lor pentru a-i aduce în rândul celorlalţi membri ai societăţii, cu drepturi egale la muncă, beneficii, cultură şi informaţie, demnităţi, reponsabilităţi se numeşte “empowerment”. Realizarea în practică a strategiei empowerment nu are loc de la sine. Va fi rezultatul unui îndelungat proces social la scara istoriei şi a globului. El trebuie să se desfăşoare pe ambele dimensiuni ale existenţei - timpul şi spaţiul - dat fiind că sărăcia, ca şi întreaga viaţă, se desfăşoară pe continuum-ul spaţio-temporal. Nu există un singur model de empowerment. În fiecare ţară el poate îmbrăca forme deosebite. Totuşi, cu toată diversitatea formelor de expresie a empowerment anumite elemente cheie se regăsesc în toate situaţiile în care eforturile de empowerment sunt reuşite. Acestea sunt: accesul la informaţie, includerea/participarea, responsabilitatea şi capacităţile organizaţionale locale. Ca elemente cheie, ele acţionează sinergic şi accentuează latura revendicativă a guvernării.

I. Sărăcia şi subdezvoltarea culturală - factori de risc

în păstrarea identităţii naţionale şi a coeziunii interetnice

1.1 Sărăcia - un flagel mondial. Aspecte teoretice şi strategii de reducere a ei

Sărăcia şi subdezvoltarea culturală sunt fenomene sociale aflate într-o profundă corelaţie şi interacţiune, în sensul că sărăcia determină subdezvoltarea culturală, iar aceasta, la rândul ei, adânceşte sărăcia. Dialectica raporturilor dintre ele nu este, desigur, liniară, ci mult mai complexă, sărăcia neavând întotdeauna ca efect automat subdezvoltarea culturală, după cum nici subdezvoltarea culturală nu se asociază automat numai cu sărăcia. Viaţa demonstrează că sunt indivizi, grupuri şi chiar comunităţi care deşi simt şi trăiesc puternic sărăcia încearcă s-o depăşească, prin cultură, învăţătură, ştiinţă de carte şi informare continuă, după cum sunt indivizi, grupuri şi comunităţi umane cu înalte standarde economice, dar fără preocupări şi nevoi culturale, pentru acestea valorile fundamentale fiind acumularea de bunuri materiale, bani şi avuţie sub diferite forme.