Strategia de Țintire Directă a Inflației

INTRODUCERE

Strategia de "ţintire" a inflaţiei a fost aplicată începând din anii '90 de mai multe bănci centrale anglo-saxone, iar în Europa Centrală de Cehia, Ungaria şi Polonia.

Dintre toate aceste modele, BNR tinde să-l adopte pe cel aplicat de Banca Centrală a Cehiei.

Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze stadiul de îndeplinire în Cehia şi România a principalelor precondiţii pe care literatura de specialitate le consideră importante pentru implementarea cu succes a unui astfel de regim şi să evalueze din această perspectivă rezultatele obţinute în primii ani de funcţionare a ţintirii directe a inflaţiei. Această abordare a fost aleasă pentru a fi evidenţiate unele repere şi învăţăminte utile în procesul de elaborare a cadrului de implementare a acestui regim de politică monetară în România, deoarece aceasta a adoptat acest regim în anul 2005 în comparaţie cu Cehia care din 1998 foloseşte ţintirea directă a inflaţiei.

O atenţie deosebită este acordată impactului pe care satisfacerea incompletă a unor cerinţe de natură instituţională sau tehnică le-a exercitat în aceste ţări asupra eficacităţii conducerii politicii monetare. Sunt avute în vedere nu doar performanţele în planul îndeplinirii ţintelor numerice de inflaţie, ci şi costurile pe care le-au presupus în termenii creşterii economice, ai nivelului ocupării forţei de muncă sau ai situaţiei balanţei de plăţi, costuri care ar fi putut fi mai reduse dacă strategiile politică economică nu ar fi fost deficitare din punct de vedere al coerenţei.

În acelaşi timp, regimul curs de schimb flotare controlată este utilizat atât în România cât şi în Republica Cehă, de aceea BNR adoptă o strategie asemănătoare cu cea din Cehia. Aranjamentele de curs de schimb au exercitat o influenţă considerabilă asupra modului în care băncile centrale au gestionat mandatul antiinflaţionist încredinţat, sunt analizate pentru a se determina compatibilitatea lor cu strategia de ţintire directă a inflaţiei. Pe lângă implicaţiile specifice ale fiecăruia dintre aceste aranjamente de curs de schimb, sunt reliefate şi unele aspecte comune legate de inconsistenţa dintre obiectivul de inflaţie, pentru care răspunde banca centrală, şi preferinţa pentru un interval de fluctuaţie a cursului de schimb considerat de autorităţile guvernamentale ca fiind adecvat pentru asigurarea unui nivel optim al competitivităţii externe.

ANALIZA APLICĂRII INSTRUMENTELOR DE POLITICĂ MONETARĂ ÎN CAZUL STRATEGIEI DE ŢINTIRE A INFLAŢIEI

În orice economie, atingerea obiectivelor de politică macroeconomică implică o

puternică coordonare între componentele politicii de stabilizare. Realizarea acestei coordonări vizează, în fapt, adoptarea acelor măsuri care să permită ca efectele generate de acestea

într-un anumit domeniu să nu fie anihilate de efectele generate de aplicarea celeilalte politici.

La nivel internaţional, direcţiile de acţiune erau orientate către eliminarea, pe cât posibil, a statului din activitatea de producţie, evoluţia istorică arătând că, în ceea ce priveşte alocarea resurselor în sectorul productiv, eficienţa statului este mult scăzută faţă de sectorul privat. Acesta dispune de mecanisme importante de influenţare a economiei printre care politica monetară, politica fiscală, şi nu în ultimul rând, politica comercială.

În contextul aderării la Uniunea Europeană, toate ţările au adoptat strategii de politică monetară antiinflaţioniste având menirea tocmai de a elimina posibilele distorsiuni ce se pot manifesta în planul preţurilor şi pentru a elimina posibilităţile speculative care să conducă la noi presiuni şi, implicit, să genereze o alocare ineficientă a resurselor financiare.

În ceea ce priveşte stabilirea mixului de politici macroeconomice, este necesară o armonizare între politica monetară şi cea fiscală, deoarece statul deţine o pondere importantă la nivelul sectorului productiv, se impune a se avea în vedere şi politica salarială pentru a se elimina posibile distorsiuni legate de repartizarea resurselor.

Una dintre principalele probleme cu care s-a confruntat politica monetară încă de la

început a fost aceea a divergenţei dintre obiectivele impuse la nivel macroeconomic:

- Adoptarea unei politici restrictive în ceea ce priveşte controlul lichidităţii din economie;

- Finanţarea deficitelor bugetare.

În continuare de vom îndrepta atenţia către instrumentele de politică monetară în cazul strategiei de ţintire a inflaţie, astfel că în ultima perioadă, evoluţiile inflaţioniste au condus la acordarea unei importanţe deosebite asigurării stabilităţii monetare interne, altfel spus, a stabilităţii preţurilor, acestea devenind obiectivul final al politicii monetare adoptate de băncile centrale.

Sarcina asigurării stabilităţii preţurilor, în măsură să conducă la crearea unui cadru

economic stabil, care să permită dezvoltarea economică durabilă, evidenţiază nivelul crescut al responsabilităţii asumate de banca centrală în ceea ce priveşte asigurarea unui nivel susţinut al creşterii economice.