Strategii de internaționalizare prin comerțul electronic

INTRODUCERE

Secolul XX a adus cele mai mari descoperiri științifice, însă probabil cel mai mare eveniment a fost apariţia Internetului, la început ca sistem de comunicare al armatei Statelor Unite, apoi pentru toată societatea. Și dacă dezvoltarea unor tehnologii ca tranzistorul, circuitul integrat, calculatorul țin în primul rând de iscusința unor oameni de știință, dezvoltarea internetului a depins în primul rând de oameni, de utilizatori, din ce în ce mai numeroși, cifra lor ridicându-se numai în ultimii 10 – 15 ani de câteva mii de ori. Astfel că putem numi internetul ca un fenomen social, datorită participării. Odată cu dezvoltarea rețelei globale s-a constatat o creștere sporită a globalizării, fiindcă internetul este acel factor care realizează legături neținând cont de granițe și teritorii.

Schimbările survenite pe piaţă la răscrucea dintre milenii – reconsiderarea economiei reale si internaţionalizarea pietelor – au determinat creşterea cererii interne. Acest lucru a fost posibil întrucît convergenţa banilor cu comerţul, cu informatizarea şi reţeaua de calculatoare a pus bazele unui nou tip de piaţă, favorizînd consumatorul.

In momentul în care Internetul a devenit cunoscut marelui public în 1994, numerosi jurnalişti au sustinut ca comerţul electronic va deveni în curînd un sector economic de importanţă majoră. Totuşi, a fost nevoie de patru ani pentru ca protocoalele de securitate (asemeni HTTPS-ului) să devină suficient de evoluate si permanent accesibile.

Un număr mare de afaceri pe internet au dat faliment în 2000 şi 2001 (“the dot com collapse”), majoritatea datorită planurilor de afacere inadecvate şi cheltuielilor exagerate pe publicitate şi marketing. Deşi numeroase firme aparţinînd comerţului electronic “pur” au dispărut în acea criză, acestea au avut un rol deosebit: au identificat noi pieţe.

Apariţia şi expansiunea globalizării/internaţionalizării au condus la emergenţa economiei digitale. Operarea într-o economie înalt concurenţială, bazată pe tehnologiile informaţionale şi telecomunicaţionale, impune firmelor să adopte noi modele de afaceri. În aceste condiţii, comerţul electronic a devenit o realitate a lumii afacerilor actuale şi o prerogativă a obţinerii succesului pe piaţă pentru orice firmă. Mai pot oare firmele secolului XXI ignora utilizarea comerţului electronic în afacerile lor? În ţara noastră, deşi numărul utilizatorilor de Internet este încă relativ redus şi există încă o reticenţă din partea consumatorilor faţă de procesarea tranzacţiilor on-line, comerţul electronic începe să se dezvolte, cu paşi înceţi dar siguri.

Strategia de internaţionalizare a firmei

Internaţionalizarea este un proces obiectiv. Realitatea istorică arată faptul că, pe măsura dezvoltării sale, firma tinde să depăşească limitele locale, naţionale şi regionale ale mediului de afaceri, să-şi extindă activitatea în spaţiul economic global, a cărei formare este posibilă prin mişcarea înspre exterior a firmei. La baza acestui proces stă expansionismul imanent al forţelor pieţei, tendinţa acestora de a invada mediul înconjurător, „nemarketizat”, şi a-l include într-un sistem economic bazat pe mecanismul pieţei.

Internaţionalizarea a fost definită drept „un proces de creştere a implicării firmei în operaţiuni internaţionale”.

Formularea unei strategii de internaţionalizare presupune parcurgerea mai multor faze:

- analiza datelor externe si a potentialului firmei;

- determinarea obiectivelor internationale ale intreprinderii,

- studiul alternativelor strategice;

- elaborarea si realizarea programului de internationalizare.

Pe de alta parte se pot evidentia diferite tipuri de strategii de internationalizare , intre care un loc aparte revine strategiilor societatilor multinationale si globale.

1.2.1. Premisele strategiei de internationalizare

Etapele preliminare ale formulării strategiei de internaţionalizare sunt:

identificarea oportunităţilor şi evaluarea riscurilor internaţionale;

diagnosticul resurselor firmei.

Parcurgerea acestor etape reprezintă premisa pentru definirea strategiei de internaţionalizare în limitele căreia se vor înscrie deciziile cheie şi se va asigura suportul tehnic, comercial şi financiar al operatiunilor.

Strategia de ansamblu, pe termen lung, a firmei este determinată de trei tipuri de factori cu componentă internaţională:

- Istoria firmei – respectiv experienta acumulată în străinătate, succese în dezvoltarea anumitor relaţii, eşecuri înregistrate etc;

- Cultura corporaţională – adică tradiţiile de deschidere internaţională, interes pentru pieţele străine, extinderea geografică a reţelei sale de contacte etc;

- Personalitatea diferitelor părţi implicate în activitatea firmei – acţionari, manageri, salariaţi.