Strategii de Management în Vânzarea cu Amănuntul

CAPITOLUL 1.

CONSIDERENTE GENERALE PRIVIND MANAGEMENTUL STRATEGIC ŞI IMPLEMENTAREA STRATEGIEI

1.1. Cadrul conceptual al managementului strategic

Dacă pe plan mondial managementul strategic reprezintă o practică a cărei utilitate şi permanenţă este demonstrată de firmele de succes, pentru multe din firmele româneşti, deşi recunoscut ca importanţă, rămâne cantonat în planul teoretic. Explicaţiile unei asemenea stări de lucruri sunt multiple: mediul de afaceri românesc incert, lipsa experienţei în mânuirea instrumentarului specific, şi, de ce să nu recunoaştem, o mentalitate care de multe ori acţionează ca un factor restrictiv.

Începând cu anii ’90, firmele româneşti au fost obligate să acţioneze într-un mediu marcat de mecanisme cvasi-necunoascute. Experienţa acumulată în peste un deceniu de acţiune a demonstrat că managementul trebuie să se implice in proiectarea viitorului firmei pe baza unei viziuni clare, mânuind instrumentele pe care teoria la pune la dispoziţia practicii. Chiar dacă managementul strategic este o disciplină care s-a constituit prin generalizarea unor experienţe aparţinând marilor firme şi corporaţii din ţările dezvoltate, în prima fază firme şi corporaţii americane, teoria deosebit de generoasă oferă instrumente al căror grad de generalitate permite aplicarea lor în funcţie de specificul organizaţiei şi de condiţiile concrete de acţiune.

Conceptul de „management strategic” este promovat spectaculos la începutul anilor ’70 de americanul Igor Ansoff, profesor la Universitatea Vanderbilt din SUA. Nucleul conceptului l-a constituit, iniţial, planificarea strategică, activitate circumscrisă funcţiei de prevedere a managementului. Practicarea manangementului strategic implică întregul personal în fundamentarea şi mai ales în implementarea strategiilor. Combinarea şi adaptarea metodelor şi tehnicilor aparţinând managementului, analizei economice, matematicii, sociologiei şi tehnicilor militare asigură managementului strategic fundamentul ştiinţific al unui mod de gândire şi acţiune complex, aşa cum cer împrejurările actuale ale vieţii economico-sociale.

1.1.1. Definirea managementului strategic şi modalităţi de identificare a strategiei

Managementul strategic este una din formele de conducere moderne, axată pe schimbările şi modificările ce trebuie operate în cadrul organizaţiei şi în interacţiunile acesteia cu mediul în care funcţionează, pentru a evita producerea unor situaţii în care bunuri şi servicii oferite de organizaţie, fabricaţia şi vânzarea acestora, întreaga activitate desfăşurată să devină depăşite, în neconcordanţă cronică în raport cu schimbările produse.

Definiţii ale managementului strategic

C. Russu defineşte managementul strategic ca un proces prin care managementul de vârf al organizaţiei determină evoluţia pe termen lung şi performanţele acesteia, asigurând formularea riguroasă, aplicarea corespunzătoare şi evaluarea continuă a strategiei stabilite.

După R. Daft , managementul strategic reprezintă setul de decizii şi acţiuni folosit pentru formularea şi implementarea strategiilor şi planurilor, set care poate deveni o bună corelaţie din punctul de vedere al competivităţii între organizaţie şi mediul său, care să permită îndeplinirea obiectivelor organizaţiei.

Managementul strategic cuprinde, de asemenea, activităţi asociate deciziilor, precum planificarea, inclusiv stabilirea scopurilor şi a obiectivelor, precum şi eşalonarea în timp a realizării lor. Managementul strategic este procesul folosit în firmele moderne pentru a ajuta managerii să răspundă unor întrebări strategice, precum: Unde se află organizaţia? Încotro trebuie să se îndrepte? Ce schimbări există în mediul ambiant al firmei şi cu ce ritm se produc? Ce curs de acţiune poate ajuta firma în îndeplinirea obiectivelor şi scopurilor sale? Din acest punct de vedere, astăzi complexitatea şi sofisticarea proceselor decizionale din organizaţiile moderne impun existenţa managementului strategic.

De fapt, conducerea variatelor şi multiplelor activităţi interne este o parte din responsabilitatea managementului modern. Mediul extern al firmei impune un alt set de factori provocatori: este vorba de mediul extern imediat format din concurenţi, furnizori, clienţi, ale căror inexplicabile preferinţe trebuie anticipate, sau de agenţii guvernamentale care monitorizează respectarea legislaţiei. La crearea climatului în care există şi se dezvoltă afacerea contribuie şi mediul extern îndepărtat: acesta conţine condiţiile economice, socio-culturale, tehnice şi tehnologice, priorităţi politice, ecologice şi legislative, fiecare dintre acestea fiind necesar să fie anticipate, monitorizate şi încorporate în deciziile managementului superior. Aceste influenţe sunt subordonate unor consideraţii majore care apar în procesul decizional, adică multiplele obiective ale stake-holderilor implicaţi în afacere: proprietari, acţionari, salariaţi, bancheri, sindicate, administraţii.