Strategii de politică monetară. țintirea inflației

Introducere

Multe economii emergente au implementat tintirea inflatiei pentru prima data incepand cu prima jumatate a anilor ‘90, insa la inceput aceasta a fost doar o parte din cadrul politicii monetare, existand in paralel tintirea cursului de schimb. Abia in ultima jumatate a anilor ’90 tintirea inflatiei a devenit elementul central al politicilor monetare ale multor economii emergente.

Se considera ca exista trei conditii esentiale pentru functionarea strategiei de tintire a inflatiei (prioritatea tintirii inflatiei ca obiectiv al politicii monetare, absenta dominatiei fiscale si independenta bancilor centrale), multe dintre aceste aparente cerinte nefiind cu adevarat preconditii pentru introducerea tintirii inflatiei. Intr-adevar directia de cauzalitate poate fi considerata dinspre introducerea tintirii inflatiei spre satisfacerea acestor conditii decat invers.

Tipuri de strategii de politica monetara

Sa gasesti strategia corecta de politica monetara este esential pentru o economie sanatoasa. O politica monetara prea aspra poate provoca recesiuni grave in care productia scade, iar rata somajului creste. De asemenea poate conduce la deflatie, o scadere a nivelului preturilor, cum s-a intamplat in SUA in timpul Marei Recesiuni si recent in Japonia. Deflatia poate dauna economiei deoarece promoveaza instabilitatea financiara si chiar poate influenta aparitia unei crize financiare.

O trasatura comuna a politicilor monetare in toate tarile este utilizarea unei ancore nominale (“nominal anchor” = o variabila nominala utilizata pentru a tine preturile la un nivel redus cum ar fi rata inflatiei, o rata de schimb sau oferta de moneda) ca o tinta intermediara in atingerea unui scop final cum ar fi stabilitatea preturilor. Stabilitatea preturilor inseamna, in esenta, o inflatie pozitiva, redusa si stabila.

Aderarea la o ancora nominala presupune ca autoritatea nationala monetara sa urmeze o politica monetara astfel incat ancora nominala, cum ar fi rata inflatiei sa stea in limitele unui interval stabilit.

Unul dintre motivele pentru care o ancora este necesara in politica monetara este acela ca ea promoveaza stabilitatea preturilor, ceea ce pentru majoritatea statelor este cel mai important scop al politicii monetare. Ancora nominala promoveaza stabilitatea preturilor reducand asteptarile legate de rata inflatiei la niveluri scazute prin constrangerea aplicata valorii banilor. Un motiv mai subtil pentru importanta ancorei nominale e acela ca limiteaza “problema consistentei timpului” in care politica monetara condusa pe o baza discretionara, de zi cu zi conduce la venituri slabe pe termen lung.

Tintirea cursului valutar

Tintirea cursului de schimb presupune legarea valorii monedei nationale de cea a unui bun, spre exemplu aur sau, dupa practicile mai recente, fixarea valorii monedei nationale dupa o alta moneda mai stabila a unui stat mare, cu inflatie redusa precum SUA sau Germania (numite state ancora). O alta alternativa este adoptarea unei “tinte taratoare” (“crawling target/peg”) in care monedei ii este permis sa se deprecieze astfel incat diferentialul de inflatie sa nu fie mai mare decat deprecierea nominala a cursului.

Unul din principalele avantaje ale adoptarii unei politici de tintire a cursului valutar este acela ca ancora nominala contribuie direct la controlul inflatiei prin legarea ratei inflatiei pentru bunurile tranzactionate international de cea din tara ancora. Acest lucru are loc deoarece pretul din strainatate al bunurilor comercializate international este fixat de piata mondiala, pe cand pretul national al acestor bunuri e fixat de tinta cursului valutar. De exemplu, pana in 2002 in Argentina 1 peso argentinian era echivalent cu exact un dolar, deci o cantitate de grau tranzactionata cu 5 dolari avea pretul de 5 pesos. Daca tinta cursului de schimb este credibila, tinta are, in plus beneficiul ancorarii asteptarilor legate de inflatie la rata inflatiei in tara ancora.