Strategii manageriale în condiții de incertitudine

INTRODUCERE

Incertitudinea şi riscul reprezintă două coordonate ale mediului economic în care agenţii economici îşi desfăşoară activitatea. Cuantificarea acestora şi determinarea influenţelor pe care le induc asupra fenomenelor economice reprezintă o problemă permanentă pentru factorii de decizie, care coordonează activităţile în întreprinderi. Este evident, că deciziile sunt fundamentate şi pertinente, atunci când cel care le adoptă, precum şi cei care le aplică, sunt bine informaţi şi capabili să stăpânească efectele schimbării.

Ca formă de manifestare a incertitudinii, precum şi a riscului, apare schimbarea, care poate fi încătuşată şi supusă prin apelarea la strategii. Aşadar, managerii în activitatea lor, pot apela la diagnosticul strategic pentru a elabora analize argumentate ale activităţii, pe baza cărora să-şi stabilească direcţiile viitoare de acţiune.

Strategia generală a unei întreprinderi presupune atingerea unor obiective (economice, sociale, financiare, de cercetare, de investiţii), pentru realizarea cărora este necesară mobilizarea unor resurse (umane, materiale, financiare, informaţionale) şi orientarea acestora în scopul asigurării viabilităţii activităţii. Pentru un agent economic, condiţia principală a supravieţuirii o constituie abordarea unei strategii generale valabile, capabilă de adaptări operative şi îndrăzneţe. O asemenea strategie nu poate fi fundamentată decât pe baza unei analize dinamice a situaţiei prezente şi viitoare, prin introducerea elementelor de risc şi incertitudine în elaborarea previziunilor.

În prezenta lucrare, este tratată strategia de incertitudine. În etapele ale procesului decizional, influenta mediului decizional se manifestă în mod direct şi nemijlocit. Rezultatele aplicării deciziei depind nu numai de calitatea alegerii şi de eforturile centrului decizional, ci şi de acţiunea conjugată a factorilor de mediu, a căror evoluţie nu poate fi întotdeauna prevăzută cu exactitate, mai ales în situaţiile de risc şi incertitudine. Între factorii de mediu şi evaluarea rezultatelor există o relaţie directă, univocă, manifestându-se în sensul influenţei mediului decizional asupra evaluării efectelor deciziei.

Lucrarea înmănunchează aspecte teoretice şi practice legate de strategia de incertitudine. În prima parte, este definită din punct de vedere conceptual, precum şi delimitată ca utilitate, iar în a doua parte, ca o pledoarie şi un argument pentru studierea acestei metode şi tehnici de optimizare a deciziilor, sunt prezentate concluziile asupra unor studii efectuate în cadrul întreprinderii “PYF PRODUCTION” S.R.L.

Lucrarea de faţă se adresează tuturor celor care activează în mediul economic, constituind un util instrument pentru aceia care încearcă să stăpânească situaţia, controlând, atât cât este posibil, situaţia de incertitudine. Ea nu îl ajută pe decident să găsească oportunităţi, dar îl ajută pur şi simplu să analizeze în mod riguros activităţile pe care şi le propune să le întreprindă.

Conducătorii de firme nu pot sau nu trebuie să mizeze viitorul întreprinderilor numai pe capacitatea lor de a prevedea evenimentele viitoare şi de a face planuri în conformitate cu aceste previziuni. Dimpotrivă, ei trebuie să utilizeze corespunzător toate resursele şi să dea dovadă de multă ingeniozitate pentru a putea modela contextele în care va evolua firma.

Rar se întâmplă ca o firmă, indiferent de mărimea ei, să nu poată - fie în mod individual, fie ca parte a unei industrii, fie în colaborarea cu alte pieţe interesate - să modeleze şi să controleze, într-o anumită măsură acele evenimente viitoare care pot avea un impact asupra ei.

Mediul politic este constituit din ansamblul legilor, organismelor guvernamentale şi grupurilor de presiune care influenţează şi limitează libertatea de acţiune a organizaţiilor şi persoanelor particulare într-o anumită societate.

Chiar şi cei mai liberali susţinători ai avantajelor economiei de piaţă afirmă că aceasta „funcţionează în condiţii optime dacă există un anumit grad de reglementare a relaţiilor de piaţă” . Astfel, statul implică o politică publică de reglementare a comerţului, bazată pe un ansamblu de legi şi reguli care limitează libertatea de acţiune a firmelor spre folosul societăţii. Aproape toate activităţile de piaţă sunt supuse în prezent unei legislaţii extrem de complexe (există un mare număr de legi adaptate la diverse niveluri: în cadrul Uniunii Europene, firmele se supun reglementărilor Comisiei Europene, ţărilor membre în care-şi desfăşoară activitatea şi anumitor organisme locale).

Reglementările cunosc o permanentă schimbare. La nivelul pieţei europene unice, se aşteaptă ca procesul de reglementare şi armonizare a legislaţiei să fie unul de durată, ceea ce va duce la o stare de instabilitate, care-i pune în dificultate şi creează confuzii în rândul operatorilor interni şi internaţionali. De aceea ei trebuie să depună eforturi susţinute pentru a ţine pasul cu schimbările care intervin în formularea şi interpretarea reglementărilor respective.

Procesul de adaptare şi aplicare a unor legi noi va continua într-un ritm mai rapid sau mai lent. Este necesar ca operatorii de marketing să cunoască cele mai importante legi destinate protejării concurenţei, consumatorilor şi societăţii.

Operatorii de pe piaţa internaţională vor trebui să ţină seama, în plus de legile aplicate la nivel regional, naţional sau local, care vor putea influenţa activităţile proprii de marketing.

„Firma trebuie să-şi mobilizeze posibilităţile politice pentru a modela un context socio-politic care să-i fie favorabil, deoarece este evident că guvernele şi alţi factori externi joacă un rol determinant în definirea contextului întreprinderii” .

Intervenţiile de natură politică pot cuprinde:

- presiuni (lobbying) exercitate pentru a influenţa legiuitorii în timpul adoptării de legi, reglementări sau restricţii comerciale;

- obţinerea de fonduri guvernamentale pentru proiecte de cercetare - dezvoltare sau pentru investiţiile de capital;

- adaptarea la program de responsabilitate socială;

- negocierea de compromisuri cu diferite grupuri de presiune şi de interese de pe scena politică;

- folosirea procesului decizional politic în scopul blocării intrării de produse sau de concurenţi străini;

Orice firmă care doreşte să exercite un anumit control asupra propriului destin trebuie să se preocupe de menţinerea şi ameliorarea unui context favorabil lumii afacerilor în general, rolului industriei şi activităţii firmei în particular.

CAPITOLUL I

PROCESUL DECIZIONAL Şl TURBULENŢA

MEDIULUI EXTERN AL FIRMEI

1.1. Definirea şi structura mediului extern

Orice firmă este un sistem deschis care interacţionează în permanenţă cu mediul extern. Această interacţiune vizează atât clienţii şi furnizorii, cât şi multe alte elemente. Unele componente ale mediului extern au efecte directe asupra firmei, în timp ce altele acţionează indirect, manifestându-şi influenţa prin intermediul primelor. Elementele cu acţiune directă asupra organizaţiei formează mediul direct sau mediul de lucru, iar cele cu acţiune indirectă, mediul general al firmei.

MEDIUL GENERAL

 Mediul macroeconomic

 Mediul tehnologic

 Mediul politic

 Mediul internaţional

MEDIUL DIRECT

 Clienţi

 Furnizori

 Concurenţi

 Instituţii guvernamentale

Fig. 1.1. Mediul extern al firmei