Strategii manageriale privind creșterea rentabilității firmei aplicație la SC Conpet SA

CAPITOLUL I. EFICIENTA ECONOMICA

1.1. Conceptul de eficicienţă a producţiei şi investiţiilor

1.2. Necesitatea calculelor de eficienţă economică a investiţiilor

1.3. Indicatori de eficienţă economică

1.4. Criteriile eficienţei economice şi metode de calcul

1.5. Corelaţia dintre eficienţa maximă şi optimul economic

1.6. Riscul în economie

1.6.1. Definirea incertitudinii şi riscului. - Tipuri de risc

1.6.2. Forme de manifestare a riscului în activitatea unei firme

1.7. Optimizarea folosirii resurselor de investiţii

1.1. Conceptul de eficicienţă a producţiei şi investiţiilor

Orice activitate umană este, în acelaşi timp consumatoare de resurse şi producătoare de efecte. Dezvoltarea economico – socială s-a bazat, mult timp pe concepţia că omenirea dispune de un adevărat „corn al abundenţei” de resurse naturale. Dar, şocurile produse de crizele de energie şi materii prime, precum şi degradarea evidentă a mediului natural, datorită exploatării sale neraţionale, au condus la abordarea tot mai realistă a problemelor privind dimensiunea reală a resurselor disponibile pe plan mondial, cât şi la nivelul fiecărei ţări. Protejarea rezervelor, utilizarea cât mai raţională a resurselor – necesităţi stringente ale perioadei actuale – impun creşterea rolului criteriilor de eficienţă în adoptarea deciziilor economice.

Nivelul limitat al reurselor materiale şi de muncă generează cerinţa economicităţii folosirii lor, în sensul asigurării unor randamente maxime şi a unor cheltuieli minime.

Există o relaţie obiectivă, cauzală şi funcţională între efectele economico–sociale utile şi efortul de resurse materiale, de muncă şi financiare pe care-l face societatea. Eficienţa activităţii productive exprimă tocmai necesitatea economisirii muncii sociale, ca o condiţie a progresului economico–social.

Pornmind de la sensul lingvistic al noţiunii de eficienţă (a produce efectul util aşteptat) se poate spune că eficienţa este atributul oricărei acţiuni umane de a produce efectul util dorit 1.

Rentabilitatea – indicator de eficienţă al activităţii economice

Eficienţa economică înseamnă obţinerea efectelor economico–sociale utile, în condiţiile cheltuirii raţionale, economicoase a resurselor tehnice, materiale de muncă şi financiare, folosindu-se în acest scop, metode ştiinţifice de conducere şi organizare a activităţii productive.

Căile şi formele în care se materializează eficienţa în sfera productivă sunt: - creşterea producţivităţii muncii,

- reducerea consumului de materii prime, materiale,

- combustibili, economisirea cheltuielilor de transport,

- creşterea rentabilităţii întreprinderilor,

- îmbunătăţirea calităţii produselor, etc.

După cum vedem, eficienţa se exprimă după caz, prin diferitele sale forme sau aspecte parţiale şi, îndeosebi, prin seria reunită a acestora.

Dacă dorim să comensurăm exact eficienţa producţiei, acel câştig maxim în toate accepţiunile sale, nu trebuie să lipsească sau să fie subapreciată nici una din formele sale. Iar pentru realizarea ei este necesară îndreptarea tuturor eforturilor spre toate laturile sale componente.

Uneori, întâlnim o interpretare sau înţelegere a eficienţei producţiei foarte apropiată de cea a rentabilităţii. Însă, între aceste noţiuni nu se poate pune semnul egalităţii, pentru că eficienţa economică, după cum am văzut, are un conţinut mai cuprinzător.

Accepţiunea noţiunii de eficienţă economică poate fi întâlnită, în studiile de specialitate şi în practică, în două sensuri:

a) performanţe (rezultate dintre cele mai mari) ale unei activităţi;

b) efecte maxime ale activităţii în raport cu resursele alocate sau consumate.

Acesta din urmă este mai edificator, exprimând efectul util la unitatea de efort sau, invers, efortul depus la unitatea de efect util.

În expresia ei cea mai generală, eficienţa economică este redată de relaţia dintre rezultatele obţinute într-o anumită activitate economică şi cheltuielile efectuate în activitatea respectivă. Totodată, eficienţa presupune raportarea la o bază de comparaţie spaţio–temporală, adică analiza ei se face în comparaţie cu nivelul atins în activităţi similare sau pe variante de proiect cu parametrii diferiţi: volum de investiţii, nivel al cheltuielilor de exploatare, durată de viaţă.

Rentabilitatea – indicator de eficienţă al activităţii economice

Analiza eficienţei economice răspunde la întrebările: cum se folosesc resursele şi cât se consumă din ele; se urmăreşte, deci, atât gradul de valorificare cât şi economisirea acestora 2.

Efectele economice pot fi directe – identificabile la obiectivul realizat pe baza investiţiei, şi indirecte – ca rezultat al efectului de propagare în alte sectoare de activitate. O analiză complexă impune luarea în considerare a tuturor efectelor, indiferent de natura lor. Ideal ar fi să se găsească acea modalitate de comparaţie între diferite tipuri de efecte, prin aducerea lor la acelaşi numitor.