Studiu Asupra Sistemului de Organizare Procesuală a Producției Individuale de Serie Mică și Mijlocie

ORGANIZAREA PROCESUALĂ STRUCTURALĂ A FIRMEI

Abordarea problematicii propriu-zise a organizării procesuale impune definirea, fie şi succintă, a sferei mai mari din care face parte intrinseca, şi anume organizarea. Pe această baza vom evidenţia mai clar în cele ce urmează raporturile existente între principalele componente ale organizării şi între acestea şi celelalte subdomenii ale managementului firmei.

1.1. Definirea organizării firmei

În literatura de specialitate există numeroase definiri ale organizării, care, în mod firesc, diferă în anumite privinţe. După cum a rezultat din cercetările pe care le-am întreprins, acestea pot fi partajate în principal în doua categorii ce exprima concepţii sensibil diferite asupra organizării.

O primă concepţie, care îşi are originea în lucrările specialiştilor sovietici din perioada antebelică, tratează organizarea ca fiind un mijloc de raţionalizare a activităţilor unităţilor economice, formată în principal din trei domenii: organizarea conducerii, organizarea producţiei şi organizarea muncii. Aceasta abordare este încă predominantă în fostele ţări comuniste.

O a două concepţie, ce predomină în ţările dezvoltate occidentale şi ale cărei filiaţiuni cu teoria lui Fayol sunt evidente, reduce de fapt organizarea la stabilirea organizării de ansamblu a întreprinderilor. Reprezentativă pentru aceasta abordare este definiţia pe care o dau organizării cunoscuţii specialişti americani Harold Koontz şi Cyril O'Donnell.

Pentru celelalte elemente ale organizării - în special cele care în România sunt desemnate, de regulă, prin organizarea producţiei şi organizarea muncii - în ţările occidentale şi, în special, în SUA se foloseşte mai puţin termenul de organizare. În cazul lor accentul se plasează asupra metodelor cu care sunt abordate şi, ca atare, numeroase probleme organizatorice sunt tratate în strânsă legătură cu metodele şi tehnicile cercetării operaţionale, engineeringului, studiului muncii, metodele psihologice, sociologice etc. Aşa se explică de ce în numeroase firme din aceste ţări unele compartimente cu caracter predominant organizatoric poarta denumiri ca “methodes”, “engineering”.

De remarcat ca, în ultimii ani, în condiţiile trecerii la economia de piaţă, această manieră de a defini organizarea este folosită cu o frecvenţă sporită şi în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România.

După opinia noastră, deşi fiecare din aceste abordări conţine elemente valoroase pentru definirea organizării, în ansamblul lor nu ne pot satisface pe deplin datorită, în ¬special, caracterului incomplet şi insuficientei rigurozităţi în delimitarea şi tratarea problematicii implicate.

Cercetările efectuate ne-au dus la concluzia ca, în esenţă, organizarea firmei constă în stabilirea şi delimitarea proceselor de muncă fizică şi intelectuală a componentelor acestora (mişcări, timpi, operaţii, lucrări, sarcini etc.) precum şi gruparea lor pe posturi, formalii de muncă, compartimente etc corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice şi sociale, în vederea realizării în cele mai bune condiţii a obiectivelor previzionate

În cadrul organizării firmelor, atât pe planul teoriei, cat şi al practicii, se pot ¬delimita, în funcţie de sfera de cuprindere, doua subdiviziuni principale:

a) organizarea ansamblului activităţilor unei unităţi;

b) organizarea diferitelor activităţi componente (fabricaţie, aprovizionare, desfacere, marketing ş.a.).

Aceasta abordare a organizării firmelor, pe lângă faptul că elimină inconsecventele şi limitele celor două abordări principale menţionate, prezintă şi alte două avantaje. În primul rând, este puternic orientată spre realizarea obiectivelor raţiunea înfiinţării şi funcţionării firmei. Al doilea avantaj principal constă în aceea că abordând diferenţiat activităţile unităţii, asigură luarea în considerare a specificului fiecăreia şi folosirea unor metode şi tehnici corespunzătoare. Spre exemplu, într-un