Studiu Comparativ Privind Administrația Publică Centrală pe Exemplul Finlandei și al Suediei

Capitolul 1. Administraţia publică centrală din Finlanda

Model al profesionalismului, eticii şi moralei în ceea ce priveşte modalităţile de rezolvare a cerinţelor şi de satisfacere a cetăţenilor, Finlanda a înregistrat în anul 2010 un indice de percepţie al corupţiei de 9,2 , fiind între primele ţări cu cel mai redus nivel al corupţiei din lume.

1.1. Structura de stat din Finlanda

Finlanda este o republică democratică semi-prezidenţială, după cum prevede Constituţia din anul 1993.

Bazele statului independent finlandez au fost puse prin măsurile legislative luate în anii 1917-1922. În acea perioadă a fost adoptată legea constituţională numită Forma de guvernământ şi celelalte legi constitutive ale statului. Drepturile fundamentale democratice ale cetăţenilor incluse în Forma de guvernământ din 1919 a fost redactată şi adoptată într-o conjucntură caracterizată prin violente înfruntări ideologice şi de interese în comunitatea naţională. Rezultatul a fost că, în Constituţie, figurau simultan dispoziţii simultane extrem de progresiste pentru epoca aceea, dar şi dispoziţii retrograde. Şansa a fost că la începuturi ea a satisfăcut aşteptările contradictorii în materie de exercitare a puterii şi, astfel, a rezistat timp de 80 de ani fără să fie niciodată ameninţată.

La capătul a trei decenii de dezbateri constituţionale şi de lucrări pregătitoare ale unui comitet de experţi, o comisie compusă din parlamentari a realizat într-un interval de 17 luni un document care a servit ca bază pentru proiectul de Constituţie al Guvernului, trimis Parlamentului în 1988. Marea schimbare în cultura politică a Finlandei este evidentă în faptul că ideologiile diferitelor partide nu s-au înfruntat în cursul acestui proces, astfel că Parlamentul a adoptat noua constituţie aproape în unanimitate. Astfel, după ce a fost sancţionată de Preşedintele Republicii, Constituţia a putut să intre în vigoare la 1 mai 2000.

Autoritatea executivă este divizată în Finlanda între Preşedintele Republicii şi Guvern. Funcţia de Preşedinte al Republicii a fost instituită de Constituţia din anul 1919, iar din anul 1944, alegerea acestuia se face prin sufragiu universal direct, cu majoritatea absolută a voturilor exprimate, în două tururi de scrutin. Mandatul este de 6 ani, aceeaşi persoană putând exercita două mandate succesive. Aceste elemente au fost păstrate şi în urma adoptării ultimei Constituţii, cea din 1993 care a intrat în vigoare la 1 martie 2000.

Parlamentul Finlandei are o structură monocamerală şi este compus din 200 de membri. Deputaţii sunt aleşi prin sufragiu universal direct pentru un mandat de patru ani. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, asistat de doi vicepreşedinţi şi de Consiliul preşedinţilor conduc lucrările în Parlament. Activitatea Parlamentului în comisii, deşi mai puţin vizibilă, este totuşi capitală. Rapoartele elaborate de comisii furnizează baza pe care se fundamentează toate deciziile pe care le ia Parlamentul. În cadrul Parlamentului funcţionează 15 comisii speciale şi permanente, la care se adaugă marea Comisie.

Puterea judecătoreacă. În Finlanda cele mai importante autorităţi juridice sunt Curtea Supremă, care intervine în problemele specifice sistemului administrativ. Subordonate Curţii Supreme, Curţile Generale sunt organizate la două niveluri: curţile districtuale şi curţile de apel la care se adaugă şi alte curţi organizate la nivel local. În aceste sens, există două tipuri de Curţi districtuale la nivel local. În 27 din marile oraşe este creată o Curte a Oraşului în care deciziile sunt fundamentate în cadrul unor sesiuni conduse de magistratul şef şi alţi doi judecători. Cele mai multe dintre Curţi (147 ca număr) sunt Curţi locale în care deciziile sunt fundamentate de un judecător de district şi de un juriu format din 5-7 persoane care nu au o pregătire specială, dar care sunt numite de Consiliul Municipal. De asemenea, există şase curţi de apel, fiecare fiind condusă de un Preşedinte de Curte